Sondaj



RSS Feed

Se rupe drumul spre Cluj; si ce daca!

4 Aprilie 2018

Parcarea de pe drumul de pe Meses chiar inainte de intrarea in Zalau este surpata de vreo doi ani. Cum nu s-a luat nicio masura fata de alunecarea de teren, aceasta si-a vazut de treaba si, putin mai jos de parcare, a muscat serios din drumul european E81. Banda de circulatie pe sensul de coborare s-a ingustat periculos. Ca si cea din parcare, si aceasta noua prapastie este doar semnalizata. Un sofer nefamiliarizat cu situatia ar putea trece printr-o peripetie inspaimantatoare.

Ca sa vedem daca se repara, iar daca se repara, cand va fi asta, am luat legatura cu directorul Societatii Drumuri Nationale (SDN) Zalau, Ioan Chis, inginer de peste 35 de ani la SDN Zalau, numit director la SDN Zalau la inceputul anului.
Aflam ca prefectul Salajului, Florin Florian, a luat initiativa si a dispus, prin ordin de prefect, desemnarea unei comisii, care a fost in teren si a intocmit un proces verbal de constatare. Constatarea e ca drumul european E 81, pe segmentul Zalau – Cluj, este afectat pe o lungime de 60 de metri, din cauza infiltratiilor de precipitatii in corpul drumului. Directorul SDN Zalau, Ioan Chis, spune ca au fost luate masuri de urgenta, conform procedurilor, si au fost instalate balize de semnalizare, indicatoare de directionare. Dar si ca banda de coborare afectata este deschisa circulatiei si situatia este monitorizata 24 de ore din 24. Directorul Ioan Chis intocmeste zilnic rapoarte pe care le trimite directorului regional de la Cluj.
A fost intocmit un proces verbal de calamitate care a fost inaintat in saptamana 12-16 martie la Directia Regionala de Drumuri si Poduri (DRDP) Cluj, in vederea gasirii sursei de finantare pentru operatiunile de expertiza tehnica, intocmire proiect tehnic pentru repararea drumului.

Se rupe drumul spre Cluj; si ce daca!

În ce priveste parcarea surpata, in locul careia a aparut o groapa uriasa si periculoasa, semnalizata cu doar câtiva parapeti din plastic, aceasta are putine sanse. SDN Zalau si Primaria Zalau spuneau fiecare anul trecut ca parcarea este... a nimanui. Primaria spunea ca acolo e treaba celor de la drumuri nationale, iar fostul director de la SDN Zalau, Mircea Crisan, spunea ca atata timp cat nu este afectata soseaua nimeni nu se va ocupa de parcare. 

Nici unul dintre cei sase parlamentari ai Salajului 

nu e preocupat de faptul ca drumul spre Cluj se surpa

USR Salaj, pe de alta parte, ii cere socoteala ministrului Transporturilor despre cazul de pe E81.
"Am atras atentia asupra problemelor grave de pe drumul european E81, la intrarea în Zalau. Desi surparile au început în 2016, nici unul din parlamentarii salajeni nu au fost interesati de problema", afirma USR Salaj.
Intro postare pe facebook, USR Salaj anunta ca, prin senatorul USR Cristian Ghica, a trimis o interpelare ministrului transporturilor, Lucian Sova, legat de surparile care au loc in apropiere de Zalau pe drumul european E 81. Senatorul USR ii cere ministrului solutii si sa spuna care este planul de actiuni pentru redresarea situatiei.

Vizualizari 3654
Comentarii articol

>

in 4 Aprilie 2018 0:24

mai frate da ce treaba au ei?castiga ceva din asta? asa ca ei asteapta pana gasesc ceva sa castige ca altfel pt ce?

>

in 4 Aprilie 2018 6:43

Nu e posibil de ani de zile autoritățile locale să nu ia nici o măsură

>

in 4 Aprilie 2018 6:44

Am fost acolo, am vazut, analizam, ne vom consulta cu specialistii, vom lua masuri, bla bla bla.

>

in 4 Aprilie 2018 6:54

Como promote ca VA merge cu roaba sa care pamant la umplutira

>

in 4 Aprilie 2018 7:02

Un lucru elementar nu au facut marii specialiști ai județului,sa dispuna pri semnalizare, circulația pe o singură bandă la urcare.Cei care coboară sunt obligați să intre pe banda de urcare depășind linia continuă.Cate facultati trebuie sa faci pentru asta?Chiar trebuia prefectul sa trimita echipa de lucru?Cei de la drumuri și de la poliție ce au facut?

>

in 4 Aprilie 2018 8:15

Mai comentatorilor de doi bani in a cui admnistrare este drumul?

>

in 4 Aprilie 2018 9:06

dar idiotii aia de la CNADR care ne iau bani pe rovinieta sau ne amendeaza in mod abuziv (pe proprietar nu pe faptuitor) de ce nu au facut nimic pana acum?????????????

