Zece luni de inchisoare pentru stăpanul cainilor care l-au mancat de viu pe zălăuanul Csapo Gabor acum un an

0
3

Banc este obligat şi să plătească despăgubiri de zeci de mii de euro membrilor familiei victimei


Proprietarul celor doi câini rasa Cane Corso care l-au mâncat de viu pe zălăuanul Csapo Gabor acum un an a fost condamant de magistraţii Judecătoriei Zalău la zece luni de închisoare.
Magistraţii au dat sentinţa vineri, 12 februarie, după un an de cercetări şi judecată. Banc Cosmin Gabriel a fost condamnat la zece luni de închisoare în regim de detenţie pentru ucidere din culpă. Pe lângă pedeapsa în spatele gratiilor, Banc Cosmin Gabriel mai are de plătit zeci de mi de euro drept despăgubiri şi cheltuieli de judecată. Proprietarul câinilor care l-au omorât pe Csapo Gabor trebuie să îi plătească soţiei Csapo Gyongyver despăgubiri morale de 30.000 de euro, dar şi 8.257 de lei despăgubiri materiale. Inculpatul trebuie să plătească alţi 20.000 de euro ca daune morale şi către fiul victimei, Csapo Huba. Pentru mama victimei, Csapo Ana Parascheva, inculpatul trebuie să plătească 10.000 de euro daune materiale. Alţi 5.000 de euro trebuie să-i plătească inculpatul către sora victimei, Halasz Piroska. Magistraţii Judecătoriei Zalău au menţinut totodată măsura sechestrului pusă de procurori asupra imobilului situat în Zalău, pe strada Simion Bărnuţiu din blocul A27, ce aparţine lui Banc Gabriel.
Instanţa a mai dispus confiscarea celor doi câini, care sunt indentificaţi cu numele de Tony şi Jack, aflaţi la ora actuală în adăpostul de câini de pe strada Fabricii din Zalău, în custodia S.C. Citadin S.R.L.
Instanţa îl mai obligă pe inculpat la plata sumei de 4.000 de lei către Csapo Huba, pentru plata avocatului. Judecătorii au decis ca inculpatul să plătească şi suma de 13.877 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. stop_coloana Din aceşti bani, 6.277 de lei reprezintă cheltuieli cu gestionarea şi întreţinerea celor doi câini în perioada 1 februarie 2015 – 1 decembrie 2015, iar suma de 2.448 de lei reprezintă contravaloarea raportului de constatare medico-legală şi a analizelor medicale. Judecătorii au mai decis ca inculpatul să plătească câte 20,22 de lei pe zi pentru întreţinerea celor doi câini în perioada 16 decembrie 2015 – 12 februarie 2016.
Inculpatul are drept de apel în zece zile de la pronunţare.

Tragedia care a îngrozit Zalăul
Trupul neînsufleţit al zălăuanului în vârsta de 54 de ani, Csapo Gabor, a fost găsit pe data de 1 februarie 2015 zăcând într-o baltă de sânge pe liziera pădurii de la capătul străzii Morii din Zalău. Csapo Gabor a fost mâncat de viu de cei doi câini din rasa Cane Corso, recunoscută ca o rasă de câini agresivi. Când a fost găsit, din trupul victimei lipseau bucăţi mari. Rezultatele necropsiei arată că decesul a survenit în urma unei hemoragii externe, consecinţă a multiplelor plăgi la nivelul membrelor inferioare şi superioare. Totul s-a întâmplat într-o zi de duminică dimineaţa, când un cetăţean care se plimba pe liziera pădurii din capătul străzii Morii din Zalău a găsit trupul lui Csapo Gabor. La ora 11 şi 43 de minute, cetăţeanul a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a sesiza faptul că a văzut la marginea pădurii cadavrul însângerat. Poliţiştii zălăuani au găsit trupul neînsufleţit al victime descoperit, fără haine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here