Elena Aciu, reprezentanta de marca a miscarii feministe transilvanene

0
4

Familia si formarea profesionala

rn

S-a nascut în anul 1875, în comuna Bârsana, judetul Maramures. Era cea de a doua fiica a inimosului dascal si mare patriot, Nicolae Fabian, de la care a mostenit predispozitia spre cariera pedagogica. Dupa cum îsi aminteau bârsenestii, Nicolae Fabian a fost un exemplu de munca, caracter si onestitate.
Cele trei surori ale Elenei Fabian, Maria, Ana si Marta au urmat si ele cariera pedagogica. De asemenea, avea un frate profesor si unul, Petru Fabian, canonic papal.
"Lenuta învatatorului", cum îi spuneau consatenii, a absolvit scoala primara în comuna natala, Bârsana, iar scoala secundara la Sighetu Marmatiei. A urmat cursurile scolii Normale din Cluj si cele ale Institutului Pedagogic Superior din Budapesta, între anii 1894-1897. S-a distins prin capacitatea remarcabila de studiu si prin calitatile sale nobile sufletesti. S-a specializat în stiintele pedagogice, limbi straine, istorie si geografie.
Dupa absolvirea studiilor superioare a intrat în învatamânt. Era o perioada în care se înfiintau tot mai multe scoli de stat, la care limba de predare era limba maghiara. Tentatia era mare pentru orice absolvent de studii superioare, deoarece salariul era mult mai mare decât la catedrele din cadrul scolilor confesionale. Fiica dascalului si marelui patriot român de pe plaiurile voievozilor maramureseni a dat o dovada eclatanta a nationalismului neînduplecat si dus pâna la sacrificii, necceptând o catedra la scolile de stat.

rn

Dascalita la Beius si membra marcanta a Reuniunii Femeilor Române

rn

Tânara profesoara si-a început cariera pedagogica la 1 septembrie 1897, la scoala civila româna din Beius, transformata, mai târziu, în liceu de fete. Aceasta renumita scoala a fost înfiintata prin stradaniile episcopului diecezei de Oradea, Mihail Pavel. Aici, la Beius, si-a început Elena Aciu, împreuna cu înca trei profesoare, prodigioasa ei cariera pedagogica.
scoala din Beius a fost un centru unde s-au format mai multe generatii de învatatoare care, dupa terminarea studiilor, s-au raspândit în toate judetele din Transilvania cu nobilul scop de a educa alte generatii de fete.
În oraselul de la poalele muntilor bihoreni, Elena Aciu s-a dovedit a fi o profesoara dedicata pâna la sacrificiu idealului sau de educare sufleteasca a femeii române. Dupa cum îsi aduceau aminteau fostele sale eleve, Elena dr. Aciu si colegele sale „stiau sa fie surori si prietene elevelor, împartasind cu ele bucurii si suparari, râzând cu ele, plângând cu ele”. Astfel de sentimente credem ca nu le poate avea decât un dascal dedicat nobilului scop de a educa tinerele vlastare ale unei natii.
Pe lânga activitatea pedagogica, ea a desfasurat o prodigioasa activitate si în cadrul Reuniunii Femeilor Române din Beius. A avut numeroase initiative, precum a fost ceea a înfiintarii bibliotecii reuniunii.

rn

Delegata la Adunarea Nationala de la Alba Iulia si voluntara în razboiul antibolsevic

rn

Au venit anii de restriste ai Primului Razboi Mondial. La sfârsitul acestei mari conflagratii românii au reusit, cu mari jertfe omenesti, sa-si realizeze idealul de veacuri mult visat, la 1 Decembrie 1918.
Elena, pe atunci casatorita cu fruntasul bihorean dr. Munteanu, a participat la marele praznic national de la Alba Iulia în calitate de delegat al Reuniunii Femeilor Române din Beius Asadar, a fost printre cei 1228 de delegati care au votat Unirea Transilvaniei cu România.
Partea de nord-vest a tarii a mai avut, din nefericire, de îndurat înca 5 luni de teroare din cauza liniei demarcationale, care-i despartea de fratii lor.
În timpul încercarilor grele prin care a trecut armata româna, în anul 1919, când a avut loc campania de rasturnare a regimului bolsevic de la Budapesta, condus de Bela Kun, Elena Aciu se înroleaza ca misionara din partea Reuniunii Femeilor Române din Beius. A depus o munca istovitoare, zi si noapte, îngrijind soldatii români raniti în lupte, în spitalele din Oradea. Ca o recunostinta a acestor eforturi a primit, din partea regelui Ferdinand, medalia „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a.