>

in 4 Aprilie 2018 9:16

Dar cu drumul dintre Hereclean si Virsolt ce se intimpla??? Sau nu intereseaza pe nimeni.

>

in 4 Aprilie 2018 9:42

Parlamentarii sunt ocupati sa-si treaca legea care le v-a permite sa faca puscaria acasa.Astia au cu totul alta agenda,fac totul ca sa ne convinga ca ei,acolo sus au dreptul sa fure,azi maine v-a fi o obligatie a celor de sus sa fure iar guvernantii vor trebui sa indeplineasca doar doua conditii,sa fie hoti si prosti ! Dar noi care ii votam oare cum suntem ?

>

in 4 Aprilie 2018 11:49

Macar astia sorosisti mai misca ceva pt judet

>

in 4 Aprilie 2018 12:00

psd-alde va spun :ati luat teapa!Ne vedem la alegerile viitoare cind iar o sa luati mu,,,,,

pt. 11:49>

in 4 Aprilie 2018 12:27

Probabil mai crezi si in Mos Craciun! E rasuflata rau asta cu sorosisti. Singura chestie pe care o spun majoritatea ignorantilor, in lipsa altor argumente.

>

in 4 Aprilie 2018 13:22

Se zice ca EI lau rupt ca sa nu poata trece Salajulu la Cluj! In conditiile ca va trece Salajul la Cluj ! raminem fara parlamentari vechi si sa tem sa nu moara de foame!!!

>

in 4 Aprilie 2018 16:00

6 parlamentari are Salajul? 4 deputati si 2 senatori? Unu din astia se lauda ca e in comisia de transport si ca a fost ministru. Numele lui Bode Lucian PNL. Sa stiti pe cine sa votati. Hai ca daca era de incasat salariul sau pensii speciale erau primii.

>

in 4 Aprilie 2018 16:10

toti politrucii din salaj is la fel, gunoaie.

>

in 4 Aprilie 2018 16:21

Useristii stau la caldura pe FB , mai pescuiesc o stire si hop un protest , o petitie, un circulet, o interogare la ministru... sa- i votam la urnatoarele alegeri. Sa vezi pilitica din fotoliu. tefelistii lu peste prajit. Astia vor ajunge mai de batjicora decat Como. Ahahahahahahaha:)))

>

in 4 Aprilie 2018 16:58

Pentru 16,21: Serios? Așa zici tu? Dar cei 6 parlamentari stau probabil în frig și ploaie sa rezolve problemele Sălajului. Haaaaaahaaaaaahaaaaa! Ești penibil! Încearcă în altă parte sa fi penibil omule. USR ul nu are consilieri locali ca PSD de exemplu. De ce nu face PSD ul tau ceva pt că au consilieri, primar prefect președinte CJ etc.sau nu au timp saracii . . bat județul la pas pe frig și ploaie (nu că ăștia de la USR care stau la căldură) și amărâții de ei PSD iști, înghețați de frig nu mai au timp și să rezolve problemele noastre. :))))))

>

in 4 Aprilie 2018 17:33

Hai gata cu cearta ca a venit primavara. Parlamentarii stau de acum la racoare in birouri si fac tot ca si pana acum. Ce fac? Nimic.

>

in 4 Aprilie 2018 21:38

Dal in p.la mea de drum.

>

in 4 Aprilie 2018 22:02

vai ce mai stire ,acel drum are 20 de ani de cand la facut INTINERA firma italiana .

Copaci pe marginea drumului!>

in 4 Aprilie 2018 23:38

Daca ati mai planta cate un plop pe marginea drumului asa cum se facea pe vremea comunismului nu se ajungea aici , dar asta e doar inceputul nenorocirilor dar urmeaza si zalaul pana acum am fost feriti de paduri cu clima si surparile de teren dar de cand mafia lemnului a ajuns si printre blocuri sa nu ne asteptam de la bine !.

Attention! Attention!! Attention!!!Loan Offer>

in 10 Aprilie 2018 19:19

\r\nDo You Seek Funds To Pay Off Credits and Debts? { FIFOCapitals@gmail.com } Is Here To Put A Stop To Your Financial Problems. We Offer All Kinds Of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We Give Out Loan With An Interest Rate Of 1.00%. Interested Applicants Should Contact Us Via Email: FIFOCapitals@gmail.com \r\n\r\nPlease Fill the Application Form Below:\r\n- Complete Name:\r\n- Loan Amount Needed:\r\n- Loan Duration:\r\n- Purpose Of Loan:\r\n- City / Country:\r\n- Telephone:\r\n- How Did You Hear About Us:\r\n\r\nIf You Are Interested To Get A Loan Then Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us via email: FIFOCapitals@gmail.com

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.