7.000 de sălăjeni se judecă cu Horia Simu, cel care a falimentat fabrica Elcond din Zalău

Cunoscutul om de afaceri Horia Simu, responsabil de falimentul firmei Elcond din Zalău, este judecat de magistraţii Judecătoriei Zalău pentru gestiune frauduloasă într-un dosar în care peste 7.000 de acţionari ai SC Cuprom s-au întrunit în parte civilă, cerându-şi drepturile de acţionari.
Pe 3 februarie, magistraţii zălăuani au dat undă verde judecăţii, spunând că rechizitoriul procurorilor sălăjeni este în regulă, însă Horia Simu a contestat decizia Judecătoriei Zalău. Pe 4 martie, Horia Simu a avut o întâlnire cu magistraţii Tribunalului Sălaj (care judecă recursul). Tribunalul a decis ca excepţiile formulate de Simu să se judece pe 19 martie.
Pe data de 7 octombrie 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe şi Ardelean Radu-Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, în formă continuată.
Procurorii au arătat în rechizitoriu că în cursul anului 2004, inculpaţii Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe şi Ardelean Radu-Cristian au acţionat concertat, în urma unei înţelegeri prealabile şi prin această modalitate au transferat activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti şi SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, unde inculpaţii aveau interese, scopul fiind de a dobândi foloase materiale pentru aceste societăţi.
Astfel, inculpatul Avasilichioaei Ghiorghe, în calitate de director general al SC Elcond SA Zalău, calitate în care a administrat bunurile acestei societăţi, prin încheierea contractului de împrumut din data de 01.07.2004, care era un contract fictiv, urmat de încheierea convenţiilor de dare în plată cu inculpatul Ardelean Radu-Cristian, care deţinea stop_coloana la momentul respectiv funcţia de preşedinte AGA, calitate în care l-a împuternicit pe inculpatul Avasilichioaie Ghiorghe să încheie contracte cu SC Cuprom SA, la care preşedinte AGA era inculpatul Simu Horia, acesta din urmă deţinând şi funcţia de reprezentant legal al SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, administrator al SC Elcond SA, au transferat activele SC Elcond SA Zalău către SC Cuprom SA Bucureşti, valoarea acestora fiind de 24.230.432 lei la valoarea din anul 2004.
Totodată, prin acţiunile inculpaţilor Simu Horia, Avasilichioaei Ghiorghe şi Ardelean Radu-Cristian a fost vândut în anul 2004 activul aparţinând SC Elcond SA denumit “Locuinţă de serviciu” către SC Nordexo Manufacturing SRL, unde administrator unic era inculpatul Simu Horia. Inculpatul Simu Horia, în calitatea de administrator unic al SC Nordexo Manufacturing SRL Bucureşti, care era administrator al SC Elcond SA în perioada 23.10.2003 – 28.02.2005, şi inculpatul Avasilichioaei Ghiorghe, în calitate de administrator unic al SC Elcond SA, din data de 28.02.2005 până la data de 16.02.2006, nu au efectuat demersurile necesare pentru încasarea creanţei de 6.463.897 Ron (64.638.975.700 lei Rol) pe care SC Elcond SA Zalău o avea de încasat de la SC Phoenix SA Baia Mare, fapt pentru care aceasta s-a prescris şi a fost trecută în contabilitate la pierderi din creanţe la data de 14.12.2007.
Numărul persoanelor vătămate, respectiv al foştilor acţionari ai SC Elcond Zalău este de 7107.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *