Sondaj



RSS Feed

Ultima ora! Accident intre doua autoturisme la Ciocmani

16 Aprilie 2018

Astazi dimineata, in jurul orei 7.30 a avut loc un accident rutier intre un autoturism marca Opel Vectra de culoare neagra si un autoturism Opel de culoare verde. Potrivit martorilor oculari accidentul a fost provocat de Opelul verde, in care se aflau persoane din Surduc care se ocupa cu colectarea de melci. In urma impactului doua femei, dintre care una era gravida in 6 luni, au fost transportate la spital in stare grava. 

Potrivit IPJ Salaj: "Luni, 16 aprilie, la ora 07.10, un tânar de 24 de ani, din comuna Cristolt, conducea autoturismul pe Drumul National 1H, iar între localitatile Ciocmani si Babeni nu a pastrat o distanta corespunzatoare fata de autoturismul care circula în fata sa, condus de un barbat de 34 de ani,comuna Surduc, si a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, soferul din Surduc si p

Ultima ora! Accident intre doua autoturisme la Ciocmani
asagerul de pe locul din fata din autoturismul condus de acesta, o tânara de 20 de ani, au fost raniti usor. Victimele au fost transportate la spital pentru investigatii. Ambii participanti la trafic au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate toate împrejurarile care au dus la producerea acestui eveniment."

Vizualizari 4554
Comentarii articol

>

in 16 Aprilie 2018 9:39

Opel opel vectra

vom "revenii"?!>

in 16 Aprilie 2018 10:01

Daca n-ai fi Szekely, ar fi trist.

Coco>

in 16 Aprilie 2018 11:37

Zburatoare ?

pixelino>

in 16 Aprilie 2018 15:55

Clasic : "In urma impactului doua femei, dintre care una era gravida in 6 luni, au fost transportate la spital in stare grava. " ------ În urma impactului, soferul din Surduc si \r\npasagerul de pe locul din fata din autoturismul condus de acesta, o tânara de 20 de ani, au fost raniti usor ... deci care e cea adevarata ?

>

in 16 Aprilie 2018 17:56

N-am inteles nimic din articolul asta !!

>

in 16 Aprilie 2018 20:15

Instructorii au cea mai mare vina din toate accidentele intamplate. Scot pe banda rulanta criminali la volan. Vb in general. Nu are legatura cu evenimentul.

>

in 16 Aprilie 2018 23:20

Artur...cu fuiorul!!! Daca n-ai fi tu, viata nu ar avea sens.\r\nMaxim!!

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.