Ziua copiilor născuți prematur, marcată la Spitalul Județean de Urgență Zalău

0
637


Personalul medical al secției de Neonatologie, alături de nou născuții prematur de la Spitalului Județean de Urgență Zalău au ales să poarte marți culoarea mov, pentru a marca, astfel, data de 17 noiembrie, celebrată ca Ziua Internațională a Prematurității, dar și pentru a atrage atenția asupra nevoilor unui nou născut înainte de termen. Culoarea mov a fost adoptată internațional pentru a reprezenta grija și suportul pentru copii și familiile acestora.

“Prin această formă de celebrare a prematurității, dorim să atragem atenția și asupra a celor 10% vieți începute prea devreme, a căror principală problemă este la nivel respirator, cauzată de imaturitatea pulmonară. Din păcate, este la începutul vieții. Nou născutul prematur nu este doar mai mic, ci este incomplet maturat sau format, de aceea pe copiii care reușesc să depășească cu brio acest început dificil, îi consider învingători ai unei lupte pentru care nu li s-au dat arme. Noi suntem aici să îi ajutăm, însă depinde foarte mult de bagajul genetic al fiecărui mic învingător”, precizează reprezentanții secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean.

Aceștia atrag atenția asupra importanței consulturilor prenatale și a tratării condițiilor medicale asociate sarcinii, nașterea prematură poate surveni oricând, motiv pentru care este important ca în fiecare maternitate să existe profesioniști dedicați și aparatura necesară, astfel încât să se poată acorda asistența medicală de urgență și de calitate.

“Permiteți-mi sa menționez faptul ca țin la minutul și ora de aur al nou născutului. Le-am amintit de fiecare dată, deoarece fac diferența în supraviețuire și prognostic. În maternitatea Zalău, maternitate de grad II, s-au născut până acum 155 nou născuți înainte de termen, de la 600 de grame până la 2.500 de grame. Cei sub 1.500 de grame au fost transferați, conform legislației în vigoare, spre maternități de grad III. Însă prognosticul și calitatea vieții lor depinde de îngrijirile medicale acordate imediat după naștere. Calitatea asistenței medicale și grija pentru viitor depind atât de noi cât și de logistică, de aceea, îmi doresc să mulțumesc în primul rând conducerii Spitalului Județean de Urgență Zalău și Consiliului Județean Sălaj, pentru că în ultimul an au fost aproape și de secția de Neonatologie și ne-au dotat cu aparatură conformă. De asemenea am avut suportul organizației Salvați Copiii, care în acest an ne-au sprijinit mai mult decât de obicei în dotarea maternității prin donarea mesei radiante de la sala de nașteri, a unor circuite de ventilație, a doua injectomate și a 880 de pachete cu trusoul de început al nou născutului precum și pentru echipamentele de protecție pentru personal. Totodată multe mulțumiri și firmei Avril, care ne-a sponsorizat cu un monitor de funcții vitale. La nivel global, aproximativ 1 din 10 nou născuți este prematur iar în țările slab dezvoltate aproximativ 1 din 7, conform OMS.Grija pentru viitorul copiilor născuți prea repede este în mâinile noastre”, precizează doctorul Melinda Baizat, șef secție Neonatologie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here