Sondaj



RSS Feed

O salajeanca a visat sa zboare, acum ridica zi de zi pana la cer un elicopter de lupta de patru tone

20 Decembrie 2018

Anamaria din Cerisa are 26 de ani si este pilot militar in Escadrila 713 Elicoptere

Anamaria are acum 26 de ani si o experienta de viata pe care si-ar dori-o orice tanar. Vede in fiecare zi lumea de la inaltimile in care se ridica cu elicopterul ei de razboi, o namila grea de patru tone, dar ascultatoare cand o dragalasenie de femeie ii cere sa se ridice incet, fara mofturi, cat de sus poate.
Anamaria s-a nascut in comuna salajeana Halmasd, in micuta localitate Cerisa, unde a si copilarit. Fata familiei Silaghi a venit pe lume in ianuarie 1992. A inceput de jos, increzatoare in ea si in Dumnezeu, iar acum simte ca traieste din plin. Si are si toata viata inainte. Este casatorita, o cheama acum Anamaria Radu, si isi implineste in fiecare zi visul de a zbura.

Din Cerisa spre inaltimile cerului,
via Academia Fortelor Aeriene

A absolvit gradinita si scoala primara in satul ei natal, Cerisa. Apoi a facut clasele V - VIII la Scoala Gimnaziala din Marca. Acolo si-a dat seama ca isi doreste cu adevarat un vitor in uniforma. A intrat la Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, unde a mai facut un pas si si-a descoperit interesul pentru aviatia militara, care urma sa devina pasiune.
Dupa ce a terminat liceul, in anul 2011, Anamaria a mers mai departe in cariera militara la Academia Fortelor Aeriene “Henri Coanda” Brasov. A reusit sa ocupe un loc la piloti din al doilea an.
La Academie a facut cunostinta cu prima ei iubire, Yak-ul 52 - un avion de scoala care a facut-o pe Anamaria sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca i-a dat aceasta sansa, sa descopere cerul din alta perspectiva decat cea a privitului de jos in sus. Aici a cunoscut si instructori de zbor deosebiti, pe care ii stimeaza pentru rigurozitate si multa rabdare. In cadrul Academiei a avut ocazia sa obtina si licenta civila pentru avioane, prin fonduri europene si prin Academia si Scoala Superioara de Aviatie de la Strejnic.

Doua Ane pe cerul patriei

Dupa Academie, Anamaria a urmat masterul in Securitatea Spatiului Aerian, tot la Brasov. Iar in paralel a absolvit si Scoala de Aplicatie a Fortelor Aeriene de la Boboc - Buzau, timp de un an. In cadrul Scolii de Aplicatie, Anamaria a primit brevet ca pilot militar pe avion. Si spune ca nu poate sa nu-si aminteasca foarte des de minunatul ei instructor, tot o femeie, Ana-Maria Lungoci. “Era cea mai mare placere cand pe cerul patriei eram doua Ane, asa cum de altfel ne ziceau colegii”, spune Anamaria Radu.

Tot universul conspira la implinirea dorintelor
celor care vor cu adevarat sa faca ceva frumos

Pentru ca nu au fost locuri la Campia Turzii, dupa terminarea Scolii de Aplicatie a ales sa mearga la Bacau, la Escadrila de IAR - 99 Soim. A reusit apoi sa ajunga la Campia Turzii, mai aproape de cei dragi si de locurile natale. Activeaza asadar la Escadrila 713 Elicoptere de la Campia Turzii. A ales elicopterul, chiar daca avioanele au fost prima ei pasiune. Si nu regreta nicio clipa alegerea, pentru ca la Baza 71 de la Campia Turzii oamenii sunt de o calitate deosebita. Face parte dintr-un colectiv tanar, cu perspective si cu o dorinta fantastica de autode

O salajeanca a visat sa zboare, acum ridica zi de zi pana la cer un elicopter de lupta de patru tone
pasire prin munca si responsabilitate. Alaturi de ei, fiecare zi este deosebita. Daca apar greutati, si apar inevitabil, sunt uniti, le fac fata. Escadrila 713 Elicoptere este de fapt o familie a pilotilor, pentru ca timpul petrecut la locul de munca este intotdeauna mai indelung decat timpul petrecut acasa. “Atata timp cat la munca mergi cu placere si cu dorinta de a mai realiza ceva, devii mai bun pentru tine si pentru colectiv, astfel ca esti satisfacut”, tine sa spuna Anamaria.
Tanara din Salaj a participat la exercitii si misiuni atat in tara, cat si in strainatate. Reprezinta munca obisnuita a intregii echipe. Pentru aceste tipuri de exercitii si misiuni se pregatesc temeinic.
“Atata timp cat iti doresti ceva cu adevarat, pana si universul conspira la implinirea dorintei tale”, este convinsa Anamaria si ar vrea sa-i convinga de asta pe toti tinerii. Sigur ca ii sunt dragi in mod special salajenii, pe care iI considera oameni tenace.

Elicopterul nu stie daca la mansa
este o femeie sau un general

“O zi din cariera mea ca femeie-pilot nu este cu nimic deosebita de cea a unui barbat, deoarece elicopterul nu stie daca la mansa este o femeie sau un general, el stie doar sa raspunda la comenzile tale, iar toate celelalte atributii fac parte din rutina.
Cand trebuie sa vorbesc despre mine, imi e un pic mai greu, deoarece nu mi se pare ca fac o munca atat de diferita fata de alti oameni. La locul sau de munca, fiecare om trebuie sa isi indeplineasca indatoririle in orice situatie. Eu sunt un om normal, cred cu desavarsire ca am ajuns sa fiu pilot militar pentru ca in viata mereu mi-am dorit sa imi depasesc limitele prin munca si responsabilitate", spune Anamaria.

IAR 330 este un elicopter de lupta produs de IAR Brasov sub o licenta cumparata de la firma franceza Aérospatiale, în 1974. Fortele Aeriene Române au demarat un program de îmbunatatire a unor aparate Puma, în principal prin adaugarea unor componente antitanc si senzori moderni, pastrând în acelasi timp capacitatea de transport. Astfel a rezultat programul SOCAT (Sistem Optronic de Cercetare si Anti-Tanc). Elicopterul Puma SOCAT poate îndeplini misiuni de atac, dar si cautare-salvare ori transport de trupe, inclusiv pe timp de noapte ori vreme nefavorabila. Este dotat cu statie de avertizare radar si iluminare laser, dispersoare de tinte false radar si capcane termice. Poate folosi rachete anti-tanc, aer-aer, proiectile reactive nedirijate si tunul turelat de calibrul 20 mm. Se ridica la 4.800 de metri si are capacitatea de a transporta 16 persoane. Este lung de 18 metri, inalt de cinci metri, are o greutate proprie de 3.600 de kilograme si poate decola incarcat cu o greutate totala maxima de 7.400 de kilograme.

Vizualizari 11916
Comentarii articol

>

in 20 Decembrie 2018 0:44

Felicitări pentru munca dumneavoastra

>

in 20 Decembrie 2018 6:37

Frumos! Felicitari, domnisoara si impliniri cat mai multe!

>

in 20 Decembrie 2018 7:35

Felicitări față frumoasa!

>

in 20 Decembrie 2018 7:37

Felicitări fata frumoasa!

>

in 20 Decembrie 2018 8:00

Nu ati gasit foto cu un elicopter ?

>

in 20 Decembrie 2018 8:03

Felicitari !

>

in 20 Decembrie 2018 8:45

Felicitari!

>

in 20 Decembrie 2018 8:54

Să zboare atunci,zic

>

in 20 Decembrie 2018 9:34

Bravo Anamaria.Sa ai grija in perioada asta sa-l vezi din timp pe Mos Craciun cu sania.Nu cred ca rezista la un impact cu monstrul tau zburator.Sa ai sarbatori fericite.

>

in 20 Decembrie 2018 10:35

FELICITARI!DIN OAMENI MODESTI DEVIN OAMENI MARI!\r\nDACA VREI CU ADEVARAT CEVA,POTI REUSI,BRAVO,SUCCES MAIDEPARTE

>

in 20 Decembrie 2018 11:18

Felicitari!\r\n

>

in 20 Decembrie 2018 11:48

Felicitari fata frumoasa. Doamne ajuta. Mult succes in continare. Toate cele bune.

>

in 20 Decembrie 2018 12:11

felicitari!!! impresionant!\r\n

>

in 20 Decembrie 2018 12:36

Frumos,astfel de lucruri îmi umple sufletul sus de tot,meriti tot ce e mai bun in lume,acești oameni curajoși sunt cei mai modești,, ne face chiar și pentru câteva clipe sa uitam haosul din țară și ce persoane incapabile ne conduc,,mult succes fata frumoasa,urmează ți visul!

>

in 20 Decembrie 2018 13:39

Felicitări Anamaria pentru toate realizările tale, esti un om deosebit, meriți tot ceea ce este mai bun si mai frumos, faci cinste Salajului si neamului nostru!Sărbători cu bine!

>

in 20 Decembrie 2018 13:58

Felicitări....dar mă doare sufletul când văd...că ,,sicriele,, in care zboară....au unele și aproape dublu ani față de pilot. \r\n\r\n\r\n\r\n\r\n

>

in 20 Decembrie 2018 15:35

Sarbatori frumoase!!! si la mai mare ...INALTIME!

>

in 20 Decembrie 2018 16:25

Felicitari si succes ! ne mindrim cu un asemenea consatean !

>

in 20 Decembrie 2018 18:11

impresionant!!felicitari!!!!!

>

in 20 Decembrie 2018 20:18

Felicitari fetei! D-na ziarist, viitor, nu vitor!!!\r\n

>

in 20 Decembrie 2018 20:30

Felicitari si parintilor ca i-au calauzit pasii in viata.

>

in 20 Decembrie 2018 20:52

Este un om cu totul deosebit\r\nÎți doresc tot binele din lume,sa fii sănătoasă și fericita,draga Maria

>

in 21 Decembrie 2018 7:07

Zboară salajeanca. Mai primeste din spate câteva patroane si zboară.

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.