rn

Presedinta a Reuniunii Femeilor Române Salajene si scriitoare renumita

rn

Dupa razboi, în luna septembrie a anului 1920, se transfera la scoala medie de fete din Simleu Silvaniei. Aici se casatoreste cu fruntasul politic national-român dr. Alexandru Aciu, una din marile personalitati salajene ale perioadei interbelice. El si-a sustinut sotia în toate actiunile pe care le-a initiat, fiind, de altfel, amândoi principalii animatori ai vietii culturale din Simleu, care era denumit, în epoca, „Brasovul Vestului” sau „Micul Brasov”.
Între anii 1924-1934, Elena dr. Aciu a îndeplinit functia de presedinta a Reuniunii Femeilor Române Salajene (R.F.R.S.). În aceasta calitate a desfasurat o prodigioasa activitate culturala si de asistenta sociala. A organizat numeroase serbari, reprezentatii teatrale si serate artistico-literare. A scris numeroase piese de teatru, în special pentru scolari. Astfel, a creat un nou gen literar, acel al teatrului simbolic si alegoric, gen care nu mai fusese cultivat la noi. Aceste piese de teatru au fost reprezentate în aproape toate centrele din Transilvania, precum si în cele din Vechiul Regat, fiind elogiate de catre presa vremii. A scris urmatoarele piese de teatru, si anume: „Ileana Cosânzeana”, „Bunica”, „Romana”, „O sezatoare”, „Inimi Nobile”, „Casa fermecata”, „Buchetul”, „Din Istoria Neamului”, „Medicina Nimerita”. De asemenea, o importanta deosebita a acordat Elena Aciu cartii si înfiintarii de biblioteci.

rn

Sub Înaltul Patronaj al Reginei Maria

rn

O pagina însemnata din istoria R.F.R.S. a fost scrisa în anul 1924. Cu un an înainte, Familia Regala facuse o vizita în Transilvania, trecând si prin Simleu, pe data de 23 iulie.
Cu ocazia celei de a 43-a adunari generale a R.F.R.S., care a avut loc pe data de 1 decembrie 1924, Elena Aciu trimite o telegrama reginei Maria, pe care o roaga sa primeasca reuniunea „sub gratiosul patronaj al Majestatii Voastre”. La data de 19 februarie 1925 maresalul Curtii Regale, generalul de divizie, Angelescu, îi raspunde: „(…) Am onoarea a va comunica ca M.S. REGINA a binevoit a acorda Înaltul sau Patronaj Reuniunei Femeilor Române Salagene din Simleul-Silvaniei. (…)”.

rn

Alaturi de sotul sau, principalii animatori culturali ai Simleului

rn

Salajenii au fost printre primii care au înteles rolul unificarii tuturor asociatiilor culturale. Senatorul Alexandru Aciu, sotul Elenei Aciu, consilier al R.F.R.S. si director al despartamântului Simleu al Astrei vine cu propunerea de a concentra la un loc toate societatile culturale din Simleu. Aceasta idee a fost îmbratisata de catre toti intelectualii, fara deosebire de apartenenta politica sau confesionala. Pe lânga functiile amintite mai sus, Alexandru Aciu o îndeplinea si pe cea de director executiv al bancii „Silvania”, care avea sediul în Simleu si s-a remarcat, înca de la înfiintare, prin spijinul pe care l-a acordat institutiilor de cultura. Acum, prin directorul ei, Alexandru Aciu, banca punea la dispozitie, gratuit, o serie de spatii din localul sau, în care sa se poata întruni toate societatile culturale, si sa-si uneasca eforturile în vederea defasurarii unei mai bune propagande culturale si sociale în satele salajene. Asadar, destinatia lacasului era ca el „sa cuprinda cu caldura si dragoste româneasca sufletele, cari poarta dorul sincer de consolidare sociala”.
Deschiderea oficiala a avut loc pe data de 16 octombrie 1927, în prezenta unui public numeros. În discursul rostit cu aceasta ocazie, Elena Aciu afirma urmatoarele: „Multumita Geniului Neamului nostru chemat la viata de consolidare, iata ne vedem întrunite purtând fiecare în sufletul sau dorinta vrerii facerii de bine. Acelas gând ne aduna, aceleasi sentimente umanitare si sociale ne îndeamna. Mândrul drapel ridicat de vrednicele antecesoare sa-l închinam azi unirei sufletesti, întelegerei si dragostei dintre noi. Veniti în jurul nostru în sala culturala Astra si azi si de acum totdeauna, când Va trage dorul de a petrece momente senine, sa uitam daraverile si sa ne dam reciproc sfaturi si îndemnuri".

