România rămâne în stare de alertă încă 30 de zile

0
89


In cadrul ședinței de Guvern de luni, 14 septembrie, starea de alertă a fost prelungită pentru alte 30 de zile, aceasta este cea de-a patra oară când este prelungită starea de alertă. De asemenea, au fost stabilite și câteva reguli pentru alegerile locale care vor avea loc în 27 septembrie, dar și câteva măsuri de relaxare.

Astfel, la intrarea în secția de vot va fi obligatorie dezinfectarea mâinilor dar și portul măștii, iar în cazul în care alegătorul va refuza portul măștii sau va refuza să se identifice, reprezentanții secției de votare au dreptul de a-i interzice să-și exercite dreptul la vot. O altă regulă în procesul electoral este că alegătorul își va introduce singur actul de identitate în sistemul informatic. Persoanele confirmate cu coronavirus pot solicita urna mobilă pentru a-și exercita dreptul la vot.

Adunările publice cu distanțare fizică

Autoritățile au decis să introducă și anumite măsuri de relaxare. Astfel, e  permisă organizarea de adunări publice cu participarea a cel mult 100 de persoane, respectându-se distanțarea fizică sau portul măștii.Totodată, au fost scoase de pe lista sporturilor care sunt interzise în această perioadă sporturile de contact, competițiile sportive se vor desfășura în continuare fără prezența spectatorilor, iar piscinele din interior dar și locurile de joacă rămân închise în continuare.

In ceea ce privește evenimentele private, acestea se vor desfășura în continuare cu prezența a 50 de persoane în interior și 100 de participanți la evenimentele care se desfășoară în aer liber.   

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here