Matthias Valkiers, jucător Volei Municipal Zalău: Cand am venit la Zalău nu am venit doar pentru a juca in Europa

4
643

 

Matthias Valkiers, jucător Volei Municipal Zalău:  Cand am venit la Zalău nu am venit doar pentru a juca in Europa

După eliminarea “la comandă” a vicecampioanei din cupele europene, singurul care şi-a asumat responsabilitatea unor declaraţii despre eşecul din Bosnia a fost preşedintele Vasile Coţa. Dacă antrenorul Marian Constantin s-a făcut că “ plouă”  şi a dat “ignore” tututor telefoanelor venite de la presă, mai mulţi jucători au spus că pot da declaraţii, dar numai în faţa panoului cu sponsori de la Sala Sporturilor!? Cum echipa a fost în vacanţă, am tot aşteptat ca Adi Feher şi compania să revină la antrenamente, pentru a putea primi declaraţiile mult aşteptate de iubitorii voleiului. Miercuri, înaintea antrenamentului de după-amiază, jucătorii şi-au asumat responsabilitatea unor declaraţii, iar unul dintre ei a fost belgianul Matthias Valkiers. Astfel, el a subliniat că unul dintre motivele pentru care el a ajuns la Zalău a fost acela că CS Volei Municipal evoluează în cupele europene. Mai mult, în acest sezon, vicecampioana României a alcătuit un lot competitiv ce putea să ducă echipa departe în Cupa Challenge, cu atât mai mult cu cât Primăria şi Consiliul Local au promis finanţare pentru ca formaţia pregătită stop_coloana de Marian Constantin să poată parcurge cât mai multe tururi. Până la urmă, visul s-a spulberat, iar Zalăul rămâne să se dueleze pentru cupă şi campionat. Despre acest subiect, coordonatorul în vârstă de 26 de ani a avut un discurs destul de interesant, spunând: “Am călătorit cu echipa în Bosnia, însă  eu şi mai mulţi titulari nu am jucat din cauza gripei. S-a decis că este mai bine să nu evoluăm în acel meci. Când am venit la Zalău nu am venit doar pentru a juca în Europa. Patru ţări europene beneficiază de două locuri în Champions League, Polonia, Rusia, Italia, Turcia, şi patru care beneficiază de un loc, printre care şi România. Ştiam că este o competiţie internă bună în România”.

 

 

COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.