Vasile si Daniela Cota, retinuti de procurori pentru 24 de ore

18
7016
Vasile si Daniela Cota, retinuti de procurori pentru 24 de ore

Presedintele clubului Volei Municipal Zalau, Vasile Cota, si sotia acestuia, Daniela Cota, au fost retinuti in aceasta dupa amiaza de procurorii salajeni pentru 24 de ore. Cei doi au in prezent calitatea de suspecti.

Masura retinerii celor doi vine la aproximativ doua saptamani dupa ce  procurorii au desfasurat trei perchezitii domiciliare la sediul unei persoane juridice, respectiv Asociatia Club Sportiv Volei Municipal Zalau, si la domiciliul si locuinta detinute de Vasile si Daniela Cota, locatii in care erau pastrate documente referitoare la activitatea clubului de volei.

In cursul zilei de 11 mai au avut loc o serie de actiuni ale procurorilor la conducerea Clubului Sportiv Volei Municipal Zalau, privind modul in care au fost gestionate fondurile obtinute de la bugetul local al Municipiului Zalau in perioada 2016-2020.

Procurorii salajeni au explicat atunci ca "in dosarul penal nr. 168/P/2020 al Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj, se efectueaza urmarirea penala in rem cu privire la savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri oficiale, prevazuta de dispozitiile articolului 320 alin. 1 si 2 Cod penal, uz de fals, prevazuta de dispozitiile art. 323 Cod penal, delapidare prevazuta de dispozitiile art. 295 Cod penal cu aplicarea articolului 328 Cod penal, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata prevazuta de dispozitiile articolului 322 alin. 1 Cod penal cu aplicarea articolului 35 alin. 1 Cod penal si obtinere ilegala de fonduri in forma continuata prevazuta de dispozitiile art. 306 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal. Cercetarile ce se efectueaza in dosar vizeaza modul in care Asociatia Club Sportiv Volei Municipal Zalau a obtinut finantari nerambursabile din bugetul local al Municipiului Zalau in perioada 2016-2020 si modul in care au fost gestionate, ulterior obtinerii, sumele de bani provenite din bugetul local. In vederea administrarii probatoriului, necesar pentru stabilirea starii de fapt, la data de 11.05.2020, in baza mandatelor de perchezitie domiciliara emise de judecatorul de dreptul si libertati din cadrul Tribunalului Salaj, procurorul de caz cu sprijinul ofiterilor din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Salaj- Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice si Serviciul de Actiuni Speciale a procedat la efectuarea unui numar de trei perchezitii domiciliare la sediul unei persoane juridice, respectiv Asociatia Club Sportiv Volei Municipal Zalau si la domiciliul si locuinta unor persoane fizice, locatii in care erau pastrate documente referitoare la activitatea clubului de volei. Cercetarile continua in cauza in vederea stabilirii starii de fapt, a existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infractiunilor pentru care se efectueaza urmarirea penala in rem ( cu privire la fapta n.red.) si pentru stabilirea vinovatiei autorilor".

Precizam ca inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate in nicio situatie sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatiei.

 Sursa foto: Facebook

COMENTARII

    • Daca nu cunosti legea, nu comenta tampenii! Retinerea pt 24 este prima masura ce se ia inaintea altei masuri ( poate urma arestarea pt 30 zile,arest la domiciliu sau control judiciar). Astazi se va discuta daca se impune o masura urmatoare dintre cele trei sau cercetarea in libertate.

    • Daca nu cunosti legea, nu comenta tampenii! Retinerea pt 24 este prima masura ce se ia inaintea altei masuri ( poate urma arestarea pt 30 zile,arest la domiciliu sau control judiciar). Astazi se va discuta daca se impune o masura urmatoare dintre cele trei sau cercetarea in libertate.

    • Daca nu cunosti legea, nu comenta tampenii! Retinerea pt 24 este prima masura ce se ia inaintea altei masuri ( poate urma arestarea pt 30 zile,arest la domiciliu sau control judiciar). Astazi se va discuta daca se impune o masura urmatoare dintre cele trei sau cercetarea in libertate.

    • Chiar nu cunosc legea, m-am gandit ca procurorii au mai dat o palma la un cacat precum in cazul Pintea de la Baia Mare unde judecatorii ai constatat ca procurorii au mintit cand au dat un comunicat ca ar fi realizat un flagrant. Nu cunosc datele din dosare asa ca astept concluziile judecatorilor, foarte posibil ca fam cota sa fie vinovata. Aceeasi palma la un cacat au dat procurorii si in cazul Udrea acum, dupa ani de zile, cand s-au pronuntat judecatorii, constat si eu, e cert !\r\n

  1. Atat le permite legea! Dupa care daca consideră solicita Instanței de judecată arestare preventivă ptr 29 zile sau arest la domiciliu ori control judiciar! Cod Penal si Cod de Procedură Penală modificate de către PSD!!!

    • Daca probatoriul care sa impuna arestarea nu e inca gata iar suspectii nu pot fi lasati in libertate,asta e prima masura. Nu a modificat PSD legea in felul asta,asa e de cand lumea.

  2. Como\r\n- dati cu ei de pamant. Nu mai scrieti ,,dansul miresei" , pana ,nu se strange darul." sa fedem ...finalul ..acestei ..petreceri...! Atunci mai scrieti.

  3. Nu se poate e facatura. Tot respectul pentru aceasta familie model . Johanes dictatorul a inceput inlaturarea familiei traditionale si sustine LGBT. Nenorocitii de peneleisti vine si randul vostru la alegeri tot noi castigam si vom razbuna murdarirea numelui COta in public !! Ciuma galbena rusine !!!!!

    • Ce sa razbuni tu, ma ??? Pe astia care au intepat pe toata lumea de cand sunt in Zalau ? Au furat.bani cu caruta si nu au platit angajatii cu lunile. Sunt angajati la ei in firma care nu au primit bani si de 5 luni. La zdup cu ei!!!

  4. Cum sa arestezi pe aceasta Viorica Dancila a Salajului,Zalaului,,mana dreapta a lui Tibi si Ciunt,aceasta PSDista destoinica,simbol si exemplu pt toate femeile politruc din Sarac Judet???Cum sa crezi ca la "modestia,harnicia,grija"pt comunitatea zalaului,putea face doar cu gandul lucruri rele.Cum sa crezi ca la adapostul umbrelei cinstitului psd ,i-ar fi dat doar prin gand sa profite catusi de putin de functii,sa traga foloase materiale pt familia ei?Asa credeti ca se comporta si s-au comportat psdistii,cei care au in minte doar cum sa-i ajute pe cei nevoiasi si napastuiti?

  5. Dac au gresit , sa plateasca . Dar fara atata ura si patima . Sa vrei atata rau pentru altii ! Viata e scurta pentru toti si nu ar trebui sa ne domine rautatea .... Daca poti sa faci bine e ok , dar sa vrei sa faci rau ....

  6. SI LA DRUM CONSTRUCT SALARIILE SE DAU DUPA 2 LUNI,ALOOOO NU CITESTE NIMENI ABILITAT?DE MANCAT PENTRU AZI NU PUTEM MANCA PESTE 2 LUNI...RUSINEEEEEE\r\n

    • Pica conducerea primăriei și încă câțiva apropiați. Ciunt, Fort și Balajel sunt disperați. Iar directoarea economica este toată rahat la cur. Toți au știut ce se întâmplă, dar au sperat sa treacă alegerile și sa fie tot ei la putere.. Păcat ca angajații din primărie tac, ori le este frica ori au cost corupți cu dublarea salariilor.

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.