Reguli noi la școală: fără ghiozdane grele și fără teze sau lucrări de control vinerea sau lunea

2
3855

Un Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial stabilește noi reguli în sistemul de învățământ. Ghiozdanele copiilor trebuie să fie mai ușoare, numărul de ore e limitat, lucrările de control și tezele nu se vor mai programa în zilele de luni sau de vineri, nici în zile consecutive, iar autorizațiile sanitare de funcțioanre se pot obține și dacă unitatea de învățământ nu este racordată la o rețea de apă.

Ghiozdane care să nu deformeze coloana vertebra

Greutatea ghiozdanului nu trebuie să fie mai mare de 10 la sută din greutatea copilului, prevede Ordinul ministrului Sănătății, iar limitarea se aplică tuturor elevilor, nu doar celor din ciclul primar. După vechea reglementare, acum abrogată, „elevii din clasele I-IV vor folosi ghiozdane pentru prevenirea apariţiei deformărilor de coloană vertebrală”, cu mențiunea că greutatea conţinutului ghiozdanului nu va depăşi 2-2,5 kg.

Cel mult două teze pe săptămână, dar nu lunea sau vinerea

Elevii din ciclul primar și cei din anii terminali vor face ore numai dimineața.

De asemenea, nu se vor da teze și lucrări de control în zilele de luni și vineri.

Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptămână. Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive”, stabilește același Ordin de ministru.

Noile reglementări ale Ministerului Sănătății stabilesc și numărul maxim de ore de activitate: clasa 0 și I 3-4 ore pe zi, de la clasa a II-a până la a IV-a 4 ore pe zi, pentru învățământul gimnazial 4-5 ore pe zi, pentru învățământul liceal și profesional 5-6 ore pe zi, iar pentru învățământul postliceal și universitar 6-7 ore pe zi.

Autorizație sanitară de funcționare obținută mai ușor

Ministerul Sănătății a relaxat normele pe baza cărora școlile și grădinițele pot obține autorizația sanitară de funcționare, în condițiile în care aproximativ 20 la sută din unitățile de învățământ din România nu dispun de aceasta. Principalele motive pentru care circa 3.500 de unități de învățământ din țară nu au autorizație sanitară sunt lipsa alimentării cu apă potabilă, lipsa canalizării, grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ, clădiri în stare avansată de degradare, la care sunt necesare lucrări complexe de reabilitare, iluminat natural sau artificial deficitar, sisteme de încălzire improprii, pardoseli sau tâmplării degradate, lipsa locurilor de joacă în incintă, spații improprii de depozitare pentru alimentele distribuite în cadrul programului „lapte și corn”.

După noile reglememtări, dacă unitatea de învățământ nu are apă potabilă de la rețea, de exemplu, școala poate obține autorizația sanitară dacă pune un dozator de apă cu pahare din plastic, făără să mai fie nevoie să aibă și chiuvete.

Grupuri sanitare necorespunzătoare și școli fără garduri

Anul școlar precedent a debutat în Sălaj cu 347 unităţi de învăţământ deschise.

Șase dintre ele au început cursurile fără a fi autorizate din punct de vedere sanitar, din cauza grupurilor sanitare necorespunzătoare, a lipsei apei potabile sau a necesităţii unor lucrări de reabilitare.

Cât privește realizarea măsurilor de asigurare a securității, şase unităţi de învăţământ din mediul rural nu dispuneau la începutul anului școlar de împrejmuire, iar 181 nu dispuneau de pază umană și nici de sisteme de supraveghere video.

Din punct de vedere al secutăţii la incendiu, 21 de clădiri ale unor unităţi şcolare erau autorizate, o parte dintre ele primind avizul ISU pe parcursul anului școlar.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.