Sondaj



RSS Feed

Distanta dintre lider si ipocriti

7 Decembrie 2017

Ultimul lider de stat din perioada celui de-al doilea razboi mondial a plecat dintre noi. Odata cu plecarea Majestatii Sale Regele Mihai I, care a salavat Romania intorcand-o impotriva Axei, o lume parca s-a naruit. Este o lume in care ultimul rege al Romaniei a jucat un rol de seama pe marea scena a istoriei. Obligat de comunisti sa renunte la tron si la tara in urma cu sapte decenii, Regele Mihai a fost apoi haituit de neocomunistii care si-au insusit puterea dupa 1989. La peste doua decenii de la ticaloseniile puse la cale de care tovarasul Ion Iliescu impotriva Regelui Mihai, destinele tarii se afla tot in mainile copiilor ideologici ai celor de atunci. De atunci de cand nu a fost lasat sa intre in propria tara, de atunci de cand autoritatile post decembriste au incercat sa creeze o impresie generala descurajanta referitoare la Regele Mihai. Prin modul neostentativ si demn in care a trait, Regele Mihai a reusit sa se ridice cu mult peste cei care au incercat neobositi sa-l huleasca si sa-l puna in umbra. Nici nu este de mirare ca intre cele doua tabere nu a putut exista nici un moment de dialog in adevaratul sens al termenului. Distanta dintre cele doua lumi este incomensurabila. Prin modul in care a inteles sa-si duca vi

Distanta dintre  lider si ipocriti
ata, indiferent de barierele care i-au iesit in cale, figura Regelui Mihai capata acum forta unui simbol moral care are toate sansele sa dainuie. Am vazut pe micile ecrane de cat fariseism pot da dovada politicienii nostri. Cei care pana ieri il blamau pe Regele Mihai astazi il plang (cu lacrimi de crocodil) si nu inceteaza a-l elogia ca pe o personalitate pe marea scena a istoriei. Desi a disparut fizic dintre noi, cuvintele rostite de Regele Mihai in 1992, cand i s-a premis sa stea de Pasti trei zile in Romania si cand au venit un milion de romani sa-i ureze "Bun venit", nu si-au pierdut deloc din forta: "Cu toate ca maine trebuie sa plec, asta nu inseamna o despartire, vom ramane impreuna sufleteste". Si va ramane impreuna cu acest popor prin timp si peste timp.

Vizualizari 697
Comentarii articol

>

in 7 Decembrie 2017 7:30

D-nule Varga daca ai respect fata de rege nu ar fi trebuit \r\nsa scrii astazi acest articol de razvratire.Lasatil sa se\r\nodihneasca in pace si spuneti ca: Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

>

in 7 Decembrie 2017 7:57

traiasca iliescu si urmasii lui gen dragnea si sa fure cat mai mult ,acum, caci si-au dat si legi care sa-i ajute

>

in 7 Decembrie 2017 8:07

Romani bucurati-va. Nici nu a fost inmormantat regele (?) Ca avem deja regina. Popor de idioti (P.Tutea).

>

in 7 Decembrie 2017 9:22

Raluca Gireada alaturi de deputatul Liviu Balint, seful ei, va invita totusi la protest impotriva statului paralel iohanes, ciolos, kovesi si soros pe platoul de marmura. Va asteptam cu drag

9:22>

in 7 Decembrie 2017 9:25

narciso! esti pretena cu jireada? o angajezi la bariera la Jibou sa vanda lebenita?ca tot are experienta de aprozareasa.

>

in 7 Decembrie 2017 9:34

Viorel, Viorel, cat de FARISEU esti tu, ia adu-ti aminte, sa nu mearga altii la arhive sa iti caute articolele din perioada `90-`96, cam ce scriai atunci. tot instigare la ura, doar ca impotriva lau Coposu (mai sa il linseze vecinii mei de bloc cand a venit la Zalau - consecinta a articolelor tale), impotriva lui Campeanu, impotriva tuturor de altfel, care nu erau iliescieni la vremea respectiva.\r\ndar timpurile s-au schimbat, esti acum la senilitate mare liberal, doar ca ITI PUTE GURA A METODE STALINISTE de peste 7 hotare. bine ar fi sa ne lasi in pace cu asa-zisele tale „scrieri”

>

in 7 Decembrie 2017 9:34

Ce stat paralel visezi iata tio dat Balint 10 lei sa comenteza la articol. Pentru fiecare com\r\nent primesti 10 lei

>

in 7 Decembrie 2017 10:04

D-le Varga!Ieri ai fost laudat,astazi esti blestemat!Chiar,ce fel de om esti d-ta?

>

in 7 Decembrie 2017 10:28

ZIMBET PENTRU MINERIADA DIN ANUL 1991 ....

tortionarul iliescu>

in 7 Decembrie 2017 11:17

asta ar merita plutonul de executie legat de manuta cu dragnea si cu toti cei care au jefuit tara asta dupa 89 ,indiferent de partid.

>

in 7 Decembrie 2017 13:02

Iliescu,un ipocrit si meschin fara pereche,un mincinos in stare sa sacrifice o natiune,doar sa fie conducator,ca ceausescu.A facut mai mult rau Romaniei,decat doua razboaie mondiale la un loc.La gunoi cu el!De la el au invatat ZDRAGNEA si ai lui cum se conduce prostimea pesedista.

Tablourile, unde sunt tablourile ?>

in 7 Decembrie 2017 13:35

Regele Mihai a venit în 1992 cu o conditie, să returneze tablourile luate in exil si care apartineau statului roman. Oare le-a returnat ?

>

in 7 Decembrie 2017 13:35

Da cine o zis ca Varga-i om ?! e o penibila caricatura care mai si face pe intelectualul .

>

in 7 Decembrie 2017 16:48

varga e nume de tigan

13 35 comeent 1 si. 2>

in 7 Decembrie 2017 17:59

Postac pesedeu neocomunist securist pupincurist ,lingau de cururi penale ,propagandist toxic si dezinformator .voi v ati scris propria istorie bolsevica pe care vreti sa o promovati inca de pe vremea lui gheorghiu dej.TEAPA lui Vlad Tepes va asteapta pe toti cei ca voi.

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.