Povestea tezaurului preistoric de bronz de la Cehei, vândut Muzeului de Istorie din Berlin pentru echivalentul a nouă porci

0
455

Povestea unui tezaur format din 60 de piese de bronz datând din secolul al X‑lea î. Chr., descoperit în toamna anului 1913 în localitatea Cehei şi vândut mai apoi Muzeului de Istorie din Berlin pentru doar câteva sute de mărci, echivalentul a nouă porci de 100 de kilograme, este relatată de arheologul Ioan Bejinariu, în cea mai recentă lucrare a sa, “Tezaurul ‘călător’. O incursiune în universul magic al artizanilor epocii bronzului”.

Potrivit cercetătorului de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, tezaurul de piese de bronz constă dintr‑o serie de fragmente ce provin de la marginea unor vase de bronz, patru torți de vase, o ceașcă fragmentară și fragmente de la alte trei cești, vârfuri de lance, brățări de bronz, o daltă de bronz și trei topoare plus două fragmente de topoare din bronz, un mâner de bronz probabil de la o spadă și două fragmente de bronz brut.

Iniţial s-a crezut că ar fi fost descoperite la Moigrad, ele fiind cumpărate în anul 1914 de Muzeul de Pre‑ și Protoistorie din Berlin (Germania) de la un negustor din Budapesta, pe nume László Mauthner. Bejinariu precizează că în perioada anterioară izbucnirii Primului Război Mondial, când zona Sălajului aparținea Austro‑Ungariei, numeroase descoperiri arheologice din judeţ şi din împrejurimi au ajuns în colecțiile unor mari muzee, precum Viena, Budapesta și chiar mai la vest, fiind achiziționate fie direct de la descoperitori, fie de la intermediari (negustori de antichități), care cunoșteau valoarea reală a obiectelor descoperite. Unul dintre aceste muzee care a cumpărat antichități din zona Ungariei și implicit a Transilvaniei a fost Muzeul de Pre‑ și Protoistorie din Berlin.

La circa 100 de ani de la momentul în care tezaurul așa‑zis de la „Moigrad” este cumpărat de către muzeul berlinez, arheologul maghiar Péter Prohászka, în timpul cercetării arhivei Cabinetului de Monete și Antichități a Muzeului Național Maghiar din Budapesta avea să descopere o serie de informații noi, complet necunoscute despre acest tezaur, prin intermediul unor scrisori datând din 1914.

Aşa cum relatează arheologul de la Muzeul din Zalău în lucrarea sa, Muzeul Național Maghiar din Budapesta primise în acel an o ofertă de cumpărare a unor obiecte preistorice de bronz de la un bijutier din Şimleu Silvaniei. Muzeul considerase că tezaurul nu e unul valoros şi oferise pentru fiecare piesă între 1 și 5 coroane, respectiv valoarea unui kilogram de cafea, la vremea respectivă.

Bijutierul preciza, într-o scrisoare, că obiectele au fost descoperite în satul Pusta‑Cehei (Csehipuszta în maghiară), lângă Șimleu Silvaniei, pe terenul aflat în proprietatea lui Ioan Pop, țăran din localitate. Se menționa că piesele au apărut întâmplător în timpul arăturilor de toamnă și că alte piese nu ar mai exista întrucât proprietarul a săpat la locul descoperirii.

“În cele din urmă obiectele de bronz provenite de la Pusta‑Cehei, fostul comitat Sălaj, nu au mai fost cumpărate de către Muzeul Național Maghiar din Budapesta. Ce s‑a întâmplat ulterior, până la momentul achiziției tezaurului de către Muzeul Regal de Etnologie din Berlin, actualmente Muzeul de Pre‑ și Protoistorie din Berlin, nu se mai cunoaște. Nu se știe cum au ajuns obiectele în posesia lui László Mauthner, negustor din Budapesta, nici dacă acesta a fost contactat de către bijutierul șimleuan prin intermediul specialiștilor de la Cabinetul de Monete și Antichități a Muzeului Național Maghiar. Cert este doar că acesta vinde toate obiectele cunoscute drept „depozitul de bronzuri de la Moigrad” muzeului berlinez menționat”, afirmă Ioan Bejinariu.

Arheologul maghiar Péter Prohászka a fost cel care şi-a dat seama, după o fotografie, că piesele care se aflau în colecția Muzeului de Pre‑ și Protoistorie din Berlin, despre care se credea că ar fi fost descoperite la Moigrad, proveneau de fapt de la Cehei.

„Probabil că negustorul László Mauthner atunci când a oferit obiectele spre vânzare muzeului a precizat, în mod eronat, fie din necunoaștere, fie intenționat, că acestea au fost descoperite la Moigrad în Transilvania. Mauthner a menționat Moigradul ca și loc de proveniență a tezaurului întrucât la acea vreme era deja vestit printr‑o serie de descoperiri preistorice, iar cercetarea vestigiilor romane de la Porolissvm (aflat în zona satului Moigrad) începuse încă de la finalul secolului al XIX‑lea. Din actul de vânzare‑cumpărare existent în arhiva muzeului din Berlin rezultă că s‑a plătit pentru piese o sumă de 475 mărci germane. Cu această sumă în ajunul izbucnirii Primului Război Modial, în vara anului 1914 se puteau cumpăra în Germania nouă porci de câte 100 kg fiecare. Mult mai târziu o serie de arheologi aveau să descopere, rând pe rând minciunile inventate de acest László Mauthner când a încercat să inducă în eroare și alte muzee din fosta Austro-Ungaria sau din restul Europei pentru a le convinge să‑i cumpere antichitățile”, adaugă arheologul sălăjean.

Potrivit acestuia, piesele au fost îngropate conform unor tradiţii ritualice prin care metalul, greu de procurat la vremea respectivă (secolul X î. Hr.), era oferit ca ofrandă zeilor. În zona Sălajului se cunosc până acum în jur de o sută de asemenea depozite descoperite mai ales în ultimul secol și jumătate. Cele mai multe au fost descoperite întâmplător de către oameni fără nicio legătură cu arheologia.

De altfel, pe Măgura Şimleului s-a descoperit recent un tipar din gresie în care puteau fi turnate nituri din bronz, de tipul celor folosite la îmbinarea bucăților de tablă din care erau confecționate vase, precum cele aflate în componența „tezaurului călător”.

”Este o dovadă că în această așezare au existat la un moment dat artizani pricepuți în prelucrarea bronzului, ajunși la un grad înalt de cunoștințe tehnice care le permitea să obțină tablă de bronz, iar din aceasta să confecționeze vase de bronz.

Vasele de bronz confecționate acum 3000 de ani de artizanii din zona Șimleului Silvaniei au fost produse fie pentru aristocrația locală care controla locul de trecere de pe Crasna, fie pentru a fi vândute mai departe. Nu cunoaștem destinul acestor produse. Cert este doar că unele dintre ele au ajuns, din întâmplare, să fie descoperite după mii de ani deoarece au fost folosite la îmbinarea tablei de bronz îngropate împreună cu alte obiecte de bronz. Toate sunt o mărturie a nivelului înalt atins de artizanii acelei perioade în tehnicile de prelucrare a metalului, dar mai ales reprezintă una dintre descoperirile care atestă importanța zonei Măgurii Șimleului și în particular a trecătorii de pe râul Crasna în rețeaua schimbului și traficului la nivel european”, conchide Bejinariu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here