Reguli noi la școală din 1 septembrie

2
606


Legea Educației a fost modificată. Noile prevederi s-au publicat deja în Monitorul Oficial și se vor aplica de la 1 septembrie.

Printre noutăți se numără reducerea numărului de copii dintr-o clasă, dar și posibilitatea dascălilor cu vechime de a-și reduce norma de muncă.

La clasele I-IV, media va fi de 17 elevi într-o clasă, față de 20 cât este în prezent. Trebuie să fie cel puțin 10 copii în clasă și cel mult 22, spun noile prevederi. În prezent, maximul stabilit este de 25 însă sunt numeroase școli, inclusiv n Sălaj, unde acest prag nu este respectat.

La clasele V-VIII, media va fi de 22 de elevi, față de 25, dar nu mai puțin de zece și nu mai mult de 26. Maximul prevăzut până acum era de 30 de elevi țntr-o clasă.
La liceu și la școlile profesionale, noua formă a legii stabilește o medie de 24 de elevi, față de 25 cât e acum, dar nu mai puțin de 15 și nici mai mult de 30 de elevi într-o clasă.
Scade numărul de elevi și în învățământul de artă, unde o clasă va avea în medie 14 elevi, cel puțin opt și cel mult 25, iar o grupă va cuprinde în medie șase elevi, dar nu mai puțin de 4 și nici mai mult de 10.
În învățământul dual, o clasă va avea în medie 24 de elevi, dar nu mai puțin de 20 și maximum 30.
La clasele antepreșcolare, grupa cuprinde în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9, iar la clasele preșcolare grupa va cuprinde în medie 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20.
O altă prevedere dă dreptul părinților care au copii cu vârste de cel puțin doi ani să poată cere înscrierea acestora în învățământul preșcolar, dacă sunt locuri disponibile.
Tot ca o noutate, cadrele didactice care au 25 de ani vechime la catedră și gradul I vor putea cere reducerea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână.

2 COMMENTS

  1. Începerea anului școlar arată că liberalii sunt incapabile să gestioneze situația, problemele sunt multe și grele, nr de elevi într-o clasă e numai una din multiplele probleme. Au început chiar să vină cu idei trăznite, cică bunicii să poarte mască-n casă, împreună cu nepoții. Roiu !

  2. Pai asa trebuie sa facă pt preșcolari grupe la greu si educatoare cu 5-9 copii?De unde susținere financiară pt cadre si săli.Alo……Voi acolo in guvern toți suntetit veti dau numai Orban si aia de la educație?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here