O materie noua pentru elevi: Educatia Rutiera

4
6387

 

O materie noua pentru elevi: Educatia Rutiera

Elevii din tara noastra ar putea avea in plus o materie. Este vorba de ore de educatie rutiera care sa-i ajute sa se descurce in trafic, sa treaca numai prin locuri permise sau alte masuri. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar acum urmeaza sa fie dezbatut de Camera Deputatilor. Abia dupa ce va aparea in Monitorul Oficial va putea fi pus in aplicare. Proiectul de lege ar putea intra in vigoare incepand cu anul scolar 2021-2022.
Ministerul Educatiei Nationale va colabora cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru a elabora o strategie privind educatia pentru preventia rutiera a elevilor. Toti elevii, indiferent ca invata la o scoala de stat sau la una privata vor putea participa la cursuri de preventie rutiera. Aceste lectii de educatie rutiera ar urma sa fie organizate la diverse intervale de timp, lunar sau semestrial. In plus, fiecare scoala poate decide daca aceste cursuri se pot tine la intervale mai scurte de timp, spre exemplu saptamanal.
"Cursurile si activitatile existente sunt insuficiente pentru a diminua numarul victimelor accidentelor rutiere. Indisciplina pietonilor, viteza excesiva a soferilor, infrastructura rutiera precara si neglijenta sunt responsabile pentru aproape jumatate din totalul accidentelor produse in Romania in ultimii ani", arata proiectul legislativ.

COMENTARII

  1. Ora de instructaj rutier ar trebui facuta in timpul orei de dirigentie, educatie sociala si religie!!! \r\neste absurd sa mai bage inca 1-2 ore in conditiile in care deja au 7 ore/zi!!! \r\nChiar trebuie sa ajunga la 8 ore pe zi? Nu sunt destul de incarcati de ore la scoala?\r\nSi sa ne gandim , un copil si un adult dupa 4 ore de atentie si concentrare e gata, dupa asta incepe plictisul, iar dupa 6h in banca incepe ura fata de scoala!!! Asta vreti?

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.