Sondaj



RSS Feed

Partea intunecata a Salajului in anul 2016

29 Decembrie 2016

Tineri din Salaj arestati pentru trafic de migranti in vestul Europei


Sunt neasteptat de multe cazuri de salajeni implicati in traficul de migranti in Europa, fapt care ne duce cu gandul ca, probabil, destui dintre multii salajeni care nu-si gasesc de lucru acasa, nu-si gasesc de lucru nici peste hotare, iar pentru bani recurg la... orice.
Politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale l-au prins in 16 decembrie în Zalau pe Ardelean Sorin Alexandru, pe numele caruia autoritatile din Germania au emis mandat european de arestare pentru trafic de migranti. Arestarea lui Ardelean vine la nici o saptamana dupa ce, in 8 decembrie, politisti din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale l-au depistat în Zalau pe Silaghi Vasile Gabriel, de 34 de ani, pe numele caruia autoritatile din Germania au emis la data de 25 noiembrie 2016 mandat european de arestare tot pentru trafic de migranti. Si arestarea lui Silaghi vine tot dupa doar o saptamana dupa ce politistii de frontiera de la Varsand, judetul Arad, au descoperit 42 de migranti, intre care 18 copii, care solicitasera azil in Romania si voiau sa iasa ilegal din tara, ascunsi intr-o cisterna condusa de Viorel B., in varsta de 48 de ani, din Salaj. Nu mai departe, pe 9 noiembrie, 26 de refugiati irakieni si sirieni erau gasiti abandonati intr-o duba cu numere de Maramures pe marginea drumului ce leaga DN 1H de Muntele Sfanta Treime din comuna Nusfalau. Iar pe 2 noiembrie, politistii salajeni il prindeau pe zalauanul Herle Viorel Lucian, de 31 de ani, pe numele caruia autoritatile din Germania emisesera, de asemenea, un mandat european de arestare pentru trafic de migranti. Si pe 14 iunie, politistii din cadrul Compartimentului Urmariri din cadrul IPJ Salaj l-au prins, la domiciliul sau, pe un barbat de 24 de ani din Zalau, pe numele caruia fusese emis un mandat european de arestare de catre autoritatile germane pentru comiterea infractiunii de trafic de migranti.

Se vand drogurile in Salaj ca painea calda;
tinerii fac cunostinta cu lumea vazuta printre gratii


Cel mai recent caz al unui tanar salajen prins cu trafic de droguri este de la sfarsitul lunii trecute, cand magistratii Tribunalului Salaj au dispus arestul la domiciliu pentru Vaida Stefan Alexandru, acuzat de trafic de droguri. Procuroii DIICOT Salaj l-au retinut in noaptea din 22 noiembrie pe Vaida Stefan Alexandru, de 22 de ani, din Zalau, student la Facultatea de Silvicultura din Cluj-Napoca, în urma unor perchezitii. Tânarul este fiul directorului adjunct al APIA Salaj, Vaida Bela, si este acuzat ca a vândut, în mod repetat, droguri de mare risc, pastile Ecstasy (MMDA), dar si canabis, pe raza localitatilor Cluj-Napoca si Zalau. Vaida Stefan Alexandru a recunoscut ca a comercializat in jur de 150 de pastile de ecstasy. Studentul zalauan acuzat de trafic de droguri de mare risc se afla in arest la domiciliu. Asta in timp ce Elvis Rares Pop, un tanar de 25 de ani din localitatea Inau, comuna Somes Odorhei, a fost anul trecut arestat preventiv pentru 30 de zile si i s-a prelungit arestul cu inca 30 de zile pentru ca la perchezitia facuta la domicililul tanarului s-a descoperit cantitatea de 55 de grame de hasis ascunsa intr-un toc de ochelari. Dupa 60 de zile de arest, Elvis Rares Pop a fost condamnat de Tribunalul Salaj la pedeapsa de un an si sase luni de inchisoare cu suspendare, 60 de zile de munca in folosul comunitatii si la plata de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Si asta in timp ce 18 inculpati ce s-au constituit in grup infractional pentru procurarea si comercializarea de droguri de mare risc sunt liberi ca pasarile cerului la doi ani dupa ce au fost prinsi, in 2014.
Cu numai cateva zile inainte de arestarea lui Vaida Alexandru, procurorii DIICOT au retinut pe 15 noiembrie un elev de 18 ani al Colegiului Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" pentru trafic de canabis. Din detaliile primite de la Dan Bubuiug, procuror sef DIICOT Salaj, reiese ca elevul are unul din parinti (tatal – n.r.) in Spania si a fost in vizita la el. Acolo s-a inteles cu un cunoscut, caruia i-a dat suma de 100 euro sa-i cumpere canabis. Tanarul traficant de canabis a fost ridicat de procurori de la domiciliu, cu citatie de audiere, ocazie cu care a predat de bunavoie cantitatea de canabis ramasa si suma realizata din vanzare, adica 1.500 lei. Procurorii au propus arestarea preventiva a tanarului pentru 30 de zile, insa instanta a respins propunerea si a decis luarea masurii de arest la domiciliu.
Si tot luna trecuta, pe data de 7 noiembrie, un tanar din Zalau de numai 19 ani a fost prins in Dumbrava in timp ce vindea etnobotanice. Politistii l-au prins in flagrant pe inserate, langa pasarela din Dumbrava, pe cand incerca sa vanda etnobotanice unui alt tanar de 21 de ani din Mal. Tanarul de 19 ani din Zalau a fost retinut de procurorii DIICOT Salaj pentru 24 de ore. La data de 8 noiembrie fost dus in fata instantei cu propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile

Partea intunecata a Salajului in anul 2016
.

Accidente cu plan rosu de interventie

Un accident grav soldat cu ranirea a 16 persoane aflate într-un microbuz al firmei GurzauTrans a avut loc pe 5 iulie, dimineata la ora 7.50 între localitatile Hereclean si Vârsolt, pe drumul national DN1H, la kilometrul 64. Intr-o curba la dreapta, din cauza neatentiei soferului, autoutilitara marca Peugeot cu numar de înmatriculare BH 47 BOL a intrat în coliziune frontala cu microbuzul de transport persoane marca Volkwagen cu numar de înmatriculare SJ 44 GTR. In urma impactului, microbuzul a parasit partea carosabila si s-a rasturnat în sant. 16 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale si investigatii. Au fost solicitati la accident si pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, care au aplicat Codul Rosu de interventie, la fata locului deplasându-se cinci ambulante si trei echipaje SMURD care au transpotat victimele la spital. Totodata, pompierii au intervenit pentru descarcerarea soferului de pe microbuz. Microbuzul se deplasa pe ruta Zalau - Pria. Apartine firmei de tranport GurzauTrans si era condus de Pavel Gaga, din Cizer.
Un alt accident foarte grav avut loc la 9 octombrie, cand noua persoane au fost transportate de sase ambulanse si trei masini SMURD la Spitalul Judetean in urma unei ciocniri frontale intre doua masini pe drumul national 1F (E81), intre localitatile Badon si Borla. A fost vorba de o ciocnire frontala ’ntre un autoturism marca VW Passat combi de culoare verde, inmatriculat in Salaj, si un autoturism marca BMW 320 combi de culoare gri, inmatriculat in Cluj. Ambele autoturisme erau pline, in fiecare aflandu-se cate cinci persoane. Din totalul de zece persoane implicate in accident, una a refuzat transportul la spital. Un barbat de 28 de ani a fost descarcerat de catre pompierii zalauani, in timp ce celelalte opt persoane au primit ’ngrijirile medicale si au fost transportate de catre SMURD si ambulante la Spitalul de Urgenta din Zalau.

O tanara din Sarmasag s-a sinucis intr-un mod socant

O salajeanca de doar 28 de ani, Estera Keresztes, din Sarmasag a murit in 16 ianuarie într-un accident cumplit petrecut în localitatea Madaras, din judetul Satu Mare. Accidentul s-a produs la ora 10.53 pe DN 19A. Soferita conducea cu viteza foarte mare un Audi (SM 06 IKN). S-a angajat într-o depasire, iar când a patruns pe contrasens s-a ciocnit frontal cu un TIR care venea din sens opus. Martorii oculari citati de Jurnal de Satu Mare sustin ca salajeanca gonea pe sosea cu o viteza de 180 de kilometri pe ora, iar soferul TIR-ului nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. In urma ciocnirii frontale, masina salajencei a fost distrusa în totalitate, bucati din masina fiind împrastiate pe toata soseaua, iar TIR-ul a ajuns în sant. Soferita a murit pe loc, strivita între ramasItele masinii, iar soferul TIR-ului a suferit rani grave, fiind transportat la spital în Satu Mare. Politia a constatat ulterior ca soferita a vrut sa se sinucida.

Popa Rusalim Durnea din Zimbor a luat
1.000 de lei de la o familie saraca lipita
cu doi copii carora tocmai le-a murit mama

Preotul Durnea Rusalim din Zimbor nu a vrut sa inmormanteze fara bani mama unei familii sarace. Preotul a cerut familiei Arghisan 1.000 de lei pentru inmormantare. Dupa ce am prezentat cazul in ziar, Episcopia a anuntat ca serviciile religioase sunt gratuite si orice contributie la biserica este benevola. Pe preot l-a trimis 30 de zile la o manastire si a inapoiat cei 1.000 de lei familiei. Ramanem in memorie cu anutul ca preotii nu au voie sa ceara bani pentru niciunfel de serviciu.


Zalauani care mor in strada

Un zalauan de 73 de ani a fost gasit mort in data de 16 noiembrie dimineata intr-o cladire dezafectata aflata in spatiul fostei piete agroalimentare cuprins intre Colegiul National Silvania si Inspectoratul Scolar. Agentii de la Politia Locala l-au identificat pe decedat ca fiind Keresztesz Robert, de 73 ani, persoana fara adapost. Un alt caz a fost cel din 22 iulie 2014, când pe strada Armoniei cineva a vazut cadavrul unui barbat sub tevile care deserveau odata sistemului centralizat de termoficare al orasului. Un caz similar a avut loc în 2011. Un boschetar a fost gasit mort în canal, într-o stare avansata de putrefactie. Estimarile sunt ca aproximativ 300 de oameni fara adapost bantuie prin Zalau.

Vizualizari 908
Comentarii articol

>

in 29 Decembrie 2016 11:45

Arthur un ziarist de 2 bani care minti si dezinformezi!sa-ti fie rusine!

>

in 29 Decembrie 2016 11:51

Apropo artur baci cat platesti la popa reformat taxa de cult?

Afară cu "democraţia" !>

in 29 Decembrie 2016 17:44

Mai există şi o parte luminoasă a Zalăului pe 2016, cea a bogătanilor, la ăştia le merge bine !

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.