Puterea politică aruncă la gunoi reformele lui Cioloş pentru depolitizare şi Invăţămant

10
2275
Puterea politică aruncă la gunoi reformele lui Cioloş pentru depolitizare şi Invăţămant

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Cioloş care urmăreşte reformarea sistemului sanitar va fi dezbătută mâine în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, după ce la Senat a primit vot negativ atât în comisia de sănătate, cât şi la votul în plen. Senatorii au votat pentru respingerea OUG 79/2016 în luna ianuarie.
Ordonanţa de Urgenţă 79/2016 privind managementul spitalelor a fost adoptată de Guvernul Cioloş, când ministrul al Sănătăţii era Vlad Voiculescu. Aceasta prevede, între aletele, două lucruri importante: deschiderea funcţiilor de manager în spitale pentru toţi cei care au competenţe în acest sens şi interdicţia ca managerii de spitale să deţină funcţii de conducere în partide politice.
De altfel, ordonanţa cuprinde o serie de măsuri care urmăresc să stopeze risipa banului public prin contracte de achiziţii atribuite discreţionar de şefii de spitale unor firme agreate politic sau personal.
În baza acestei Ordonanţe, funcţiile de management ale spitalelor publice sunt depolitizate şi liberalizate. “n momentul de faţă, pentru posturile de conducere din marile spitale, de exemplu, pot candida doar unele persoane: trebuie să fie medici primari sau profesori universitari la Facultăţile de Medicină. S-ar deschide astfel concursurile de director şi expertilor din afara sistemului universitar. “n plus, prevederile ordonanţei interzic medicilor să primeasca fonduri pentru cercetare de la firme cu care spitalul unde lucrează are contracte de furnizare pentru diferite produse sau servicii.
De asemenea, managerilor de spitale sau rudelor lor până la gradul IV li se interzice să aibă acţiuni la firme sau alte organizaţii care au legături patromoniale cu spitalele sau cu serviciile de ambulanţă.
Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, scrie în texul ordonanţei, fostul ministru al Sănătăţii motivând că aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii.
De asemenea, managerul va avea un program fix, în care nu îşi poate părăsi postul. Astfel, programul managerului se desfăşoară între orele 8.00 şi 16.00, iar orice activitate medicală, didactică, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică poate fi exercitată doar în afara acestui interval.
“Această ordonanţă prevede faptul că, atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic, nu poate fi manager de spital. Această OUG combate nepotismul, nepotismul care este un flagel în sistemul sanitar românesc”, a declarat săptămâna trecută fostul ministru Vlad Voiculescu, adăugând că îi este ruşine de Senatul ţării sale după e acesta a votat pentru respingere şi speră că deputaţii vor vedea utilitatea ordonanţei.

Cum au votat senatorii sălăjeni

Gheorghe Pop de la PSD a fost pentru respingerea reformei, iar Cristian Lungu de la PMP o susţine

În 16 ianuarie, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind respingerea OUG 79/2016. Am verificat, cu ajutorul sistemului de vot electronic cum au votat cei doi senatori sălăjeni: Gheorghe Pop de la PSD şi Cristian Lungu de la PMP.
Senatorul Gheorghe Pop a votat în favoarea proiectului de lege care respinge ordonanţa privind reforma sistemului sanitar. Am încercat să îl contactăm telefonic pentru a afla care au fost motivele care au stat la baza votului său, dar nu am reuşit.
Senatorul PMP Cristian Lungu a votat împotriva proiectului de lege privind respingerea ordonanţei.
“Nu aş fi votat niciodată pentru politizarea unui sistem”, explică senatorul pentru Graiul Sălajului

Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor
dezbate mâine; cum văd deputaţii sălăjeni problema

Liberalul Lucian Bode vrea depolitizarea
în Sănătate, dar nu-i convins că e o urgenţă

Domeniul sănătăţii reprezintă unul dintre cele mai sensibile elemente ale funcţionării statului român, iar sistemul sanitar are nevoie de o reformă substanţială pentru a putea vorbi de o eficienţă a resurselor şi, cel mai important, de a oferi cu adevărat românilor dreptul la sănătate, nu doar la nivel declarativ.
Să nu uităm că românii sunt printre cei mai nemulţumiţi cetăţeni ai Uniunii Europene privind calitatea serviului medical, iar plăţile informale se ridică la aproximativ 20 la sută din totalul cheltuielilor pentru sănătate din ţara noastră.
Chiar dacă domeniul sănătăţii nu intră în zona mea de expertiză, voi susţine întodeauna orice măsură care este menită să aducă îmbunătăţiri ale sistemului sanitar şi care să contribuie la depolitizarea acestuia.
Comisia pentru sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor a avut deja o primă dezbatere publică pe subiectul Ordonanţei de Urgenţă 79/2016 de modificare şi completare a legii sănătăţii prin care se propun mai multe măsuri privind personalul din domeniul sănătăţii, dezbatere în cadrul căreia au existat opinii pro şi contra pe anumite puncte.
Conţinutul de fond al Ordonanţei este unul foarte bun, lucru admis de toţi participanţii la dezbatere, atât reprezentanţi ai mediului academic şi medical, cât şi ai societăţii civile. Pentru că au fost totuşi identificate şi anumite aspecte care se pretează la o discuţie mai aprofundată, din punctul meu de vedere cred că este oportun ca experţii din comisiile de specialitate să reanalizeze acele puncte şi să facă ajustările necesare, nu să respingem cu totul un proiect care are un fond bun.
Ca şi procedură legislativă, ar trebui să avem în vedere şi că au fost aduse şi argumente de neconstituţionalitate ale OUG 79, de aceea eu doresc să păstrăm aceeaşi unitate de măsură privind justificarea urgenţei oricărei modificări legislative.

