Administraţia şi-a făcut planuri să ne bage tramvai prin Zalău

Primăria Municipiului Zalău a coordonat în perioada noiembrie 2015 – mai 2016 elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Zalău, pe care îl numeşte un instrument de planificare strategică teritorială prin care sunt corelate dezvoltarea teritorială a municipiului Zalău cu nevoile de mobilitate şi transport ale persoanelor, bunurilor şi mărfurilor. 

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă are ca ţintă principală îmbunătăţirea accesibilităţii locuitorilor, a mobilităţii acestora, precum şi buna integrare a diferitelor moduri de transport. Obiectivele sunt asigurarea accesului tuturor cetăţenilor către opţiuni de transport care facilitează accesul la destinaţii şi servicii esenţiale, inclusiv opţiuni de transport nepoluante, îmbunătăţirea siguranţei şi securităţii cetăţenilor în trafic, reducerea poluării sonore şi a aerului, a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie, îmbunătăţirea eficienţei şi rentabilităţii transportului de persoane şi bunuri şi creşterea atractivităţii şi calităţii mediului urban în beneficiul cetăţenilor, economiei şi societăţii în general. Multă vorbărie care sună… dă bine… denotă „preocupare”…
Concret, pomposul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă propune investiţii în valoare de peste 62 de milioane de euro pentru perioada 2016 – 2030, pentru care ar putea atrage finanţări nerambursabile între 20 şi 28 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 Axa 4 “Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile”.
Investiţiile propuse vizează reabilitarea infrastructurii rutiere, susţinerea transportului public în comun prin investiţii în autobuze noi, stop_coloana informatizarea sistemului de transport şi modernizarea staţiilor de autobuz, amenajarea de noi zone pietonale şi piste pentru biciclişti, amenajarea şi modernizarea trotuarelor şi aleilor pietonale, precum şi măsuri pentru creşterea siguranţei în trafic şi a pietonilor.
Ca soluţii pentru dezvoltarea infrastructurii de transprot a Zalăului, planul prevede realizarea unei linii de tramvai pe fost linie de transport feroviar ce va avea ca punct ce pornire autogara, cu traseu prin staţia CFR Zalău Nord şi cu destinaţia Hereclean. Totodată, planul mai prevede realizarea unei noi străzi între cartierele Sărmaş şi Meseş, dar şi amenajarea de noi sensuri giratorii şi reamenajarea celor vechi. Se doreşte sens giratoriu la intersecţia Corneliu Coposu cu Avram Iancu în Brădet, la intersecţia Lajos Kossuth cu Andrei |aguna – cobor`rea spre centru, pe bulevard în zona Gării de Nord şi sens giratoriu la intersecţia străzii Lajos Kossuth cu strada Gheorghe Lazăr, unde astăzi sunt celebrele semafoare în pantă. Se mai prevede în acest plan ca strada Corneliu Coposu să devină stradă cu sens unic dinspre Brădet spre centru, iar în Valea Miţii să se realizeze încă o şosea cu destinaţia Valea Miţii – Centură – strada Simion Bărnuţiu, care să ocolească Uzina Electrică. Totodată strada Industriilor va fi lărgită şi va avea trei benzi.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *