Talos denunta masinatiunile din Camera Deputatilor

0
41

Deputatul Mirel Talos acuza UDMR-ul pentru jocurile murdare facute in Parlament la votul desemnarii reprezentantului Camerei Deputatilor la Curtea Constitutionala.
Printr-un comunicat trimis presei, parlamentarul PNL denunta modul in care se voteaza in Parlamentul Romaniei si sugereaza ca UDMR-ul este marioneta politica a pedelistilor. “Acum doua saptamani, in Camera Deputatilor a avut loc un vot pentru completarea unui loc vacant la Curtea Constitutionala. Votul a fost castigat de Valer Dorneanu, propus de PSD, in fata lui Mircea Minea, propus de PD-L. Luni, majoritatea parlamentara a fortat reluarea acestui vot, sub pretextul ca este nevoie de majoritate calificata si nu de majoritate simpla, asa cum de fapt prevede regulamentul Camerei. Fortand acest vot peste orice limite, cu comanda directa de la Cotroceni, PD-L a anulat votul legal anterior dat pentru Valer Dorneanu si si-a asigurat controlul politic al Curtii Constitutionale”, a declarat acesta.
Penelistul a afirmat ca “miza acestei fortari este insa controlul Curtii Constitutionale, unde, daca motiunea nu va trece, se va hotari legalitatea taierii pensiilor si salariilor. Aceste abuzuri s-au realizat cu sprijinul nemijlocit al parlamentarilor Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania”.
In replica la acuzele aduse de catre Mirel Talos, deputatul UDMR Seres Denes a declarat pentru Graiul Salajului: “E libertatea dansului sa vorbeasca. PNL-ul, din moment ce a refuzat sa voteze si a parasit Came-ra, nu poate emite pretentii la un asemenea vot. Daca doreau alt rezultat trebuiau sa fie in sala si sa voteze”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here