rn

Reprezentanta de marca a miscarii femisniste

rn

Reprezentata de marca a miscarii feministe, Elena Aciu sublinia ca femeia a fost nedreptatita veacuri întregi „si de constitutie si de sociologie, chiar si de religie”, iar barbatii au fost privilegiati, atât în familie, cât si în societate. Totusi, spune ca se constata „cu bucurie rezultate atât de îmbucuratoare prin treapta la care s-a ridicat din inferioritate si neegalitate, chiar sclavie, – vesnic minora desconsiderata”. În conceptia ei, darul cel mai de pret al femeii „si cea mai sfânta chemare a ei” este maternitatea. Ea spune ca atunci când femeia primeste acest dar de la Dumnezeu, de a da „valori morale din sufletul tau aceluia, cui ai dat viata (…) nu le-ai schimba pe toate maririle cari te ademenesc de pe arena luptelor politice”. Si erau în societatea românesca, din pacate, „atâtea suferinte asternute de mizerii, de nefericiri, cari îsi asteapta alinarea de la filantropia si generozitatea femeii”.

rn

Actiuni educationale si caritative

rn

O alta directie a politicii educationale întreprinsa de Elena Aciu si reuniunea pe care ea o conducea a fost acea de activizare a misiunii civice a scolii, de educatie morala a femeii, în special a celor care locuiau în mediul rural. S-au înfiintat numeroase reuniuni mariane, prin care se încerca si promova „apropieri sufletesti între femei”, prin rugaciuni rostite împreuna, prin împodobirea de biserici cu lucruri de mâna, lumini si flori. Se contribuia, în acest mod, si la promovarea sentimentului religios. Dupa oficierea serviciului religios femeile se adunau la scoala, unde ascultau lecturi morale, sfaturi folositoare pentru gospodine, pentru cresterea si îngrijirea copiilor, cultivarea gustului estetic în îmbracaminte. Tot la initiativa reuniunii se organizau serbari ale Pomului de Craciun, ocazie cu care se dadeau daruri la copii constând din carti, articole de îmbracaminte si încaltaminte, în special copiilor saraci.
Activitatile sociale si caritative au reprezentat directii importante ale R.F.R.S., dupa anul 1918, deoarece se simtea o mare nevoie de astfel de activitati în întreaga societate româneasca. S-a pus accent pe domeniile caritatii publice ca ocrotirea orfanilor si a vaduvelor, înfiintarea de orfelinate, asistenta sociala si sanitara sau ajutoare date sinistratilor, copiilor saraci si batrânilor.
Acest nou program era în spiritul vremii, dupa cum explica si Elena Aciu într-un discurs rostit la adunarea generala a R.F.R.S.: „Sa ne dam seama de spiritul vremii si conform acestuia sa ne fixam programul de munca. Problemele noilor vremuri ni se impun prin curente gresite sau exagerate, cari îsi asteapta resolvirea dela chibzuinta, tactul, întelepciunea, si mai ales de la inima femeii. În multe directii se cere colaborarea ei. Una dintre cele mai importante probleme este: educatia sociala si apropierea, strângerea raporturilor sociale, unirea sufleteasca, fara de care nu poate fi progres”.
Referindu-se la caritate, ea spune ca aceasta „este cea mai ideala pornire din fiinta omeneasca”, deoarece, „numai prin prisma acestui ideal putem patrunde marimea dezastrelor reale”. De asemenea, considera ca actul de caritate este „mai aproape de fiinta femeii”. Asadar, caritatea, „apoi consolidarea sociala si atâtea neajunsuri în jurul problemei biopolitice înca ne-au impus si ne impun un bogat prilej de munca”. Acestea erau problemele societatii românesti pe care Elena Aciu le-a observat si din discutiile purtate cu ocazia participarii sale la congresele Uniunii Femeilor Române (U.F.R.).
Amintim aici doar câteva actiuni caritative pe care Elena Aciu le-a întreprins personal. În cursul anului 1926-27 a dat, împreuna cu înca câteva membre ale reuniunii, prânz copiilor saraci care locuiau departe de scoala. A dat ajutor la 3 femei în vârsta timp de o jumatate de an cu lemne, bani si în fiecare saptamâna untura si pâine. În cursul anului scolar 1928-1929 a dat prânz la 2 elevi de la scoala comerciala. Cu ocazia sedintelor cercului cultural al învatatorilor a acordat premii pentru elevii care au fost inclusi în programul cultural-artistic. Elevii erau din Pericei, Siciu, Badacin, Cristelec si sumal.
În calitate de presedinta a R.F.R.S., Elena Aciu a reprezentat reuniunea la toate marile evenimente din perioada cât s-a aflat la conducere. Astfel, a participat la Congresele Uniunii Femeilor Române (U.F.R.), care au avut loc la Timisoara, în anul 1925 si la Brasov, în toamna anului 1926. La Timisoara a rostit un frumos discurs si a propus intensificarea propagandei religioase si a educatiei morale. Discursul sau a fost apreciat si de Maria Baiulescu, presedinta U.F.R., care îi adreseaza o scrisoare, din cuprinsul careia spicuim urmatoarele: „(…) Cu aceasta ocaziune tin sa va comunic câta bucurie am avut a va vedea în Congresul nostru în care cuvântul D-voastre a avut un resunet calduros (…)”.

rn

Activitati de asistenta sociala

rn

Într-o epoca caracterizata de contemporanii ei ca fiind una de accentuat egoism si parvenitism, Elena Aciu initiaza un vast program de asistenta sociala. Ea organizeaza o serie de conferinte medico-sociale si anchete pe tema alaptarii artificiale a copiilor debili, bolnavi, saraci sau orfani. De asemenea, a trimis si întretinut bolnavi în spitale si sanatorii, a procurat medicamente, hrana si îmbracaminte copiilor saraci pentru ca acestia sa poata urma o scoala, a ajutat batrânii din azile, etc.
Dupa cum sublinia doctorul Ioan Bârca, directorul spitalului din Simleu, a fost prima care dupa 1918 s-a ocupat, în Salaj, de asistenta sociala în conditiile în care nu aparuse, înca, o legislatie clara în acest domeniu. Pentru aceste merite deosebite, în anul 1934, Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale propune decorarea cu ordinul „Meritul Sanitar”, gradul I, distinctie pe care nu o mai poseda, pâna în acel moment, nici o persoana din Salaj. Astfel, prin Înaltul Decret Regal nr. 405 din 1934, regele Carol al II-lea îi confera acest prestigios ordin.

rn

Pensionarea si plecarea la Cluj

rn

La data de 1 februarie 1934, dupa 36 de ani de activitate, din care 14 în Salaj, Elena Aciu se pensioneaza. În acelasi an, familia Aciu se muta în Cluj. Pe data de 21 mai 1934, de sfintii Constantin si Elena, la Simleu se organizeaza o emotionanta sarbatoare de retragere la pensie a Elenei Aciu. La aceasta sarbatoare a participat întreg Salajul, în frunte cu marele om politic, Iuliu Maniu, precum si numeroase personalitati cu care ea a colaborat.
La despartirea de simleuani, dupa discursuri emotionante si telegrame de felicitare sosite din întreaga tara, Elena Aciu rosteste cuvântul de ramas bun, oferindu-le, fostelor ei eleve, în dar propria ei oglinda, care avea o mare încarcatura simbolica: „Va ofer si eu un scump simbol ca scut si calauza – datina mea veche – o cunoasteti voi mica oglinda simbolica. Pe aceasta Vi o ofer si azi cu dorinta calda, sa va priviti adesea în ea: la ruga de seara, sau când nu ve-ti sti alege între îndemnuri si cai, sa o întrebati: Cum îti place de mine, de fapta mea, de inima mea, de sufletul meu si de gândul meu? Aceasta oglinda este: Icoana Preacuratei Maria. si scut si tarie sa va dea credinta! si când veti privi întrânsa sa va vada pururea cum trebuie sa fie o copila: Ca o floare de curata, respectul sa o întâmpine în cale si cum primavara florile, respira belsug de miresme, din inima ei se respire frumosul, placutul si priceperea linistita din sufletul ei. (…) Dorându-Va paza si ajutorul lui Dumnezeu Va zic tuturor un dureros ramas bun”.
Dupa ce s-a mutat la Cluj a activat în cadrul Uniunii Mariane din Eparhia Cluj-Gherla, îndeplinind functia de presedinta a acestei organizatii.

rn

Autoarea biografiei mamei lui Iuliu Maniu

rn

În anul 1937, în perioada 6-21 mai, are loc la Paris cel de al doilea Congres International „La mere au foyer ovriere de progres humain” (Mama în camin, fauritoare a progresului uman). Lucrarile congresului au tratat o problema de mare importanta, si anume Maternitatea, în sensul cel mai nobil al cuvântului, cu toate greutatile si mai ales bucuriile pe care le comporta ea. Comitetul organizator a trimis un apel tuturor tarilor europene si chiar Statelor Unite ale Americii sa colaboreze la aceasta nobila actiune si sa trimita materiale de documentare istorica, cele mai reusite lucrari urmând a fi premiate. si la noi în tara s-au constituit Sectii Nationale ale Comitetului International al Congresului. Iata cum arata invitatia la concurs; „Cautati în tara Dvoastra cel mai frumos exemplu de femeie, de Mama, realizatoare prin activitate si prestigiu uman si social, fie, printre persoanele cunoscute, fie printre acele, ce au trecut în Istorie”.
Elena Aciu raspunde acestui apel si trimite o lucrare cu caracter monografic, referitoare la viata si activitatea „matroanei din dealul tarinii”, Clara Maniu, mama marelui om politic, Iuliu Maniu.
Comitetul organizator a acordat trei premii, dintre care unul a fost decernat scriitoarei Elena Aciu, premiu constând dintr-o placheta de bronz cu o frumoasa incriptie.
Capodopera Elenei Aciu a fost a fost elogiata de catre presa vremii, si dam aici doar doua exemple: „Aceasta monografie are meritul de a fi prezentat lumii o icoana de Românca si Crestina în fata careia se descopere cucernic tot Ardealul românesc, tara întreaga: icoana Doamnei Clara Maniu, împodobita cu nimbul muceniciei, pe care a asezat-o la loc de frunte în galeria mamelor providentiale staruinta unei vieti active, devotata muncii creatoare, virtutilor strabune”; „În aceasta lucrare se ridica din icoane si amintiri duioase, o statuie literara unui chip sfânt de mama, atât de drag amintirii noastre, chipul "Doamnei Mare" a "Bunicutii dela Badacin" si se împleteste în istoria româneasca un nume, care va înfrânge legile uitarii: Clara Maniu”.
Mai retinem faptul ca venitul încasat din vânzarea acestei brosuri, publicata la Tipografia „Cartea Româneasca” din Cluj, în anul 1938, era destinat Orfelinatului de fete din Simleu.
Au venit, însa, vremurile tulburi de dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial când puterea politica a fost acaparata de catre comunisti. Noul regim totalitar comunist a dus o politica de exterminare sau, în cele mai fericite cazuri, marginalizarea întregii elite interbelice. A fost si cazul Elenei Aciu care se stinge într-un nemeritat anonimat, la Cluj. Dupa o viata dedicata emanciparii social-economice si spirituale a femeii române, la data de 3 iunie 1955, Elena dr. Aciu, trece la cele vesnice, la venerabila vârsta de 80 de ani.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here