Sondaj



RSS Feed

Printre randuri

Coruptia e aplaudata, atat de corupti suntem

14 Noiembrie 2017

Pentru senatorul salajean Cristian Lungu a fost mare uimire cand Junker, presedintele Comisiei Europene, i-a spus ca Romania n-are loc in spatiul Shengen fiindca este cea mai corupta tara din UE, mai corupta decat Bulgaria. Senatorul roman s-a facut foc si a explicat ca justitia noastra a condamnat un prim-ministru, ministri, senatori, primari, dar Junker a fost de neclintit. Spunea ca are informatii solide pe care se bazeaza cand spune ce spune. Si ce dovezi mai concludente pot fi decat faptul ca al doilea om in stat, presedintele Senatului, Tariceanu, este cercetat penal, ca presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, insusi liderul PSD, adica al partidului de guvernamant, este condamnat definitiv intr-un dosar si are pe rol alte dosare. Cum poate fi vazut faptul ca ieri, Liviu Dragnea, fiind chemat la DNA intr-un alt dosar privind constituirea unui grup infractional, acuzat de doua infractiuni de abuz in serviciu in obtinerea de de foloase pentru sine, f

Coruptia e aplaudata,  atat de corupti suntem
raudarea fondurilor europene, a fost insotit de un grup de sustinatori pesedisti care il aplaudau cu frenezie? Dosarul a fost deschis in urma sesizarilor de la oficiul antifrauda UE, dar asta nu i-a deranjat pe insotitorii lui Dragnea. Ei isi aplaudau seful la DNA; aplaudau deci coruptia. Cum poate fi calificat gestul parlamentarilor de a nu vota permiterea cercetarii penale pentru colegi de-ai lor certati cu legile? Nu cred ca Junker le-a stiut pe toate. Se vede si de statia spatiala ca suntem tara prietena cu coruptia.

Vizualizari 389
Comentarii articol

>

in 14 Noiembrie 2017 8:23

din pacate asta ne caracterizeaza,nu ne mai impresioneaza deja faptul ca in fruntea tarii,la decizie sunt persoane condamnate sau cu dosre de coruptie;nu -i luam de maneca si-i aruncam afara-ci ne uitam impasibili laei cum distrug o tara prin furtisagurile si coruptia ce o genereaza; nu va mirat ca europenii sau persoanele civilizate ne repugna;

>

in 14 Noiembrie 2017 11:29

Asa este, dar, prin DNA se fac jocurile ca Romania sa poata fi denigrata, pusa la pamant si apoi, colonizata(cat a mai ramas!), nu fiti naivi! Nu mai mergeti cu turma si serviti orice, ar cam trebui sa incepem, in fronda, sa ne aparam tara; in afara de politica (la dracu si cu ea, ca a ajutat la imaginea negativa a Romaniei - voit si manipulat!

>

in 14 Noiembrie 2017 11:38

Ce naiv si manipulat esti !

@ 11:29>

in 14 Noiembrie 2017 12:35

Tu faci parte dintr-o turma de ori credule, lipsite de inteligenta. Dupa prostiile pe care le scrii, pun pariu ca esti membru PSD. Apropo stii noua definitie din DEX a PSD? Uite, ti-o spun eu: PSD = partid antiromanesc, urmasul partidului comunist care a distrus cultura si spiritualitatea acestui popor. Un partid cu origini bolsevice nu poate fi decat un partid plin de tradatori de neam si tara!

>

in 14 Noiembrie 2017 12:36

Greseala de tiparire OI nu ori!

>

in 14 Noiembrie 2017 12:42

Adevarat, trebuie sa ne aparam tara... de psd-isti!!!

>

in 14 Noiembrie 2017 19:13

Astai PSD istul de POP MIRCEA lingau de clante un impostor prieten de pahar cu TIBYKE astia traiesc bine in ZALAU miciiDRAGNEA

>

in 14 Noiembrie 2017 19:13

Astai PSD istul de POP MIRCEA lingau de clante un impostor prieten de pahar cu TIBYKE astia traiesc bine in ZALAU miciiDRAGNEA

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.