Furt in invatamantul salajean prin acordarea ilegala a sporurilor pentru gradatia de merit

0
5

Procurorii vorbesc de fals în înscrisuri oficiale si uz de fals pentru acordarea sporurilor de 25 la suta la salariu pe cinci ani

rn

Politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj – Serviciul de Investigatii Criminale, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Zalau, au pus în aplicare, vineri, 2 noiembrie, doua mandate de perchezitie. Una la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj si una la Scoala Generala Corneliu Coposu. 

rn

Cercetarile au loc in cadrul unui dosar penal ce vizeaza suspiciuni privind comiterea unor infractiuni de fals material în înscrisuri oficiale si uz de fals. Din probatoriul administrat pâna în prezent a reiesit ca faptele au fost comise în perioada 2016-2017.
La solicitarea ziarului Graiul Salajului, Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau a oferit ieri detalii in exclusivitate.
"Vineri, 2 noiembrie, au fost efectuate doua perchezitii domiciliare respectiv la sediul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj si cel al Scolii Gimnaziale "Corneliu Coposu" din Zalau, scopul acestora fiind strangerea de probe cu privire la posibila activitate infractionala comisa de persoane angajate in cadrul acestei din urma unitati scolare, intrucat exista indicii cu privire la comiterea de infractiuni de fals in inscrisuri oficiale, fals in declaratii si posibil alte infractiuni, comise pentru a beneficia, in mod injust, de gradatii de merit, constand intr-un spor de 25 la suta din salariu, pe o perioada de 5 ani", ne-a transmis, intr-un comunicat, purtatorul de cuvant al Parchetului Judecatorei Zalau, procuror Vladimir Munteanu.

rn

Sefii de la ISJ Salaj si directorul
scolii vizate nu vor sa spuna nimic

rn

Contactat de reporterul ziarului Graiul Salajului, directorul Scolii Gimnaziale Corneliu Coposu din Zalau, Gheorghe Bancea a spus doar "nu am voie sa declar nimic."
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Marcel Lucaciu, ne-a transmis si el doar ca nu poate oferi nicio informatie.
"Cu privire la actiunea desfasurata la Scoala Gimnaziala "Corneliu Coposu Zalau" si la Inspectoratul Scoalar Judetean Salaj va aducem la cunostinta faptul ca, fiind o actiune în curs de desfasurare, nu va putem oferi informatii în acest moment", transmite Inspectoratul Scolar Judetean.

rn

Cum arata procedura legala
de acordare a gradatiilor de merit

rn

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Marcel Lucaciu ne-a explicat cum sunt acordate gradatiile de merit in Salaj.
"Gradatia de merit se acorda pe o perioada de 5 ani. La nivelul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj exista o comisie de validare a dosarelor depuse in vederea acordarii gradatiilor de merit. Dosarele sunt trimise la ministerul Educatiei unde sunt aprobate, dupa care ajung inapoi la inspectorat si impartite in teritoriu", spune reprezentantul ISJ Salaj. Marcel Lucaciu precizeaza si ca exista o metodologie de acordare a gradatiei de merit, intocmita de ministerul Educatiei si transmisa catre inspectoratele scolare, care, la randul lor o disemineaza in teritoriu.
Intrebat, spre informarea cititorilor, cate gradatii de merit au fost acordate in sesiunea 2018, reprezentantul Inspectoratului Scolar Judetean indeamna publicul sa consulte site-ul ISJ Salaj.
"Cu privire la solicitarea dumneavoastra precizam ca toate informatiile cu privire la procedura de acordare a gradatiei de merit, sesiunea 2018, au fost postate pe site-ul ISJ, respectând graficul. Rezultatele pe categorii de personal au fost afisate la avizierul ISJ potrivit Metodologiei si graficului", ne-a transmis Lucaciu.

rn

Cine sunt responsabilii din conducerea ISJ Salaj
cu acordarea consistentului spor pe cinci ani

rn

Inspectorul scolar general Maria Pop este responsabil cu aprobarea gradatiilor de merit.
Consilierul juridic, Andreea Ignat, este responsabil cu elaborarea procedurii operationale.
Apoi, responsabil cu verificatul este inspectorul scolar adjunct Dari Toma.
“n cele din urma, inspectorul general Maria Pop este responsabil cu aprobarea.
Dari Toma este apoi responsabil cu aplicarea, iar consilierul Ianc Leontina este responsabil cu evidenta si arhivarea.

rn

Liderul sindical Eusebiu Lehene dezvaluie
ca e o adevarata industrie pentru obtinerea
de puncte la evaluare

rn

Liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant – filiala Salaj, Eusebiu Lehene, sustine ca "se da o batalie mare pentru gradatiile de merit, pentru ca se acorda un procent mare la salariul de baza".
"E clar din punctul meu de vedere ca metodologia de acordare a gradatiilor de merit poate fi viciata, pentru ca exista o intreaga industrie pentru obtinerea de tot felul de diplome si atestate care pot aduce puncte in plus in timpul evaluarii", ne-a declarat liderul sindical din invatamant.
In sesiunea din 2018 au fost acordate 115 gradatii de merit, din care 109 pentru personal didactic de predare si 6 pentru personal didactic auxiliar.
In 2017 au fost acordate 152 de gradatii de merit, prin care beneficiarii primesc un plus de 25 la suta la salariu timp de 5 ani.

rn

Este a doua oara cand procurorii au ceva
de cautat la conducerea invatamantului salajean

rn

Pentru Inspectoratul Scolar Judetean Salaj nu e prima pacoste penala.
Procurorii zalauani au in lucru un dosar privind modul cel putin ciudat in care Inspectoratul Scolar Judetean a facut pierduti peste un milion de lei.
Este vorba, mai exact, de 1,1 milioane de lei pe care trebuia sa-i ia de la cei carora le-a fost retrocedat Palatul Copiilor. Pentru ca Inspectoratul nu a cerut despagubirea in termenul prevazut de lege, proprietarii cladirii au ramas cu bani buni in buzunar.
Ramas fara cladire, fara bani si fara dreptul de a-i mai recupera, Inspectoratul a "imprastiat" Palatul Copiilor in doua scoli din Zalau, Scoala Gimnaziala "Iuliu Maniu" si Licelul Tehnologic "Voievodul Gelu".

rn

Cine conduce Inspectoratul Scolar Judetean Salaj

rn

In Salaj avem un invatamant politizat pana in "maduva oaselor", condus in calitate de sef al Inspectoratul Scolar Judetean Salaj de Maria Pop, sotia senatorului PSD Gheorghe Pop. Nici macar conducerea Inspectoratului nu este pe de-a-ntregul ocupata prin concurs. Maria Pop – inspector scolar general, post ocupat prin concurs; Mioara Gudea – inspector scolar general adjunct, post ocupat prin concurs; Dari Toma – inspector scolar general adjunct, detasat prin ordin de ministru, sustinut de UDMR Salaj. Postul lui Dari Toma a fost ocupat prin concurs de Irina Kovacs, care este acum secretar de stat in Ministerul Educatiei sustinuta de UDMR Salaj.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here