Se va putea cumpăra din nou vechime în muncă

0
2868

Contribuția la asigurările sociale se poate plăti retroactiv pentru cel mult 6 ani.

Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede că persoanele carora le lipsesc ani de vechime în muncă îi vor putea cumpăra din nou, în vederea pensionării, plătind retroactiv contribuțiile aferente perioadei respective. Se poate cumpăra vechime în muncă pentru cel mult 6 ani.

„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale”, prevede proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii pensiilor publice, aflat în prezent în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii.

Noile prevederi ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2021. Plata contribuţiei de asigurări sociale se va putea efectua într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 1 septembrie 2021.

Românii au putut cumpăra vechime în muncă și în perioada 2016-2018, această facilitate fiind sistată de la 1 ianuarie 2019.

Vechimea în muncă a putut fi cumpărată de la sfârşitul anului 2016, după intrarea în vigoare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Fiind un drept temporar, acesta a încetat în prima zi a anului 2019. Atunci românii au putut plăti retroactiv contribuţia la pensii pentru cel mult 5 ani consecutivi.

În Sălaj, din 2016 până în 2019, au cumpărat vechime în muncă peste patru sute de persoane.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.

Dacă ne raportăm la valoarea salariului minim brut și la cotele de contribuții pentru 2018, de exemplu, cine vrea să cumpere vechime are de plătit aproximativ 5.700 de lei. Pentru anul 2017 ar avea de plată în jur de 4.500 de lei, iar pentru 2016 puțin peste 3.700 de lei.

În prezent, valoarea contribuțiilor de asigurare socială este de 588 de lei pe lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.