Incalceala intre vorba si fapta

0
11

Putini inteleg cat de greu se transforma cuvantul in fapta. Cu certitudine, cel mai bine stiu cei care incearca. Asa s-a intamplat in cazul unui proiect social initiat de judet. Daca la inceput ingrijirea la domiciliu a varstincilor, prin unitatile de cult, a avut putini adepti, acum s-a ajuns ca tot mai multe parohii sa fie interesate. De ce? Din varii motive. In primul rand gestul este unul nobil si converge cu misiunea bisericii Apoi, banii sunt asigurati de la bugetul judetului si sustin cateva locuri de munca. Si nu in cele din urma, domeniul social fiind tot mai vlaguit in ultima vreme, are nevoie de initiative curajoase, fonduri, implicare, toate adaptate comunitatilor noastre.
Pana la un punct am spune ca lucrurile au iesit aproape asa cum s-a dorit. Dar am minti. Realitatea din teren ridica unele probleme care nu se vad la inceput, de la suprafata. Primele obstacole au aparut in “cursa pentru dosare”. Pentru a sustine un astfel de proiect, biserica are nevoie de acreditare pentru prestarea de servicii sociale. Ceea ce nu e tocmai simplu. Daca incerci sa dai de rand fiecarei hartiute care se cere la dosar, ajungi sa vorbesti singur. Sunt atat de multe incat cineva a si ajuns sa exploateze aceasta chichita si s-o speculeze in favoarea sa. Stiind ca “pastorul” venit de la tara, nu-si poate lasa mult timp “oile” singure, s-a oferit sa se ocupe, contra cost de incropirea si completarea dosarului. Acest lucru a nemultumit preotii, pentru ca nu au atatia bani, si nu li se pare corect sa ia din banul public pentru a sustine un privat fara a avea macar certitudinea ca odata facuta cheltuiala, vor avea sorti de izbanda.
Pe de alta parte, proiectul impune ca un salariat sa ingrijeasca cate cinci persoane. Ne intrebam, oare cum s-a ajuns la aceasta cifra, de ce 5 si nu 17? In cazul in care pentru toti asistatii ar fi de facut activitati usoare, cinci ar parea un numar rezonabil. Cand insa doar doi bolnavi sunt imobilizati pe pat, paralizati, si cand mai trebuie deschisa poarta la inca alte trei case, atunci ziua pare scurta, banii sunt putini. Si sa nu mai vorbim de distante. Oare se pune la socoteala cat are de alergat un astfel de om dintr-un capat in altul al satului, la cinci batrani? Fizic, in opt ore nu are cum rezolva toate problemele fiecarui bolnav. Dar daca totusi se poate, nu ne ramane decat sa acceptam ca lung si greu e drumul de la cuvant la fapta. Din multe puncte de vedere. Cu siguranta cine a gandit acest program a fost mai mult decat bine intentionat. Am putea spune ca a gandit ca un bun crestin. Dar incalcite au ajuns caile…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here