Liviu Balint de la PMP nu-i de acord cu reforma
aşa cum a fost propusă de Guvernul Cioloş

Deputatul sălăjean PMP, Liviu Balint, care este chiar membru în Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor, ne-a declarat clar că nu-i de acord cu reformarea sistemului de sănătate aşa cum a fost propus prin ordonanţa 79/2016.
"O să votez pentru proiectul de lege privind respingerea ordonanţei 79/2016 atât în Comisie, cât şi în Camera Deputaţilor.
Există legea 95/2006, care necesită unele modificări şi completări, dar nu printr-o ordonanţă de urgenţă, ci prin dezbatere în comisiile de specialitate din Cameră şi Senat, cu consultarea tuturor factorilor implicaţi pe fiecare punct şi articol în parte, ulterior dezbătută şi votată în Plenul celor două camere", ne-a transmis Balint.

Nici învăţământul
nu a avut nici o şansă

Directorii de şcoli se pot numi fără concurs

O circulară ajunsă la începutul lunii ianuarie 2017 la toate Inspectoratele şcolare din ţară, semnată de ministrul Educaţiei, Pavel Nastase, a dat mână liberă pentru instalarea în funcţiile de directori şi directori adjuncţi de şcoli a candidaţilor care nu au promovat concursul pentru ocuparea posturilor sau care nici măcar nu s-au prezentat.
Circulara, explicată atunci ca o soluţie pentru o “situaţie de criză”, a dus la nivel naţional la ocuparea a 666 de posturi prin “detaşare în interesul învăţământului”. Adică fără concurs, direct pe post.

Coincidenţe sălăjene care bat la ochi

Soţul a picat concursul, soţia e numită director

În judeţul Sălaj, 54 de posturi de conducere în şcoli, licee, grădiniţe, cluburi, centre şcolare de educaţie incluzivă, finanţate de la buget, au fost ocupate prin "detaşare în interesul învăţământului".
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judeţean, Marcel Lucaciu, ne-a enumerat atunci condiţiile care trebuiau întrunite pentru a putea fi numit director sau director adjunct: persoana în cauză să fie titular pe post şi să aibă gradul II în învăţământ. Cei numiţi prin detaşare pot ocupa posturile timp de un an de zile.
Din cei 54 de directori şi directori adjuncti numiţi prin detaşare în interesul învăţământului, niciunul nu se afla între cei care au participat la concursul pentru ocuparea posturilor de conducere în unităţile de învăţământ, organizat anul trecut. Am remarcat atunci nişte coincidenţe, totuşi. Pentru postul de director la clubul Copiilor Simleu Silvaniei s-a prezentat anul trecut la concurs Gavril Neaga, dar a fost declarat respins. Apoi, în ianuarie anul acesta, a fost numită prin detaşare, pe acelaşi post, Neaga Cornelia, nimeni alta decât soţia acestuia. Şi la Scoala Gimnazială nr.1 Zimbor s-a prezentat anul trecut la concurs pentru postul de director Martin Marian, dar a fost declarat respins, apoi a fost numită în funcţie soţia acestuia, Martin Alexandra.

 

COMENTARII

  1. Lucaciu de la ISJ a uitat sa spuna care-i criteriul principal pentru a ocupa o fumctie de conducere in invatamant: calitatea de membru de partid al PSD, daca nu esti din gasca Mariei Pop, sotia "senatorului", ea, mare inspectoare n'ai nicio sansa sa fii director sau inspector! Niciodata n-a fost scoala mai politizata decat acum pe vremea acestei Lucy Pop! N-ai nicio sansa sa faci reclamatie la MEN sau la comisia de invatamant de la Parlament, ca au pile pe-acolo: Pop Liviu, sindicalistul de Baia-Mare, Androneasca etc.

  2. ce sa inveti la balint? a ajuns acolo cu 300 voturi si nici sa vb nu prea stie? asta e exemplu pt tara asta? de fapt la ce prosti voteaza psd si pmp...cam astia ii reprezinta

  3. No, bine, dar cum sa voteze Pop analfabetul, decat pentru politizarea invatamantului! Ca, altfel cum ar sta in functii nevasta-sa si alti prieteni? Mai, mai, oare cum ii mai rabda Cel de Sus!

  4. Cand a fost cautat la telefon, Pop Ghita de la Hida n-a raspuns la telefon. Il doare undeva, v-a prostit inca o data, si inca o data, salajeni prosti! Nevasta-sa, Pop Maria, si cu acolitii sai, pune director pe cine doreste, ea, si sotul ei,... dascalilor salajeni prosti!

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.