Sondaj



RSS Feed

Singurul primar salajean condamnat cu executare

Fostul primar din Mesesenii de Jos, fost secretar al PSD Salaj, Sandu Bercean, merge pentru a doua oara la puscarie

13 Mai 2019

Fostul primar PSD al Comunei Mesesenii de Jos si fost secretar al PSD Salaj, Sandu Bercean, a fost condamnat definitiv joi, 9 mai, de Curtea de Apel Cluj, la 5 ani si 6 luni de inchisoare cu executare, pentru coruptie, intr-un dosar cu sase capete de acuzare. 

Dupa ce Judecatoria Zalau l-a condamnat pe fond, in iunie anul trecut, la 5 ani si 6 luni cu executare, Sandu Bercean a avut posibilitatea sa atace solutia si a facut apel la Curtea de Apel Cluj. Dupa 10 termene de judecata, magistratii clujeni au respins apelul formulat de fostul primar Sandu Bercean si au mentinut condamnarea de 5 ani si 6 luni data de judecatorii zalauani. Decizia Curtii de Apel Cluj este definitiva si executorie. 
In acelasi dosar, Curtea de Apel Cluj a decis joi achitarea fostului director al scolii gimnaziale din Mesesenii de Jos, Ambroziu Ilies. Iat inculpatul Pintea Bogdan a fost condamnat la 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare. 
"Asa cum achitarea arata ca s-a gresit ceva, solutia de codamnare data astazi (n.r. - joi, 9 mai) de Curtea de Apel Cluj confirma ca munca procurorilor a fost legala si temeinica. Cei care au fost trimisi in judecata in calitate de complici si-au achitat prejudiciile pe parcursul urmarii penale sau a judecatii. Acest aspect potrivit legii este o circumstanta atenuanta", ne-a declarat procurorul de caz, Liviu Corda, prim-procurorul Parchetului de pe langa judecatoria Zalau.

Bercean s-a predat singur la Politiei 
si a fost incarcerat in arestul IPJ Salaj

Imediat dupa ce a aflat ca a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel, fostul primar s-a predat singur la Politie si a fost incarcerat in Centrul de Arest Preventiv al IPJ Salaj, urmand sa fe transferat la penitenciarul din Oradea.
"Politisitii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au pus in aplicare, joi, 9 mai, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecatoria Zalau, la data de 9 mai, pe numele unui barbat de 64 de ani, din comuna Mesesenii de Jos. Cel in cauza este condamnat la 5 ani si 6 luni închisoare, pentru fapte de coruptie. Barbatul a fost depus în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva Salaj si urmeaza a fi transferat la penitenciar in vederea executarii pedepsei", ne-a comunicat Inspectoratul de Politie Judetean Salaj.

A fost gasit vinovat de sase infractiuni

Judecatoria Zalau s-a pronuntat la data de 21 iunie 2018 in dosarul de coruptie al fostului primar PSD din Mesesenii de jos, in care acesta a fost acuzat de sase infractiuni. A fost gasit vinovat pentru fiecare. Au fost trei infractiuni de abuz in serviciu. Pentru una dintre ele, magistratii au stabilit o pedeapsa de 5 ani si 6 luni, iar pentru alte doua fapte de abuz in serviciu pedepsele au fost de cate trei ani. Pentru o infractiune de fals intelectual judecatorii au stabilit 10 luni de inchisoare, iar pentru alte doua infractiuni de fals intelectual au decis pedepse de cate opt luni de inchisoare.
Toate pedepsele au fost contopite de instanta, care a stabilit o pedeapsa finala de 5 ani si 6 luni de inchisoare cu executare. Complementar, lui Sandu Bercean i se interzic mai multe drepturi timp de 5 ani dupa ce va executa pedeapsa la inchisoare, inclusiv dreptul de a ocupa functii publice.

Fostul primar a incheiat contracte 
pe banii primariei si a platit lucrari 
ce nu au fost niciodata executate

Potrivit procurorului de caz, Liviu Corda, prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Zalau, cele sase capete de acuzare care au constituit dosarul lui Sandu Bercean au avut la baza trei contracte pentru efectuarea a trei lucrari, toate fiind semnate in perioada 2012 - 2013, cand Sandu Bercean era primar in functie. 
Concret, au fost incheiate trei contracte, cu trei societati diferite, pentru efectuarea unor lucrari de reabilitare si modernizare a scolii generale din Mesesenii de Jos. 
Primul contract, prin care s-a platit nejustificat suma de 281.829 de lei, era pentru reabilitarea completa a scolii. Trebuiau execute lucrari de reabilitare a salilor de clasa, toaletelor, achizitionarea de mobiler nou, geamuri termopan, usi noi, parchet nou, paratraznet, imprejmuirea scolii cu gard din beton si reabilitarea exterioara cu polistiren. Aceste lucrari nu s-au realizat faptic, dar plata a fost facuta, in baza unor documente care atestau efectuarea lor. 
Al doilea contract, in urma caruia s-a platit nejustificat suma de 26.660 de lei, desi nu s-au efectuat lucrarile, prevedea efectuarea unui studiu de dezvoltare a comunei si achizitionarea de materiale tipografice. 
In fine, prin al treilea contract s-a platit nejustificat suma de 25.296 de lei. Contractul face referire la achizitionarea de materiale promotionale si efectuarea unui sondaj de opinie, lucrari care nu au fost executate.

Primaria Mesesenii de Jos, condusa 
acum de fiul lui Bercean, nu a cerut
in instanta recuperarea prejudiciului

Prejudiciul total estimat depaseste 3 miliarde de lei vechi.
Pe latura civila a procesului, Sandu Bercean are de platit, in solidar cu inculpatul Pintea Bogdan, din acelasi dosar, suma de 295.920 de lei catre ANAF Cluj, ca penalitati si dobanzi pentru prejudiciul principal. 
Instanta a mentinut sechestru asigurator pe doua imobile ale lui Bercean Sandu, o casa de 1.300 de metri patrati din Mesesenii de Jos si un apartament de 66 de metri patrati din Zalau. Curios ca principalul pagubit, Primaria Mesesenii de Jos, care a platit lucrarile neexecutate, nu s-a constituit parte civila pentru a-si recupera banii. Mai putin curios, insa, daca avem in vedere ca Primaria Mesesenii de Jos este condusa acum de Bercean Alexandru, fiul lui Sandu Bercean.

Bercean a mai facut puscarie
pentru achizitii pe bani publici 
de la firme

Fostul primar din Mesesenii de Jos,  fost secretar al PSD Salaj, Sandu Bercean,  merge pentru a doua oara la puscarie
le sotiei si fiului


Sentinta de saptamana trecuta in cazul lui Sandu Bercean mentioneaza ca cele sase infractiuni pentru care fostul primar a fost condamnat definitiv au fost comise in concurs cu condamnarea din 24 aprilie 2014, la 6 luni de inchisoare cu executare, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. 
Sandu Bercean este singurul primar salajean care a facut deja inchisoare, dupa ce a fost condamnat in 2014 pentru conflict de interese si fals intelectual, la sase luni de inchisoare, pedeapsa din care a executat insa doar doua luni si jumatate.
In 2014, Sandu Bercean a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu executare pentru conflict de interese in forma continuata, conflict de interese si fals intelectual. Din cele sase luni, Sandu Bercean a executat o treime, adica cu putin peste doua luni. A devenit astfel primul primar din Salaj condamnat definitiv la inchisoare cu executare. 
Potrivit rechizitoriului din dosarul care i-a adus prima condamnare, in perioada 2007 - 2012 Sandu Bercean a achizitionat in numele Primariei Mesesenii de Jos, de mai multe ori, marfuri de la societatea sotiei sale, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urma, de peste 145.000 de lei. De asemenea, in perioada 2011 - 2012, Sandu Bercean a achizitionat marfuri si de la firma fiului sau, Bogdan, actualul primar, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta din urma, in valoare de aproximativ 15.000 de lei. Bunurile achizitionate au fost folosite pentru aprovizionarea Centrului de Zi aflat in subordinea Primariei Mesesenii de Jos. Pe de alta parte, in 2009, Sandu Bercean si-a angajat fiica in functia de consilier personal.


Fiul lui Bercean, despre momentul in care s-a aflat sentinta

"Cand mergi si stai si dormi cu criminali si cu cei 
mai mari hoti si talhari intr-un loc, cum poate fi?"


Bogdan Bercean, actualul primar al comunei Mesesenii de Jos, fiul lui Sandu Bercean, a facut o declaratie in exclusivitate pentru Graiul Salajului, imediat dupa condamnarea tatalui sau.
"Conteaza ce imi ia, ce nu imi i-a?! Sa imi i-a tot si sa fie al statului. Sa faca ce-or vrea cu ele. Nu ma intereseaza. Din punctul meu de vedere nu a fost judecat corect. Atata timp cat el (n.r. - Sandu Bercean) nu a semnat nici un document, nu mi se pare normal sa raspunda el. |i cel care o semnat documente (n.r. - Ilies Ambroziu, directorul scoli generale) sa nu aiba absolut nicio raspundere. El a fost achitat, nu mai are nici amenzi de platit, nimic. El a semnat documentele si el nu are nicio vina. Are vina cel care n-a semnat. Daca ei considera ca asta e corect, nu ma bag eu peste avocati si judecatori. Ideea este ca o firma a luat banii, plata aia s-a facut cu foarte putin timp inainte de a fi arestat prima data (n.r. - Sandu Bercean). Firma, dupa ce l-a arestat pe tata, si-a luat sculele si a plecat. Pe director (n.r. - Ilies Ambroziu) nu l-a interesat sa urmareasca daca lucrarile se executa sau nu, el fiind in exercitarea functiei in continuare. Firma a platit prejudiciul, iar acum trebuie recuperate penalitatile. Daca nu-i de la cine sa le recupereze, le recupereaza de la cine are. Tata plateste penalitati pentru ca a stat la puscarie. Procesul acesta va continua, nu se va finaliza asa. Clar, merg la CEDO, suta la suta. 
Avem sub sechetru apartamentul din Zalau, care este al parintilor mei din 1994, si casa din Meseseni, la care a fost finalizata constructia in 2004, unde locuiesc cu familia. Parintii mai au brutaria si un magazin. Eu mai am pensiunea, care in momentul de fata functioneaza ca si pensiune. Pensiunea e pe fonduri europene si am donat-o sotiei inainte sa fiu eu primar. 
Primaria Mesesenii de Jos nu s-a constituit parte civila pentru ca primaria nu a fost beneficiar al contractului. Contractul a fost intre scoala si Ministerul Educatiei, banii au venit la primarie si s-au tranferat la scoala printr-o hotarare de Consiliu Local. 
Am urmarit pe site-ul Curtii de Apel Cluj si cand am vazut (n.r. - sentinta) ne-am facut bagajele. Noi l-am dus la IPJ Salaj, ca sa nu vina dupa el. Inainte sa ne despartim mi-a spus sa am grija de familie. Probabil ii pare cel mai rau ca traim in tara asta. Mai conteza in ce puscarie mergi, mai rau numa in pamant este. Cand mergi si stai si dormi cu criminali si cu cei mai mari hoti si talhari intr-un loc, cum poate fi? 
Nu stiu ce vom face, daca pierdem bunurile aflate sub sechestru. Nu-i normal asa ceva. Tata nu si-a facut nimica dupa ce a iesit primar. Toate bunurile astea le-a avut si inainte sa iasa primar.
Eu voi candida in 2020, mai vreau un mandat, e dreptul meu. Ma gandesc la al doilea mandat. Nu am motive sa nu ma gandesc", ne-a declarat Alexandru Bercean, fiul lui Sandu Bercean.

Liderul PSD Salaj, Tiberiu Marc, 
este cumatru cu Sandu Bercean

Sandu Bercean a fost multa vreme mana dreapta a presedintelui PSD Salaj, Tiberiu Marc, fiind secretarul partidului. 
De altfel, fiul liderului PSD Salaj, Horatiu Marc, este nasul de cununie al primarului din Mesesenii de Jos, Bogdan Bercean (PSD), fiul condamnatului Sandu Bercean. 
Altfel spus, Tiberiu Marc este cumatru cu Sandu Bercean, cei doi fac parte din aceeasi familie prin alianta, dupa ce fiul lui Marc a ales sa-i fie parinte spiritual fiului lui Sandu Bercean.

 

Vizualizari 3214
Comentarii articol

>

in 13 Mai 2019 0:31

Condamnare meritata pe deplin. Ar trebui sa-l urmeze foarte multi alti primari, consilieri , acolo la zdup. Si Crucea Rosie din SJ trebuie verificata minutios fiindca si acolo psd prin fam.Bercean si-a intins ramificatiile si se petrec lucruri ilegale.

>

in 13 Mai 2019 7:34

Dar familia Coța ce mai face? Se vorbeste ca sifoneaza bani de la e hipa de volei. Procurorii ce fac in acest caz?

>

in 13 Mai 2019 7:54

Dar cum sa faci dintr-un primar....consiliier???mai ales ca pruncu tii sef????nu e conflict pe undeva???de interese.....normal

>

in 13 Mai 2019 7:59

De ce ștergeți comentariile care nu sunt in contra lui B.S aseara erau si acuma dimineata au dispărut dintr-o data. Cum am mai zis GRAIUL SĂLAJULUI E UN ZIAR DE CACAT!!!

>

in 13 Mai 2019 8:04

Daca este condamnat pentru fapte din perioada in care a fost primar Nu este corect sa i se pună sechestru pe bunurile achiziționate înainte a mandatului.Aici in Romanica orice este posibil. D-zeu sa dea putere familiei sa poată lupta mai departe.Nu disperați.

>

in 13 Mai 2019 8:07

Poate plateste cumatru o parte din prejudiciu ca doar are din ce plati, nu traieste ca noi de la un salariu la celalalt.

>

in 13 Mai 2019 8:10

7:50 Aveți mare dreptate. Oameni care nu se tem de d-zeu .Eu personal nu cunosc aceasta familie , deci nu ii țin parte prietenești ci omenești.Dai cu piatra Numa asa ca sa-ți satisfaci răutatea!!!!!

>

in 13 Mai 2019 8:11

Serios? Suporta statul tot ce fura? Asa facem toti parnaie si ne raman banii

>

in 13 Mai 2019 8:13

ALOOO GRAIULE!!!!! Nu mai șterge comentariile fără răutăți.Daca.esti publicație SERIOASĂ lasă tot ce se scrie.

>

in 13 Mai 2019 8:18

Da ,doamne si umple puscariile cu pesedisti.

>

in 13 Mai 2019 8:26

La bulau canalie cu tot neamul.

>

in 13 Mai 2019 8:27

Panie il vei urma pe SB.si la puscarie,nu numai in functia politica!

>

in 13 Mai 2019 8:56

.....îi pare rău că trăim în țara asta". Adică în țara unde ați acumulat averi serioase în timp ce erați angajați la stat. Primăraşul din Meseşeni se pare că urmează paşii lui tat-su. Bunurile trebuie confiscate, până la acoperirea prejudiciului, indiferent când au fost obținute. Pentru faptul că primăria nu s-a constituit parte civilă în proces, primarul trebuie să răspundă.

>

in 13 Mai 2019 9:32

Desteptilor, prejudiciu a fost plătit. Nu va informati înainte de a scrie, ce sume mai sunt de achitat sunt din penalitati de întârziere.

>

in 13 Mai 2019 10:16

"Primaria Mesesenii de Jos nu s-a constituit parte civila pentru ca primaria nu a fost beneficiar al contractului."\r\nDar scoala, nu apartine comunei? Invata la ea copii din Teleorman?

Vaselina grafitata....>

in 13 Mai 2019 11:11

Mey Berbecene!\r\nSa-ti iei cu tine vaselina sa nu ti se inroseasca tzedea bucilor la baie....\r\nSa nu scapi sapunu pe jos,ca-i jale!\r\nLeaga sapunu de grumaz cu shfoara ca pruncii cheia de la bloc,ca daca te apuca aia la mana,iti redimensioneaza matzu...\r\nUn derbedeu penal ca si sefu8-sau Dracune-a,una fi-v-ar cununa!\r\nsa stai acolo pana te-om scoate noi..!\r\n

Pt actualul primar Berceanu, decol?rii prosti ?i minciuni>

in 13 Mai 2019 16:14

Sa o luam cu începutul. EȘTI PROST!!! Și nu înțeleg de ce te lasă nevastă-ta sa vorbești în public. Ar trebui sa te tina acasă.\r\n Dar sa continuam, pensiunea NU AI Donat-O înainte sa fi primar, ci după ce ai devenit primar. Ai fost în incompatibilitate la început de mandat. Și cei de la SAPARD ar fi trebuit sa te debiteze pt cele 200.000 de euro luați din bani europeni. Dar poate ca DNA nu doarme și vede ce se întâmplă și verifica cum ți-ai făcut tu și sora ta 2 pensiuni, din nimic. De unde ați avut bani, cine v-a sponsorizat, cine v-a verificat și aprobat proiectele, cine au fost firmele din spatele proiectelor și legăturile lor cu alte proiecte ale primăriei meseseni. No asta tare sunt curios cum le-ai putea explica... Doi. Ești prost. Bani sunt de la primărie!!! Boule. Primăria a dat, prin HCL. Ești prost... Și bonus. Bătrânul sta unde ii este locul, cu alți infractori. Dar nu dispera, poate apuci sa ajungi lângă el. Deși tu ai o scuza foarte bună EZTI PROST!!!

Pt primarul Berceanu alexandru>

in 13 Mai 2019 16:45

Nimeni nu a șters comentariile. Asta e alt articol. Dar ia explica cum ai reușit sa DONEZI UN PROIECT ÎN Derulare pe fonduri europene???? Hai ca sunt curios sa vad cine ar fi aprobat asa ceva, dacă proiectul avea ca și beneficiar un PFA!!!! Oare sta în picioare aceasta minciuna? Dacă o repeți mult, nu înseamnă că este adevărată. DNA ar avea de lucru un pic, și ai ajunge sa dai banii înapoi tu și sora ta

>

in 13 Mai 2019 17:06

Toti fac mismasuri la un moment dat ! Dar acest om pentru cine il cunoaste (nu ca ipocritii care nu il stiu, dar din ura viscerala ce o au din familie, debiteaza cretinisme ...} e un om bun gata sa ajute pe oricine-i cere ajutorul sau sprijinul ! Adevar adevarat ! Ciumapalacilor !!!!

>

in 13 Mai 2019 18:25

Băi actual primar berciulean puti a prostie de la o poștă. Mai gîndește oleacă înainte de a deschide clanta prostane.DNA să vină să te ia.

>

in 14 Mai 2019 7:47

Berceanu era chiar un primar respectat de toti locuitorii din Meseseni. Insa marea problema al lui era ca clanul SERES (Denes si Arpad) vroiau sa preia conducerea. Neplacut ca intre timp Seres Arpad s-a imbolnavit si nu au iesit calculele. Hai sa fim seriosi, care primar nu afacut cele facute de Berceanu??? Fiacare si-a angajat odrasla la primarie sau institutiile deconcentrate. Fiecare a cumparat din magazinele sotiei/baiatului/cumnatului etc.

>

in 14 Mai 2019 8:04

Dupa cum se vede, declaratia a fost trimisa in scris pentru ca e pusa in ghilimele. Daca e asa, nu stiu cu cine a intocmit declaratia pentru ca ...nu stie sa scrie corect.\r\n"Conteaza ce imi ia, ce nu imi i-a?!"\r\n

>

in 14 Mai 2019 11:50

Daca e adevarat rusine sa le fie la frații Seres. M-am documentat putin si poate fi adevarat. Cand Berceanu a fost deja cercetat si deliberat din funcția de primar, vicele Seres Arpad a preluat functia de primar si chiar atunci sa făcut denunțul la judecătoria Zalău. Bogdan, sper ca ai tupeu sa le mulțumești.

>

in 19 Mai 2019 16:21

Emeric Pop a pierdut procesul cu ANI si la curtea supremă. Merita scris un articol si distribuit pe rețele de socializare. Sa vada lumea cine este acest nesimțit care a furat tot ce a putut când era primar la Crasna. Dl Berceanu cam 10% a făcut față de Emeric.

1>

in 21 Mai 2019 12:33

1

1>

in 21 Mai 2019 17:29

1

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.