Dan Ghiurco pune locuitorii Jiboului în faţa privilegiilor parlamentare

2
1038

Proaspăt reales primar al Jiboului, cu aproape 55% din sufragii şi de două ori şi jumătate mai multe voturi decât principalul contracandidat, Dan Ghiurco ţine să dezmintă, într-o postare pe contul personal de Facebook, zvonurile privind o posibilă candidatură a sa la alegerile parlamentare.

El recunoaşte că un post de parlamentar este tentant şi i-ar oferi ocazia de a-şi dedica munca unei comunități și mai mari decât cea din Jibou, însă nu îşi poate încălca angajamentul luat faţă de cei care l-au votat.   

„Prin candidatura pentru funcția de primar mi-am luat un angajament față de comunitatea noastră, pe care nu sunt dispus să-l încalc, deoarece sunt un om cu principii. Voi continua proiectele începute și voi demara altele noi; îmi voi dedica toată energia și atenția către orașul Jibou de care sunt legat sufletește, și către voi, oamenii, care v-ați pus nădejdea în mine”, precizează Dan Ghiurco.

În urmă cu patru ani, Dan Ghiurco şi-a dorit un loc eligibil pe listele PSD Sălaj pentru alegerile parlamentare însă structurile de conducere ale partidului de la vremea respectivă i-au preferat pe parlamentarii în funcţie. Lucrurile s-au schimbat însă astăzi, când după un mandat de primar la Jibou au prins viaţă proiecte ce pot fi considerate exemple de bună practică şi în cazul Zalăului. O parte din aceste proiecte trebuie continuate şi Dan Ghiurco poate face acest lucru doar din postura de primar al oraşului.     

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here