Reguli mai aspre la vânzarea terenurilor

0
690

Legea care înăsprește condițiile pentru vânzarea terenurilor agricole intră în vigoare de luna viitoare. Aceasta a apărut în Monitorul Oficial în data de 14 august și urmează să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării, adică din 13 octombrie.

Noile modificări legislative extind lista beneficiarilor dreptului de preemțiune. Concret, acest drept e acordat mai multor categorii de potențiali cumpărători, de la rude apropiate, arendași, proprietari de investiții agricole, vecini, tineri fermieri, până la instituții ale statului. Înstrăinarea terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempţiune, la preţ şi în condiţii egale.

În situația în care titularii dreptului de preemțiune nu își manifestă intenția de a cumpăra terenul în termenul legal de 45 de zile lucrătoare de la afișarea ofertei de vânzare, înstrăinarea acestuia către terți se va face sub condiția ca aceștia să aibă domiciliul sau sediul social să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare și să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, iar în cazul persoanelor juridice, acestea să prezinte dovezi din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75 la sută reprezintă venit din activităţi agricole.

Legea prevede instituie sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare încheiat cu nerespectarea dreptului de preemțiune.

De asemenea, statul instituie, prin nouile reglementări, obligația de a păstra și de a respecta destinația agricolă a terenurilor. De la data cumpărarii, proprietarii trebuie să utilizeze terenurile exclusiv în vederea desfășurării activităților agricole, iar în situația în care pe terenul agricol există deja investiții agricole, acestea vor fi păstrate.

În plus, cei care vor încerca să revândă terenul la mai puțin de 8 ani de când l-au achiziționat, vor fi „penalizați” considerabil.

Mai exact, noua formă a legii instituie obligația de a păstra proprietatea asupra terenului agricol extravilan cel puțin 8 ani de la data dobândirii, sub sancțiunea plăţii unui impozit 80 la sută pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din momentul respectiv. Prevederile se aplică și în cazul în care terenul ce face obiectul tranzacției aparține unei societăți comerciale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here