Greva generala la BCR

Salariatii Bancii Comerciale Romane (BCR), cea mai mare institutie bancara din tara dupa valoarea activelor, vor intra, maine, 14 ianuarie, in greva generala pe termen nelimitat. Actiunea de protest este determinata, in principal, de revendicari de natura salariala, se precizeaza intr-un comunicat de presa remis redactiei.
“Decizia Federatiei Sindicatelor Independente (FSI) din BCR survine in contextul in care contractul colectiv de munca a expirat la sfarsitul anului trecut, in pofida eforturilor depuse de managementul BCR pe parcursul negocierilor de a gasi o solutie convenabila pentru ambele parti. Reprezentantii FSI au intrerupt negocierile imediat dupa etapa concilierii, refuzand, astfel, dialogul”, declara oficialii bancii in comunicatul amintit.
Executivul BCR a propus o majorare salariala cu 50% din rata inflatiei pe 2008 si mentinerea majoritatii drepturilor din contractul colectiv de munca pe anul trecut, aratand ca stimulentele de vacanta si de Craciun sunt legate de performantele financiare ale bancii. “Este tot ceea ce banca poate oferi acum”, a adaugat managementul BCR.
La randul loc, sindicalistii au cerut la conciliere mentinerea prevederilor contractului colectiv, cu unele modificari agreate anterior cu executiv BCR, precum si o crestere suplimentara a salariilor cu 3%, care se adauga la majorarea cu 50% din rata inflatiei pe 2008.
Conducerea bancii considera ca motivele din spatele deciziei sindicale nu justifica in mod real declansarea grevei generale si va contesta in justitie legalitatea actiunii de protest.
Banca Comerciala Romana va lua masuri pentru asigurarea unui nivel minim de servicii in folosul clientilor cu sprijinul angajatilor care nu vor mai participa la greva.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *