Ecaterina Andronescu este acuzata de sindicalistii din invatamant ca modifica ilegal admiterea la liceu

11
965
Ecaterina Andronescu este acuzata  de sindicalistii din invatamant  ca modifica ilegal admiterea la liceu

Sindicalistii din invatamant sunt scandalizati si ameninta cu proteste. Il acuza pe ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, ca a emis ordine de ministru prin care schimba calendarul admiterii în învatamântul liceal de stat, cu toate ca unele etape ale admiterii sunt deja în desfasurare, actul nefiind discutat cu partenerii sociali. Prin acest document, Ministerul Educatiei amâna cu circa o luna desfasurarea probelor de aptitudini, care se vor organiza cu doar câteva zile înainte de probele de la Evaluarea Nationala. 

De asemenea, prin acelasi act, se amâna pâna la 30 mai si afisarea locurilor disponibile în licee si scoli profesionale, lucru care va afecta grav si miscarea de personal, potrivit sindicalistilor din Federatia Spiru Haret.
„Ceea ce a facut Ministerul Educatiei este ilegal. Nu poti sa-ti bati joc de copii, parinti si cadre didactice. Sunt parinti care s-au prezentat la centrele de examinare pentru a-si înscrie copiii la probele de aptitudine, sunt inspectorate care au început sa organizeze târgurile de oferte educationale, pe care le-au programat cu luni bune înainte. De exemplu, în Bucuresti, de mâine, liceele ar trebui sa-si prezinte oferta. Însa, unitatile de învatamânt nu au aprobate cifrele de scolarizare, pe care, potrivit ordinului dat în aceasta seara, le vor primi de-abia la sfârsitul lunii mai“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, presedintele Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret“.
FSE „Spiru Haret“ solicita anularea ordinului emis de Ecaterina Andronescu si anunta ca, în conditiile în care Ministerul Educatiei nu va reveni asupra actului normativ, federatia, în colaborare cu asociatiile de parinti si elevi, va demara actiuni de protest.
Eusebiu Lehene, liderul Fderatiei Sindicatului Liber din Invatamant filiala Salaj, spune ca ministrul da peste cap sistemul educational.
"In primul rand, vreau sa precizez ca cele doua ordine au fost "pritocite", asa cum se intampla tot mai des in ultima vreme, in "cabinete secrete" ale Ministerului Educatiei, fara a trece prin procedura de transparenta si fara a fi discutate cu partea sindicala.
Aplicarea in aceasta forma ar bulversa masiv si inutil sistemul educational, atat in ceea ce priveste inscrierea copiilor, provocand nemultumirea acestora si a parintilor, cat si pe partea de mobilitate a personalului didactic.
Din discutia avuta cu Presedintele FSLI si dupa mesajul primit in urma cu cateva ore, inteleg ca cele doua ordine au fost retrase de la publicare si vom merge pe ordinul in vigoare. Speram ca astfel de practici vor inceta la nivelul ministerului si ca practica dezbaterii in prealabil a documentelor cu partenerii sociali sa intre in normalitate", a declarat Lehene.

COMENTARII

  1. Abramburica, o femeie la peste 70 ani nu se dezminte. Profesorii sunt umiliti in continuare, de fapt merita pentru ca nu-s in stare sa zica ceva. Saptamana asta dezbat proiectul "Educatia ne uneste",proiect cu viziune, cu aplicabilitate in 2030. Auzi, accolo, peste 11 ani, cand Abramburica va avea 83 ani!Nimeni nu zice nimic? Media nu stie sau nu vrea sa stie!?!

  2. ABRAMBURICA ASTA ,CARE A TOT BULVERSAT DEGEABA INVATAMANTUL ROMANERSC DOAR IN INTEESUL EI SI A CLICII CARE A PUS-O MINISTRU!pai cum sa schimbi regulile in timpul jocului,Proast-o?Noi care am dat copii pa un profil real (mate-info) sa nu mai poata accede la specializari gen .armata,politie s.a.pt ca ai visat tu noaptea ceva ce nu intelegi?

  3. Una zice azi, alta maine, asta-i pesedista, Abramburica, cu scoala superioara. A fost renumita ministru pentru ca s-a validat in cele 4 numiri anterioare, ca ministru, facand multe "lucruri bune"! Nimic n-a facut aceasta femeie fara caracter! Se numeste Abramburica pentru ca schimba regulile in timpul jocului, o proasta cu scoala, care habar n-are ce-i in invatamantul preuniversitar.

  4. Le-a dat prostilor de lucru, sa dezbata, chipurile, un proiect de invatamant ("Educatia ne uneste!) ce se va intra in practica abia peste 11 ani! Aici, se vede fratilor, ce slaba este aceasta patura sociala a dacalilor care nu-si spune opinia, care-i de-acord cu tot ce spune Abramburica!

  5. Pop Maria, sotia senatorului agramat,actual inspector scolar general, face tot ce zice d-na ministru Andronescu, chiar daca aceasta zice ca nu mai exista examene vocationale la admiterea in liceu, contrazicandu-se dupa o zi, revenind la ceea cea zis anterior! Doamne fereste!

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.