Tronsonul Biharia-Bors va fi deschis circulației pe 4 septembrie

Mini-lotul de autostradă dintre Biharia și Borș, cu o lungime de 5,35 de kilometri, va fi deschis circulației în data de 4 septembrie.

”Pe 4 septembrie se deschide primul tronson de autostradă din 2020, lotul Biharia-Borș cu vama Borș 2, pe Autostrada Transilvania”, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit ministrului, până la finalul anului vor mai fi inaugurați alți 85 de kilometri de autostradă și vor mai fi semnate contracte pentru încă 120 de kilometri de drum de mare viteză.

Legat de Sălaj, în data de 26 iunie a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Zimbor-Poarta Sălajului, cu o lungime de 12 kilometri, iar pentru cei 41 de kilometri între Poarta Sălajului și Zalău, respectiv Zalău-Nușfalău termenul pentru depunerea ofertelor este luna septembrie. Având în vedere complexitatea lucrărilor, inclusiv construirea Tunelului Meseș, care odată ce va fi finalizat, o să fie cel mai lung tunel rutier din țară, acest proiect va avea o etapă de precalificare.

Proiectarea și execuția tronsonului Nădășelu-Zimbor a avut ca termen de depunere a ofertelor 9 iulie. Pentru construirea acestui tronson au fost depuse două oferte, iar dacă nu vor exista contestații, semnarea contractului este programată tot pentru luna septembrie.

About Author

2 Replies to “Tronsonul Biharia-Bors va fi deschis circulației pe 4 septembrie”

  1. 5 km…nici nu meritau atentie.LAUDE,LAUDE stil PDL…Nici produsul PNL ,Johanis nu arata sa fie intreg la minte cand spune ca PSD e de vina ca au proliferat clanurile interlope…Parca acest presedinte a uitat ca raspunde de siguranta nationala…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *