Peste 2.000 de sălăjeni verificați în 24 de ore privind modul de respectare a carantinei

1
2593

Aproape 2.300 de sălăjeni au fost verificați, în 24 de ore, de polițiștii din Sălaj, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali privind modul de respectare a măsurile de prevenire și combatere a răspândirii noului Coronavisrus.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, pe parcursul acțiunilor desfășurate în intervalul 13-14 noiembrie, polițiștii au identificat 135 de persoane care nu au respectat interdicțiile impuse, 116 dintre acestea fiind sancţionate pentru că nu purtau masca de protecţie, iar 19 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie. Alte 19 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, dintre care 15 au aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie şi patru pentru lipsa declaraţiei. Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală au aplicat şi poliţiştii locali 11 sancţiuni.

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost legitimate 2.272 persoane, fiind verificate şi 129 mijloace de transport persoane, dintre care 110 au fost mijloace de transport în comun.

De asemenea, forţele de ordine au verificat şi 149 de societăţi comerciale, dintre care 74 au fost restaurante/terase/alte medii de interes, fără a fi constatate nereguli. Totodată, pe raza judeţului, pe lângă aceste acţiuni au fost desfăşurate şi 16 acţiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 42.500 lei.

În cadrul acţiunilor au fost angrenaţi 116 poliţişti, 89 jandarmi şi 28 poliţişti locali. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.