Ileana Domuţa Mastan sărbătoreşte 40 de ani de carieră

8
2939
Ileana Domuţa Mastan sărbătoreşte 40 de ani de carieră
Palmaresul excepţional incununează o carieră artistică de peste patru decenii.

Ileana Domuţa Mastan organizează maine de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, spectacolul aniversar "40 de ani de carieră artistică". După o fulminantă carieră in domeniul folclorului, presărată cu concerte şi spectacole in toată Europa, Ileana Domuţa Mastan a ajuns in prag de sărbătoare, aniversand 40 de ani de cand şi-a inceput activitatea artistică. Anii pe care i-a dedicat cantăreaţa folclorului reprezintă o viaţă de om, insă nu se simte obosită şi cu aceeaşi putere urcă şi azi pe scenă să incante spectatorii. "Mă simt ca şi la inceput, cantecul a fost alături de mine şi nu ştiu cum au trecut atat de repede anii in care am slujit folclorul", ne-a declarat Ileana Domuţa. Din 1970, cand s-au infiinţat orchestrele populare pe langă Casele de Cultură, Ileana Domuţa Mastan a fost cantăreţ profesionist. Actualmente este angajată a ansamblului profesionist "Porolissum", alături de care a susţinut numeroase spectacole peste graniţele ţării.

Vedetele vin să o sărbătorească pe Ileana Domuţa

Alături de Ileana Domuţa Mastan la acest ceas aniversar pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor spectatorii ii vor putea asculta pe Ghiţă Munteanu, Tinu Vereşezan, Dinu Iancu Sălăjanu, Ana Ciontea, Cornel Borza, Fraţii Florea, Ioan Dordoi şi Felix Drăgan, Rodica Pop Seling, Vasile Coca, Aurora Moga Popovici şi umoristul Ioan Seleşi. Spectacolul regizat de Pamfil Vlaicu va fi prezentat de Angela Chelaru şi Ghiţă Olteanu, conducerea muzicală este asigurată de Grigore Grigoruţ, iar coregrafia de Marin şi Gabriela Hossu. Biletele la acest spectacol se găsesc la casa de bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău.

COMENTARII

  1. Regret comentariile răutăcioase la adresa sărbătoritei. Ciobănescu Dumitru, parcă ai un nume predestinat. Ce cutră poţi fi, făc

  2. Cuvintele sunt de prisos. Multele şi minunatele buchete de flori primite de Ileana la spectacolul aniversar spun tot.Răutăţi şi răutăcioşi vor fi mereu(din păcate).Important este să fim impăcaţi cu noi inşine şi să ne vedem de "drumul" nostru. Iţi sunt alături Ileana şi-acum, m-aş bucura să-ţi fiu şi peste 10 ani, la a 50-a aniversare(de c

  3. Cuvintele sunt de prisos. Multele si minunatele buchete de flori primite de Ileana la spectacolul aniversar spun tot. Rautati si rautaciosi vor fi mereu. Important este sa fim impacati cu noi insine si sa ne vedem de "drumul"nostru. Iti sunt alaturi Ileana si-acum, si m-as bucura sa-ti pot fi alaturi si peste 10 ani, la cea de-a 50-a aniversare de cintec. Sa-ti dea D-zeu sanatate, sa mai poti canta si deacum incolo multi ani.

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.