HC Zalau îsi masoara fortele cu campioana României

Salajencele au parte de un debut extrem de dificil, urmând sa întâlneasca înca din prima etapa cea mai galonata echipa din tara noastra

rn

Dupa o pauza de mai bine de trei luni, Liga Nationala de handbal feminin revine în actualitate în acest final de saptamâna când este programata prima etapa din campionatului 2018 – 2019.
Sortii nu au fost deloc blânzi în cazul lui HC Zalau, care înca de la primul meci este nevoita sa se dueleze cu CSM Bucuresti, cea mai galonata echipa din România.
Acest joc este asteptat cu mare interes de iubitorii handbalului salajean, care vor avea ocazia duminica dupa-amiaza sa vada pe viu campioana României.
Într-un astfel de meci, este clar ca soarta învingatoarei se cam stie dinainte, desi, în urma cu câteva zile, SCM Rm. Vâlcea a demonstrat ca CSM Bucuresti poate fi si învinsa, astfel ca oltencele au batut campioana în Supercupa României, scor 33 – 31, care a avut loc tocmai în capitala.
Pastrând proportiile, HC Zalau nu prea are cum sa spere la o victorie, însa elevele lui Tadici vor sa joace cât mai bine în fata unui astfel de adversar, care si în aceasta vara s-a întarit puternic.
Andrea Lekic (Vardar Skopje), Elizabeth Omoregie (RK Krim), Barbara Lazovic (Vardar Skopje), Jovanka Radicevic (Vardar Skopje) si Dragana Cvijic (Vardar Skopje) sunt handbalistele de top pe care le-a transferat CSM Bucuresti si cu care spera sa ajunga din nou în final-four-ul Ligii Campionilor, iar de data aceasta chiar sa câstige trofeul.
si Zalaul a facut transferuri, dar Cristina Lung, Andreea Mihart, Alexandra Severin, Alexandra Pricop, Bianca Berbece sau Teodora Popescu nu pot fi comparate cu “starurile” de la CSM Bucuresti. Aceste handbaliste sunt tinere si de perspectiva, iar Tadici are mare încredere în ele ca peste câtiva ani vor ajunge la un nivel ridicat.
În aceste conditii, pentru tinerele jucatoare ale Zalaului, un meci cu CSM Bucuresti poate însemna si un moment bun de afirmare. Totusi, fanii Zalaului se asteapta la o prestatie buna a favoritelor, mai ales ca si în sezonul trecut, HC Zalau a facut meciuri bune în fata campioanei.
La Zalau, cele doua combatante au jucat de la egal la egal, pâna în ultimul sfert de ora, când bucurestencele s-au desprins decisiv si au câstigat cu 30 – 24.
În retur, CSM Bucuresti a avut de tras din greu pentru o victorie în fata Zalaului, pe care a obtinut-o în cele din urma la diferenta de un gol, 25 – 24!
Cele doua echipe s-au mai întâlnit si în sferturile Cupei României, meci în care campioana s-a impus din nou foarte greu, cu 29 – 27.
Asa cum spunea Tadici, pentru HC Zalau, campionatul propriu-zis începe din etapa a II-a, cu deplasarea de la Galati, dar elevele sale vor încerca si în prima etapa sa se apropie cât mai mult de nivelul adversarului, mai ales ca au si un moral bun si par a fi într-o forma buna, dupa cele trei victorii de la Cupa Consiliului Judetean Salaj.

rn

Biletele pentru meciul cu CSM Bucuresti se pun în vânzare de sâmbata dupa-amiaza

rn

Ca de fiecare data, partidele cu CSM Bucuresti sunt asteptate cu mare interes de suporterii salajeni, iar jocurile cu campioana României s-au disputat de fiecare data cu casa închisa.
Se anunta o asistenta numeroasa si la partida de duminica, iar organizatorii au si anuntat ca biletele vor putea fi achizitionate sâmbata, de la ora 15.00, pâna la ora 17.00 de la casieria salii sporturilor.
În cazul în care vor mai ramâne bilete, acestea se vor mai vinde si duminica, de la ora 15.00.
Pretul unui bilet (cu loc) este 10 lei si include si un program de meci.
Totodata, mai pot fi achizitionate si abonamente pentru întreg sezonul 2018 – 2019, cu preturi între 100 – 150 lei.
Partida dintre HC Zalau si CSM Bucuresti se disputa duminica, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.
Meciul va fi arbitrat de o brigada din Neamt, formata din Ionut Ifrim si Ovidiu Ilisei si va fi transmis si de TVR 1.
Prima etapa din Liga Nationala se disputa duminica:
SCM Craiova – HC Dunarea – sâmbata, ora 17.30 – TVR 1
Minaur Baia Mare – Danubius Galati
CSM Slatina – Magura Cisnadie
SCM Gloria Buzau – SCM Rm.Vâlcea ora 11.00
“U” Cluj – Corona Brasov ora 16.00
HC Zalau – CSM Bucuresti ora 17.30
CS Gloria Bistrita – CSM Roman ora 17.30

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *