Servicii medicale moderne, la Spitalul Județean de Urgență Zalău

0
2771
Consiliul Județean a semnat vineri, 18 septembrie, contractul de execuție în cadrul proiectului cu finanțare europeană privind îmbunătățirea serviciilor medicale.

Este vorba despre proiectul „Extindere, modernizare și dotare UPU – SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău”, în cadrul căruia Consiliul Județean Sălaj a semnat contractul de execuție a lucrărilor, contructorul (S.C. TCI Contractor General S.A., lider al asocierii formată din S.C. TCI Contractor General S.A. – Hospital Technical Solutions S.R.L.) având la dispoziție 24 de luni de la data prevăzută pentru emiterea ordinului de începere a lucrărilor (se estimează 1 octombrie 2020) ca să finalizeze șantierul destinat extinderii și modernizării Unității de Primiri Urgențe – UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Suprafața de peste 890 metri pătrați în care își desfășoară activitatea în acest moment secția UPU-SMURD din cadrul Spitalului județean va fi modernizată, extinderea acesteia fiind propusă a se realiza pe o suprafață aproape dublă față de cea existentă, respectiv peste 1.460 mp.

Spațiile modernizate și cele nou create vor permite organizarea unei structuri pentru efectuarea consultațiilor pediatrice, respectiv pentru tratarea cazurilor pediatrice, reorganizarea zonei de triaj unic a pacienților, reorganizându-se astfel traseele dedicate urgențelor majore, spațiile de primire și consultații pentru celelalte tipuri de urgențe, dar și cele dedicate aparținătorilor pacienților.

De asemenea, odată finalizat, proiectul va permite și reorganizarea spațiului destinat resuscitării prin extinderea acestuia, dar și prin asigurarea unui nucleu de comandă și supraveghere, precum și reorganizarea ori crearea unor noi spații pentru consultații specifice, destinate examinării cazurilor ortopedice, ginecologice, celor de mici intervenții chirurgicale, precum și spații destinate investigațiilor paraclinice si imagistice.

Pentru spațiile administrative și circuitele aferente este prevăzută reamplasarea acestora în demisolul extinderii care se va realiza prin proiect, fiind luate în considerare și crearea unor spații destinate formării continue a personalului medical, pentru pauzele tuturor categoriilor de personal UPU, servirea mesei, iar spațiile de depozitare specifice UPU-SMURD pentru materiale sanitare, medicamente si consumabile se vor reorganiza având prevăzute spații de depozitare pentru uzul zilnic în unitatea de primiri urgențe, precum și pentru situații de aflux masiv de victime.


Toate spațiile care vor fi modernizate și extinse pentru a putea oferi servicii medicale de urgență în condiții optime vor fi dotate corespunzător, peste 145 de echipamente sau utilaje fiind prevăzute a se achiziționa în cadrul aceluiași proiect.

Valoarea contractului de execuție depășește 9,8 milioane lei (peste 2 milioane de euro), din cei peste 14,4 miloane lei care reprezintă valoarea totală a proiectului, cofinanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile (Programul Operațional Regional 2014-2020-85% din valoarea cheltuielilor eligibile).

Proiectul „Extindere, modernizare și dotare UPU – SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău” se alătură celorlalte proiecte de investiții pentru modernizarea și extinderea clădirilor și dotarea cu echipamente medicale promovate de către Consiliul Județean Sălaj pentru Spitalul județean de la momentul preluării unității spitalicești, cu o valoare totală de peste 238 milioane lei, adică peste 51,8 milioane euro, din care peste 99 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here