Polițiștii, cu ochii pe autobuze și transportatori

0
82

Autovehiculele de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite în această săptămână, pentru control, de poliţiştii rutieri. Activităţile au loc în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Până în 18 octombrie, polițiștii rutieri desfăşoară o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

În perioada de referinţă, polițiștii vor urmări respectarea de către șoferii profesioniștia vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, precum şi documentele obligatorii ale conducătorilor auto şi  ale vehiculului.

Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiștii sălăjeni recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză, să nu conducă dacă sunt obosiţi sau au consumat băuturi alcoolice, să manifeste prudenţă în trafic, să păstreze în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, iar la schimbarea direcţiei de deplasare să se asigure că aceasta poate fi efectuată în condiţii de siguranţă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here