Transurbis a abandonat ideea de uniforma pentru ținuta șoferilor

0
819
Transurbis a abandonat ideea   de uniforma pentru ținuta șoferilor

Uniformele albastre care au fost facute pentru șoferii de pe autobuzele Transurbis, introduse în anul 2012, nu mai sunt folosite de mai bine de un an de șoferii de autobuz din Zalau. 

Managerul Transurbis, Dan Ruzici, confirma ca șoferii nu prea mai poarta ținuta, din motiv ca le este cald pe timp de vara, dar și ca sunt mulți șoferi care nu mai au ținuta.
"Pe timpul verii, e cald. Acum mai sunt care poarta ținuta, adica pantalonii pe care îi au, și o camașa albastra. Întradevar, sunt șoferi care poarta uniforma și alții care nu o poarta. Unii nu o poarta pentru ca nici nu au, sunt șoferi mai noi și înca nu au primit uniforma", spune Dan Ruzici.
Ținutele obligatorii pentru șoferii Transurbis au fost introduse la începutul verii anului 2012. Fiecarui șofer i s-a predat atunci un costum compus din sacou, vesta, camașa, doua perechi de pantaloni și cravata, care trebuiau purtate în timpul serviciului. Culorile ținutei erau albastru și bleumarin, culori ce "fac parte din identitatea vizuala a firmei și apar pe sigla Transurbis", dupa cum motivau atunci reprezentanții societații.
Costul unei unfiforme a fost de 389 de lei. Asta înseamna ca pentru 60 de șoferi, cât are în medie Transurbis, s-a cheltuit doar pe ținutele luate în 2012 suma de 23.340 de lei. stop_coloana
Când au fost introduse uniformele Transurbis, în 2012, colegii noștrii au stat de vorba cu șoferii pentru a vedea cum se simt cu noile ținute. "Ar fi bune daca ne-ar fi dat, pe timp de vara, camași cu mâneca scurta, nu cu mâneca lunga, ca murim de cald", spunea înca de pe atunci un șofer toropit de cele 34 de grade de afara. "Bine ca ne dau uniforme și ne taie din salarii. Și bonurile ni le-au taiat. Dupa 32 de ani de munca, m-am dus acasa luna trecuta cu 732 de lei", spunea un alt șofer. "E frumoasa șoferia pe autobuz, dar pentru noi, șoferii, e greu. Lucram opt ore pe zi, dar în condiții de stres. La ultimul control medical, majoritatea dintre noi am ieșit cu hipertensiune și tot felul", ne spunea un alt șofer.
Calatorii, însa, au fost impresionați atunci de noua imagine a șoferilor. Aceștia susțineau ca Transurbis a facut un lucru bun impunându-le soferilor o anumita ținuta, atât vestimentara, cât și ca atitudine. Este un plus de imagine pentru societate, era parerea unanima a pasagerilor.

 

COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.