Victimele accidentelor cu autor necunoscut scapa de plata cheltuielilor medicale. Proiect

1
413
Victimele accidentelor cu autor necunoscut scapa de plata cheltuielilor medicale. Proiect

Serviciile medicale in cazul victimelor agresiunilor ori ale accidentelor in care victima nu este in culpa, vor cadea in sarcina Statului.
Spitalele nu vor mai putea sa incerce sa recupereze cheltuielile medicale de la victimele agresiunilor sau accidentelor cu autor necunoscut, intrucat Legea sanatatii va cuprinde expres aceasta interdictie. Deputatii vot da curand votul decisiv pe o modificare in acest sens a legii, in scopul reducerii abuzurilor facute de spitale contra victimelor care nu cunosc beneficiul recunoscut de lege.
Dupa ce a primit anul trecut votul senatorilor, Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, se apropie acum de votul decizional in Camera Deputatilor. Dupa votul lor, proiectul mai are nevoie si de aprobarea sefului statului ca sa se aplice.
Cheltuielile medicale pricinuite de agresiunile sau accidentele cu autor neidentificat nu vor mai fi puse de spitale in sarcina victimelor – asta prevede proiectul de fata. In plus fata de textul senatorilor, deputatii au mai propus un amendament prin care sa fie clar stabilit ca aceste cheltuieli se vor recupera din decontare de la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate. Legea sanatatii nu cuprinde acum o referire expresa cu privire la aceste cheltuieli, iar victimele sunt puse adesea sa plateasca, arata initiatorii proiectului. Asta, desi Inalta Curte a dat relativ recent o decizie fix pe acest subiect si care lamureste faptul ca nu pot fi puse in seama victimei cheltuielile medicale necesare in urma vatamarii aduse prin fapta unei persoane a carei identitate nu este cunoscuta.
In practica, arata initiatorii, victimele, care nu vor sa ajunga sa poarte un proces cu spitalul, cedeaza presiunilor si platesc cheltuielile pe care, in mod normal, spitalele trebuie sa le recupereze de la autorii agresiunilor sau accidentelor. In situatiile in care autorii nu sunt descoperiti, spitalul este cu atat mai interesat sa recupereze cumva banii, iar victima infractiunii este adesea somata sa achite ceea ce nu i se cuvine.
"Astfel, constrangerea victimei la plata daunelor prin amenintarea cu un proces, in cazurile in care nu exista nicio circumstanta care sa indice culpa victimei, constituie un abuz. Serviciile medicale in cazul victimelor agresiunilor ori ale accidentelor in care victima nu este in culpa sunt si trebuie sa fie suportate de stat", precizeaza initiatorii proiectului de lege.

COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.