Medicul stomatolog Cristian Mic a murit intr-un accident de mașină in Ileanda

Comunitatea medicală din Sălaj și Cluj, dar și comuna Ileanda, sunt în doliu după ce medicul stomatolog Cristian Mic a murit la numai 34 de ani într-un accident de mașină petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, chiar în Ileanda, unde profesa în beneficiul localnicilor. Cristian Mic activa de fapt ca medic stomatolog și în Cluj-Napoca, dar venea să trateze și pacienții din Ileanda, de unde este de loc. Tatăl său este de altfel medic în Ileanda, iar mama sa este medic pediatru la Centru Medical din Ileanda. 

Cristian Mic a avut parte de un sfârșit tragic în noaptea de sâmbătă spre dumincă, la ora 1.40, pe DN1C, pe raza localității Ileanda. Conducea autoturismul pe direcția Dej – Baia Mare, iar poliția a constatat că nu a adaptat stop_coloana viteza de deplasare la condițiile de drum (carosabil umed) într-o curbă deosebit de peroculoasă, a pierdut controlul volanului și a intrat într-un podeț de beton. A murit pe loc. Cristian Mic lasă în urma sa doi copii minori.
Drama familiei este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu zece ani, fratele lui Cristian a murit tot într-un accident de mașină.

 

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *