Pomeni electorale şi bani mai mulţi pentru bugetarii din administraţie

1
587

Săptămâna aceasta, pe final de mandat, parlamentarii au decis majorarea ajutoarelor sociale, acordarea unui sprijin financiar pentru fermieri, creşterea salariilor pentru unii bugetari, precum şi oferirea unor pachete de servicii sociale pentru copii. Măsurile, care ar urma să se aplice din 1 ianuarie 2021, vin cu putin timp inainte de alegerile parlamentare şi într-un context economic nefavorabil, potrivit Executivului.

Indicatorul social de referinţă, pe baza căruia se calculează ajutorul social, indemnizaţia de şomaj, dar şi alte forme de sprijin social a fost majorat de către parlamentari cu 140%. Indicatorul social de referinţă are în prezent o valoare de 500 lei, nemodificata din anul 2008. Urmare a votului din Camera Depuţatilor, cuantumul acestuia va ajunge la 1.200 lei. Creşterea va avea loc etapizat: de la 1 ianuarie 2021 – 780 lei; de la 1 ianuarie 2022 – 990 lei; de la 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei. De la 1 ianuarie 2024, valoarea indicatorului social de referinţă va fi modificată în fiecare an, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum, prevede proiectul adoptat.

Acesta a fost iniţiat de PSD, ALDE şi Pro România, urmând să meargă la șeful statului pentru promulgare.

Nu au fost uitaţi nici producătorii agricoli, pentru care parlamentarii au votat acordarea de prime la comercializarea produselor agricole primare, produselor pescărești și de acvacultură. Valoarea primei de comercializare va reprezenta contravaloarea în lei a 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare, dar nu va putea depăși 20.000 de euro anual/beneficiar; contravaloarea în lei a 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct pentru consum, dar nu va putea depăși 10.000 de euro anual / beneficiar.

Tot Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede acordarea unui pachet minimal de servicii sociale fiecărui copil şi familiei sale. Pachetul include servicii de bază şi de informare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei sociale „în scopul asigurării dreptului fiecărui copil la supravieţuire, dezvoltare, protecţie, precum şi la combaterea sărăciei”.

In timp ce angajaţii din sistemul sanitar au intrat săptămâna trecută în grevă japoneză, supăraţi că nu primesc nici banii ce le-au fost acordaţi deja prin Lega salarizării, iar profesorii aşteaptă încă acordarea majorărilor salariale promise, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede lefuri mai mari pentru unii angajaţi din admninistraţie. „Funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%”, fiind, astfel, eliminată interdicţia cumulului acestei majorări cu majorarea acordată pentru activitatea legislativă. De asemenea, personalul contractual din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului şi serviciilor Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%”, prevede actul normativ adoptat de deputaţi.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here