Evaluarea Nationala: Mai multe note de 10 la Limba romana dupa contestatii

0
220


Sâmbătă, 27 iunie, au fost publicate rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a, obținute în urma susținerii examenului de Evaluare Națională.

În județul Sălaj, după soluționarea contestațiilor, situația statistică generală a rămas aceeași: dintre cei 1847 candidați prezenți, 1420 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,88%  Dintre aceștia, 6 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece): 4 de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, 1 de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău și 1 de la Școala Gimnazială Preoteasa.

Rata de participare a fost de 91,48%: 1847 candidați prezenți, dintr-un total de 2019 elevi înscriși.

Singurele modificări s-au produs la proba de Limba și literatura română. Înainte de contestații aveau note peste sau egale cu 5 (cinci) 1520 candidați ( 82,12%), iar după contestații s-au înregistrat 1523 candidați cu note peste sau egale cu 5 (82, 28%). De asemenea, a crescut numărul candidaților care au obținut nota 10 (zece) la această probă: de la 67 la 72.

La proba de Matematică, 1289 candidați (69,71%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 16 candidați au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 349 candidați (din 361 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (96,68%), iar 4 candidați au obținut nota 10(zece).

Au fost depuse 125 contestații (86 la limba și literatura română, 32 la matematică și 7 la limba și literatura maternă); mai puține decâ în 2019 (218 contestații dintre care 111 la limba și literatura română, 81 la matematică și 26 la limba maternă).

La nivel național, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 76,10%, înainte de contestații și a crescut, ușor, la 76,20%, după contestații.

Examenul de evaluare națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.

Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here