Sondaj



RSS Feed

Puterea politica de la Bucuresti e gata sa desfiinteze conditia de tara europeana a Romaniei

PSD declara razboi conducerii Uniunii Europene

3 Octombrie 2018

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene (executivul Uniunii Europene), Frans Timmermans, a criticat dur, luni seara, modificarea legilor Justitiei, amintind cu semnul intrebarii si de demiterea sefei DNA, Laura Kovesi, punctand amenintator: "Nu vom ezita sa aducem în fata instantei guvernul român. A fost un mesaj mult mai dur decat cele exprimate pana acum de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker pe aceeasi tema actualei puteri politice de la Bucuresti. 

"Multi români sunt îngrijorati ca modificarile propuse pentru aceste legi ar putea submina eforturile îndelungate în combaterea coruptiei si în asigurarea independentei justitiei, iar Comisia Europeana împartaseste foarte mult aceste preocupari", a declarat Frans Timmermans, comisar UE pentru Reglementari, Relatii Interinstitutionale, Stat de Drept si Carta Drepturilor Fundamentale, la dezbaterea organizata pe tema situatiei din România în Comisia Parlamentului European pentru Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne (LIBE).
Oficialul UE a spus si ca, "din nefericire, realitatea este ca Parlamentul României nu a dat pâna acum semne ca ar vrea sa raspunda la avizele si recomandarile care au fost emise" de organisme precum GRECO (Grupul de State împotriva Coruptiei, organism european) si Comisia de la Venetia.
"Am observat progrese în trecut, uneori progrese spectaculoase, dar acum exista riscul real ca lucrurile sa se îndrepte înapoi într-un mod care ar avea efecte negative nu doar asupra democratiei din România, ci si pentru locul pe care România si l-a construit ca stat membru în ultimii ani. Comisia Europeana le-a cerut în mod repetat autoritatilor române sa regândeasca modul de actiune si sa construiasca un consens larg asupra directiei înainte. Astazi, vreau sa repet acest apel (…) Ar fi o tragedie ca în ultimul kilometru al maratonului ati începe sa mergeti înapoi. Asta este ceea ce ma îngrijoreaza", a insistat Timmermans.
La mesajul transmis de Bruxelles, reactia uluitoare a mai multor nume importante din PSD, apropiati ai liderului Liviu Dragnea, a fost sa ceara demisia lui Frans Timmermans si a lui Jean Clau

PSD declara razboi conducerii Uniunii Europene
de Juncker de la conducerea Uniunii Europene! Asta cu numai trei luni inainte ca Romaniei sa-i revina presedintia prin rotatie a Consiliului Europei, unde vom fi reprezentati de membrii guvernului Dancila, oameni alesi pe spranceana sa satisfaca cerintele liderului PSD, Liviu Dragnea.

Dragnea si ai lui ne sacrifica pe toti pentru a scapa de puscarie

Fostul prim-ministru Dacian Ciolos, care fost si comisar european in executivul de la Bruxelles, tine sa explice ca actuala putere PSD-ALDE este gata sa sacrifice viitorul Romaniei in Europa pentru a-si scapa clientii politici de raspunderea pentru fraudarea bugetului de stat.
"Nimeni din România nu a mandatat PSD, pe Liviu Dragnea, pe Viorica Dancila sau europarlamentarii acestui partid si pe cei de la ALDE sa provoace retragerea tarii noastre din Uniunea Europeana. Am asistat la luari de pozitii incalificabile pentru un demnitar sau pentru un reprezentant al României. Minciuni si propaganda pe banda rulanta din partea PSD cu un singur scop, acela de a-si scapa clientii politici de raspunderea pentru fraudarea bugetului de stat al României. De-a lungul istoriei, România a pierdut teritorii, iar românii au fost despartiti de fratii lor prin cortine de fier trasate aleatoriu. Astazi suntem în situatia de a construi singuri în jurul nostru o cortina de fier, plina de ura si de nemultumire, manipulati de o clasa politica disperata de frica de puscarie. Daca vom alege sa îi salvam pe Liviu Dragnea si pe acolitii sai, vom alege sa ne despartim de fratii si de surorile noastre care au plecat din tara de frica saraciei, impusa chiar de aceasta clasa politica. Vom separa familii, vom desparti parintii de copiii lasati în tara, vom pune o bariera închipuita între noi", este opinia fostului prim-ministru privitor la situatia creata.

Vizualizari 1506
Comentarii articol

>

in 3 Octombrie 2018 8:07

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:07

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:07

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:07

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:08

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:08

MUIE PSD !!!!!\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 8:08

Trebuie referendum pt.iesirea Romaniei din UEsi NATO si pt.infratirea cu mama Rusia.

>

in 3 Octombrie 2018 8:24

JOS PSD, TRADATORII , RUSINE SUSTINATORILOR. hoti sau prosti .....

>

in 3 Octombrie 2018 8:37

adunatura de hoti TRADATORI! Ca sa scape ei cu averile furate ne vand dinou rusilor! sa li se dea ce merita!!!!!!!!!!!!!

>

in 3 Octombrie 2018 9:22

Cu adevărat gravă este condiția mintală a poporului care a votat la conducerea țării o bandă de tîlhari, în frunte cu repetentul și infractorul Liviu-Nicolaie Dragnea.

>

in 3 Octombrie 2018 9:50

9:22 Cei care au votat banda de talhari ai lui Basescu si Iohannis-sase case, au fost mai buni?Ce va bucurati ca un nemernic ne critica tara.Ar fi bine sa stie ca Romania nu a fost, nu este si nu va fi colonia nimanui, nici macar a Olandei.Oricum a fost pus cu botul pe labe de catre europarlamentarii patrioti.Pe zi ce trece UE incepe sa semne tot mai mult cu URSS.

>

in 3 Octombrie 2018 9:53

Am observat ca la sfarsitul asa-zisei dezbateri, era cam rosu la fata colonistul ala.

>

in 3 Octombrie 2018 9:53

Iata ce spune cunoscutul sociolog Alin Teodorescu, fost membru PSD (seful cancelariei guvernului pe timpul lui Adrian Nastase): "Liviu Dragnea este reprezentantul acelei părți a administrației publice care s-a îmbogățit nemăsurat după revoluție și care caută acum să evite acțiunile justiției aflate pe urmele lui".

>

in 3 Octombrie 2018 9:54

Iata ce spune cunoscutul sociolog Alin Teodorescu, fost membru PSD (seful cancelariei guvernului pe timpul lui Adrian Nastase): "Liviu Dragnea este reprezentantul acelei părți a administrației publice care s-a îmbogățit nemăsurat după revoluție și care caută acum să evite acțiunile justiției aflate pe urmele lui".

>

in 3 Octombrie 2018 9:55

PSD -"Ciuma Rosie" este un partid antiromanesc, urmasul partidului comunist care a distrus cultura si spiritualitatea acestui popor. Un partid cu origini bolsevice nu poate fi decat un partid cu tradatori de neam si tara!

>

in 3 Octombrie 2018 10:03

Care neam necurat, care zodie\r\nTe-au fătat, blestemată jigodie?\r\nCiumă roșie ești sau pecingine?\r\nBăga-te-as la mă-ta-n origine!\r\nTe-ai lățit peste țară, plasmodie,\r\nPese-Dragnea de curve, jigodie.\r\nUn județ, un partid plus o nație,\r\nAm ajuns negrii tăi pe plantație.\r\n...................................................\r\nCiumă roșie ești sau pecingine?\r\nBăga-te-as la mă-ta-n origine!

>

in 3 Octombrie 2018 10:04

Care neam necurat, care zodie / Te-au fătat, blestemată jigodie? / Ciumă roșie ești sau pecingine? / Băga-te-as la mă-ta-n origine! /Te-ai lățit peste țară, plasmodie,\r\nPese-Dragnea de curve, jigodie. /Un județ, un partid plus o nație, /Am ajuns negrii tăi pe plantație. /Ciumă roșie ești sau pecingine? /Băga-te-as la mă-ta-n origine!

>

in 3 Octombrie 2018 11:53

toate actiunile psd,duc lasingura solutie pentru Romania.Scoaterea acestui partid in afara legii

>

in 3 Octombrie 2018 11:56

Comentarii de nivelul ciumei portocalii.N-ai ce sa ceri de unde nu este.Pana una alta Viorica le-a cam taiato detractorilor din PE.In special celor din Romania, deoarece strainii, cu cateva exceptii, au vorbit la modul general.In special colonistul olandez se vede ca s-a mai dumirit cine sunt Macovei, Preda, Muresan , Ivan etc.

11:56>

in 3 Octombrie 2018 13:18

citeste-l pe 9:54 ,are dreptate .In rest spor la lins cururi penale .

>

in 3 Octombrie 2018 13:43

Cu ocazia acestei "declarații de rãzboi", Uniunea Europeana sã stopeze toate finanțãrile și imprumuturile catre România! Vreau sã vãd de unde vor mai primi bani trântorii de bugetari și asistații social!!

>

in 3 Octombrie 2018 14:10

Bai 9.50.Romania ESTE deja colonie.Fara Kaufland,Carrefour,Lidl,Metro etc,ce saracia taai pune pe masa?Fara Michelin,Tenaris cine ti-ar oferi o slujba?Suntem deja inglobati in Noua Ordine.Si ma bucurca de data asta impresia celor de la comisia asta coincide cu a mea.Matale esti orbit de patriotism ieftin.Chiar crezi ca ticalosii astia care neconduc sunt oameni de treaba?

9:50>

in 3 Octombrie 2018 14:16

Mai neobolsevicule !Cu cine pui mei vei obtine tu si Psdracnea plusvaloare daca pleaca multinationalele?Cu cei peste 4 milioane de meseriasi plecati la munca in UE? si care pana-i sula nu se mai intorc la un regim mafiot .Si unde o sa ai piete de desfacere ?asta in cazul in care vei reusi sa si produci ceva ca al tau tatuc Iliescu si urmasii lui au avut grija sa distruga economia romaneasca .

>

in 3 Octombrie 2018 16:15

Bravo psd!!! Declarați razboi uniunii europene cã dacã vã taie ãia fondurile muriți de foame toți!!! Din bani imprumutați de la uniune aveți voi salarii grase și multiple beneficii!! Indatorați țara pe 100 de generații boilor!!!

>

in 3 Octombrie 2018 16:15

Postarea celui/celei de la 9,50 este simbol al incompetentei.Voind sa se bage singur in seama,fiindca altfel nu-l baga nimeni decat in alte parti,individul cu retorica comunistoida,face trimitere la istorie din care sa aflam ca Romania nu a fost, nu este si nu va fi colonia nimanui.Va sa zica din Romania nici un strain n-a furat,nu fura,si nici nu va fura.Acum cateva intrebari pt. acest nesocotit.Teritoriul romanesc dintre Prut si Nistru ce este?Romania in perioada stalinista ce a fost?Dar principatele Romane care plateau tribut Imp.Otoman inclusiv in copii care sa devina ieniceri la turci?.Dar Transilvania sub imperiul Habsburgic pana acum 100 de ani ce a fost?Dacia dupa ce a fost cucerita de Romani ce-o fi fost?

>

in 3 Octombrie 2018 16:39

muie guvernul roman\r\n\r\n

>

in 3 Octombrie 2018 16:39

muieeeeeeeeeee romania

>

in 3 Octombrie 2018 16:40

guvernul va da muie !!!!!!!!! la toti !!!!!k sunteti prosti !!!!!!

.....>

in 9 Octombrie 2018 9:57

SA SCARPINA PURECELE...

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.