S-au marit indemnizatiile pentru cresterea copiilor

0
7

Noile norme de aplicare a concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului au intrat în vigoare la 1 iulie, limita minima a indemnizatiei urmând sa creasca de la 600 de lei la 1.063, anunta Ministerul Muncii.
Conform noilor norme, aprobate în sedinta de Guvern din data de 22 iunie, limita minima a indemnizatiei creste la 85 la suta din salariul minim brut pe tara garantat în plata (1.250 de lei), respectiv 1.063 de lei, fata de 600 de lei, cât este în prezent.
De asemenea, suma suplimentara pentru gemeni creste la 85 la suta din salariul minim brut pe tara garantat în plata.
Potrivit Ministerului Muncii, persoanele care în ultimii doi ani anterior datei nasterii copilului, adoptiei, încredintarii în vederea adoptiei, plasamentului sau tutelei, au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara.
Parintii care depun pentru prima data cerere pot opta pentru concediu si plata indemnizatiei de crestere pentru o perioada de doi ani.
Daca doresc reluarea activitatii, acestia pot depune cerere numai pâna la împlinirea de catre copil a vârstei de un an si zece luni pentru acordarea stimulentului de insertie pâna când copilul împlineste trei ani.
Parintii care se afla în concediu pentru stop_coloana cresterea copilului în vârsta de pâna la doi ani nu trebuie sa depuna cerere pentru a prelungi sau relua concediul. Pentru aceste persoane, cuantumul indemnizatiei lunare aferente se realizeaza din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordarii dreptului.
Totodata, prelungirea perioadei de acordare a stimulentului pâna la împlinirea de catre copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani în cazul copilului cu handicap se face din oficiu.
Stimulentul de insertie se stabileste la 50 la suta din indemnizatia minima si a crescut si el de la 500 de lei la 531 de lei.
Mamele care primesc deja indemnizatii lunare nu trebuie sa depuna niciun document în plus, deoarece majorarea cuantumului se face din oficiu.
Persoanele care doresc sa solicite indemnizatie lunara pentru cresterea copilului, stimulent de insertie sau alocatie de stat, trebuie sa depuna cereri la primaria localitatii de domiciliu.
Cererile pentru prelungirea sau reluarea concediului de materniate se depun Agentiilor Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here