Cu puțin înainte de campania electorală, A.E.P. umple din nou pușculițele partidelor politice

3
248

Numai în luna august, în conturile partidelor au intrat peste 6 milioane de lei din bugetul de stat, sub formă de subvenție.

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat lista cu subvențiile pe care le-a virat luna aceasta în conturile partidelor politice.

În total, 6.053.276 lei au intrat în pușculițele de partid din bugetul de stat, adică din banii cetățenilor, ai votanților, doar în august.

PSD a primit 3.024.003 lei, PNL a încasat 1.678.483 lei, la USR au ajuns 44.149 lei, ALDE a primit 366.866 lei, PMP s-a ales cu 201.667 lei, Pro România a primit 280.093 lei, Partidul Forța Națională a fost cadorisit cu 44.814 lei, iar UNPR beneficiază de 9.197 lei.

În luna iulie, alte peste 6 milioane de lei au ajuns tot în vistieriile partidelor politice.

Partidele primesc bani de la bugetul de stat încă din 2008, în baza Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Banii se acorda prin Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit legii, suma alocată anual partidelor politice nu poate fi mai mare de 0,04 la sută din veniturile prevăzute în bugetul de stat.

Fiecare formațiune politică primește o anumită sumă de bani, calculată în funcție de numărul de voturi obținute la alegerile generale pentru Camera Deputaților și Senat si numărul de voturi de la alegerile generale pentru autoritățile administrației publice locale. Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei. În cazul alianțelor politice sau electorale, subvenția se va împărți între membrii alianței după numărul de mandate obținute.

Subvențiile acordate partidelor politice au statut special și nu sunt supuse executării silite, adica nu pot fi poprite.

Banii încasați din aceste subvenții pot fi folosiți pentru întreținerea și funcționarea sediilor, cheltuieli de personal, cheltuieli pentru presă și propagandă, cheltuieli de deplasare în țară și în străinătate, investiții în bunuri mobile și imobile, necesare activității partidelor respective, cheltuieli de protocol, cheltuieli de întreținere și reparații auto, cheltuieli de transport, cheltuieli cu combustibili și carburanți.

Modul în care se folosesc acești bani e decis de organele de conducere ale partidelor.

3 COMMENTS

  1. Si nu sunt bani pentru dublarea alocatiilor copiilor si pentru majorarea pensiilor ?! Mizerabililor ciumati cacanii , dupa ce v-ati tot scremut cu taierea pensiilor/salariilor nesimtite , s-a taiat vreuna ??? RASPUNS NICIUNA !!! Sunteti catastrofe mult mai dezastruoase decat toate pandemiile la un loc !!

  2. În această putrădă democrație, valoarea reală a unei pensii este cea mai mică din istorie, în regimul socialist, pensionarul era respectat. După ce salariile au crescut, s-au dublat, la medici s-au triplat, pt pensionari nu se poate nici 40 %, lua-v-ar dracu. Și, totuși, mai există pensionari sonați care votează cu liberalii !

  3. AR TREBUII SA SE FACA PE BANII PARTIDELOR NU BANI PUBLICI,MIE LA FIRMA SI LA ORICARE PRODUS CINE FACE RECLAMA?FOECARE DIN BANUL LUI.DAR SUNTEM O NATIE DE PROSTI CA ACCEPTAM TOATE MIZERIILE DE PE VREMEA COMUNISTA.CUM NAIBA SA IA DIN BANUL MEU PT.CAMPANIE ELECTORALA,SA ÎI PLATIM PT.TOATE EMISIUNILE DE LA TV,REVISTE,POSTERE,ETC.,SUNTEM NOI PROSTI NU EI

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here