PNL primeşte sprijinul UDMR pentru Consiliul Judeţean

7
1499

PNL şi UDMR vor forma o majoritate la nivelul Consiliului Judeţean, potrivit negocierilor dintre cele două formaţiuni politice, finalizate sâmbătă.

Dintr-un total de 30 de consilieri, liberalii au obţinut la alegerile locale din 27 septembrie 11 mandate de consilieri judeţeni şi postul de preşedinte, prin Dinu Iancu Sălăjanu, iar UDMR şapte mandate. 

“Proiectele preşedintelui ales al Consiliului Judeţean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, vor fi sprijinite de o majoritate PNL – UDMR. Echipele de negociere ale PNL şi UDMR au stabilit astăzi, 10 octombrie 2020, formarea unei majorităţi la nivelul Consiliului Judeţean Sălaj pentru a sprijini proiectele de dezvoltare pentru Sălaj. Întâlnirile dintre reprezentanţii celor două formaţiuni vor continua şi în perioada următoare, urmând a fi purtate discuţii punctuale şi pentru  unităţile administrativ teritoriale unde pot fi creionate majorităţi în urma unui parteneriat PNL – UDMR”, precizează PNL Sălaj.

Potrivit sursei citate, după definitivarea negocierilor cu UDMR, liderii PNL Sălaj vor avea întâlniri şi cu consilierii judeţeni ai  USR – PLUS, partenerii PNL Sălaj din campania pentru alegerile locale, care au obţinut două mandate de consilieri judeţeni.

7 COMMENTS

  1. Ma Adi ma, asa este M-mare. Scriu de pe telefon,mi-e lene sa mai schimb la litera mare. Alta era idea, tonul postarii. In res ma doare-n cot de politika

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here