Elevii din Hida ar putea invata… in spital inca sase luni

0
12

Situatia delicata in care se afla Grupul Scolar Industrial din Hida, ai carui elevi invata, de doi ani, dispersati prin mai multe locatii din comuna, s-ar putea prelungi inca aproximativ sase luni, dupa ce lucrarile de reabilitare a cladirii in care ar trebui sa invete acestia (fostul internat) au intrat intr-un blocaj.
Potrivit primarului Dorin Petrus, imobilul – monument de arhitectura – a intrat in ianuarie 2007 intr-un proces de reabilitare, cu fonduri de la Ministerul Educatiei, care a cuprins de la lucrari de consolidare a fundatiei, pana la schimbarea tamplariei si amenajari interioare. Pana acum, din lucrarile programate s-au executat cele ce tin de consolidarea fundatiei, schimbarea acoperisului, amenajarea unui grup social si schimbarea tamplariei, achizitia statiei de epurare, cea mai dificila parte fiind, potrivit primarului, gasirea materialelor acceptate de Ministerul Culturii (care a avizat proiectul). La geamuri, a exemplificat edilul, a fost nevoie de importarea unui lemn special tocmai din Tunisia, iar unele imbinari au trebuit realizate fara a se utiliza elemente metalice. Toate aceste complicatii incetinesc, pe de-o parte, ritmul lucrarilor, iar pe de alta parte cresc si costul total al proiectului, estimat initial la un milion de lei. Potrivit lui Dorin Petrus, fata de valoarea initiala ar mai fi nevoie, pentru finalizarea lucrarilor de amenajare interioara si de refacere a fatadei, inca de aproximativ 200.000 de lei. Fara a-i pune la socoteala si pe cei 200.000 de lei repartizati printr-o hotarare de guvern (din luna septembrie), dar blocati undeva intre Ministerul Finantelor, Inspectoratul Scolar si Grupul Scolar Hida. Acest blocaj, ne-a declarat edilul, este, alaturi de frig, principalul motiv pentru care executantul – firma Universal Construct SA din Satu Mare, a redus ritmul lucrarilor, decaland si mai mult termenul de finalizare.
Elevii care ar trebui sa invete in cladirea aflata in santier au fost mutati, temporar, o parte in spitalul local – clasele V-VII – iar o alta parte, clasele I-IV, la scoala din Racas. “Suntem singura scoala din tara care transporta, zilnic elevii din centrul de comuna intr-o localitate apartinatoare”, ne-a declarat Dorin Petrus, care a adaugat ca nici situatia elevilor gazduiti de spital nu este mai buna, facandu-se presiuni pentru scoaterea lor de acolo in vederea modernizarii si autorizarii cabinetelor medicale. “Chiar daca initial ne-a fost dat ca termen limita pentru iesirea de acolo data de 1 ianuarie, am cazut, totusi, la o intelegere cu Autoritatea de Sanatate Publica sa ne mai gazduiasca pana in luna iunie”, a precizat primarul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here