Glumele rautacioase si violenta psihologica, interzise in scoli. Profesorii primesc o pregatire speciala pentru intampinarea bullying-ului

0
1757

 

Glumele rautacioase si violenta psihologica, interzise in scoli. Profesorii primesc o pregatire speciala pentru intampinarea bullying-ului

Proiectul de lege prin care violenta psihologica este interzisa in scoala, numarul de ore petrecute la scoala se reduce si profesorii primesc o pregatire speciala pentru intampinarea bullying-ului a fost promulgat de presedintele Romaniei. Acum mai ramane un singur pas automat pentru aplicarea noutatilor disponibile mai jos.
Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a promulgat proiectul PLX 316/2018.
Initiativa legislativa a avut un parcurs tumultuos printre institutiile statului, in cel din urma gasindu-si calea sigura inspre aplicare.
Conform actului normativ care urmeaza a fi publicat in Monitorul Oficial, vom avea urmatoarele noutati: violenta psihologica - bullying - este interzisa in toate unitatile de invatamant; unitatile de invatamant preuniversitar au obligatia de a inscrie la cursuri persoanele care nu detin un cod numeric personal; invatatorii si profesorii vor beneficia de programe de pregatire cu privire la identificarea si stoparea fenomenelor de violenta psihologica - bullying; numarul de ore pe care copiii le pot petrece in medie la scoala pentru predare, evaluare si invatare sunt: 20 de ore pentru ciclul primar; 25 de ore pentru ciclul gimnazial; 30 de ore pentru ciclul liceal.
De asemenea, fiecare universitate trebuie acorde cel putin 10 locuri bugetate pentru absolventii de BAC proveniti din sistemul de protectie sociala, iar daca acestea nu se ocupa vor fi redistribuite.
Care este definitia violentei psihologice? Este "actiunea sau seria de actiuni fizice, verbale, relationale si/sau cibernetice, intr -un context social dificil de evitat, savarsite cu intentie, in mod constant si repetat, care implica un dezechilibru de putere, au drept consecinta atingerea demnitatii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptate impotriva unei persoane sau grup de persoane si vizeaza aspecte de discriminare si excludere sociala, care pot fi legate de apartenenta la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala, caracteristicile persoane, actiune sau serie de actiuni, comportamente ce se desfasoara in unitatile de invatamant si in toate spatiile destinate educatiei si formarii profesionale".
MEN si MAI au la dispozitie 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial pentru elaborarea de norme relevante pentru aplicarea acestor masuri; numarul de ore de scoala redus pentru elevi intra in vigoare incepand cu anul scolar 2020 - 2021.
Actul trebuie acum publicat in Monitorul Oficial pentru a se aplica.

COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.