Prelungirea carantinei cu unele derogări, pentru Zalău, Jibou şi Cehu Silvaniei

4
2451


Carantina stabilită iniţial în perioada 5-19 noiembrie pentru Zalău, Cehu Silvaniei şi Jibou va fi prelungită pentru încă 14 zile, ordinul şefului Departamentului pentru Situaţiii de Urgenţă pentru carantinare fiind aşteptat în cursul zilei de miercuri.

“Astăzi avem opt judeţe în faţa noastră ca incidenţă pe ultimele 14 zile, deşi la 1 noiembrie eram primul judeţ care am depăşit incidenţa de 5 la mie. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Sălaj avem 33 de unităţi administrativ-teritoriale, incluzând aici toate oraşele, cu o incidenţă mai mare de 3 la mie, 18 UAT-uri cu o incidenţă între 1,5 şi 3 la mie şi 10 UAT-uri cu o incidenţă sub 1,5 la mie. În urmă cu 14 zile am propus carantinarea  a trei oraşe din judeţul Sălaj, inclusiv a municipiului Zalău, de altfel primul municipiu reşedinţă de judeţ carantinat la nivel naţional. În urma reevaluării situaţiei epidemiologice am ajuns la concluzia că trebuie prelungită carantinarea celor trei oraşe cu încă 14 zile. Măsurile nu sunt deloc populare, dar trebuie luate cu orice risc, chiar dacă suntem în campanie electorală”, a precizat Virgil Ţurcaş.  

Acesta a adăugat faptul că în perioada de carantină cei mai mulţi sălăjeni au dovedit că sunt responsabili şi au respectat, în bună măsură, regulile de protecţie.

În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică la zi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Ligia Marincaş, a precizat că în dimineaţa zilei de miercuri erau 4.813 persoane infectate cu SARS-COV-2 de la începutul pandemiei, 101 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, 2.851 de pacienţi declaraţi vindecaţi, 1.849 cazuri pozitive în prezent, 175 persoane spitalizate, 1.674 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, 2.645 persoane în carantină şi 113 persoane decedate. Incidenţa la nivel de judeţ este 5,83 la mie.

“În ultimele zile la nivel de judeţ a fost un trend descendent, nu cu foarte multe subunităţi de procente, dar trendul a fost descendent, lucru care n-a putut decât să ne aducă puţină lumină, puţină scădere a presiunii pe sistemul sanitar”, a menţionat Ligia Marincaş.

Directorul DSP Sălaj a precizat că trendul descendent a început din data de 9 noiembrie, în prezent majoritatea pacienţilor infectaţi fiind de vârstă activă şi doar foarte puţini copii. În opinia sa, carantina trebuie prelungită pentru că un trend descrescător de câteva zile nu este suficient, iar rezultatele trebuie consolidate.

Prefectul Virgil Ţurcaş a subliniat faptul că în cursul zilei de miercuri este aşteptat ordinul şefului DSU pentru prelungirea carantinei pentru cele trei oraşe, Zalău, Cehu Silvaniei şi Jibou, propunerea transmisă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă incluzând câteva derogări, comparativ cu condiţiile din prima perioadă de carantină.

Conform acestuia, vor putea funcţiona saloanele de înfrumuseţare, frizeriile, în sistem de programare, iar anumite activităţi religioase, precum nunţile sau botezurile, se vor putea oficia în biserici, cu participarea a maxim 16 persoane.

4 COMMENTS

  1. Clujul este mai infectat ca Zalăul și nu e carantinat, sibiul, puternic infectat, a intrat în carantină abia luni, duminică a fost nemțălău la slujbă!

  2. Bai oameni.carantina asta-i o masturbare trista.Duminica am fost iarasi la plimbare pe munte.De dimineata mai opreau cate o masina.la amiaza deja traficul era asa de strong incat baietii stateau in masini la hodina.Ce sa si faca?Lumea merge inainte.Cata vreme exista declaratia aia pe propria raspundere,laba-i trista.Adica ce-i aia propria raspundere?
    Carantina inseamna ca nu intra/iese NIMENI din zona respectiva.Cati au fost intorsi din drum? De ce nu s-au facut barajele in Romanasi?Ocolire prin Creaca-Jibou-Pasarela Zalau si apoi aiurea,Satu Mare,Baia Mare etc.De ce in week-end este plin de masini de CJ,SM,MM,BH,stationate in Zalau?Parca eram in carantina.Nu-i bai ca amu si SM,MM,BN sunt si ei la “carantina”.A murit si capra vecinului.
    P.S. Daca venetzienii aplicau quarantina in stil romanesc nu mai existau.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here