Sondaj



RSS Feed

Cati bani prapadim ca sa nu miroasa urat in Consiliul Judetean si in Primaria Zalau

Consiliul Judetean Salaj cheltuie peste 420 de milioane de lei vechi pentru pastile de pisoar, solutii de curatat WC-ul, mopuri si galeti

13 Octombrie 2017

Aflam de pe site-ul Consiliului Judetean Salaj, la sectiunea Achizitii directe, ca institutia are nevoie de produse de curatenie, de apa imbuteliata si de servicii de mentenanta la barierele de la parcarea proprie. A lansat in acest sens o invitatie catre toti furnizorii interesati de a-si prezenta oferta. 

In ce priveste contractul de achizitie publica avand ca obiect „Servicii de furnizare produse de curatenie”, valoarea estimata de Consiliul Judetean este de 42.840 lei pentru un an calendaristic.
Institutia are nevoie, printre altele, de 20 de maturi, 12 galeti de plastic cu storcator, 100 bucati rezerve mop, 100 rezerve pentru aparatele odorizante electrice, dezinfectant WC - 100 bidoane a cate 750 ml, perii WC cu suport - 20 bucati, detergent pentru spalat gresia - 30 bidoane a cate 5 litri, solutie desfundat chiuvete - 10 bidoane a cate un litru, solutie pentru curatat parchet - 100 bidoane a cate 0,75 ml, solutie pentru curatat mobilierul - 100 bucati sub forma de spray de 400 ml (cu precizarea ca aceasta trebuie sa fie antistatica, avizata sanitar, biodegradabila ecologic, rezistenta sporita la murdarire si umiditate, miros placut, iar utilizarea repetata sa faca urmele amprentelor sa fie aproape invizibile), sapun lichid - 30 bidoane a cate 5 litri, sapun solid de maini - 100 bucati (cu mentiunea ca ambele sortimente de sapun trebuie “sa aiba proprietati de spalare, dezinfectare si parfumare”). Mai apar pe lista si pastilele pentru pisoar, solubile in apa si parfumate, 50 de cutii, nu se precizeaza a cat bucsti.
De asemenea, e nevoie la Consiliul Judetean si de detergent vase - 150 bidoane a cate 500 ml, burete vase - 100 bucati, detergent automat 30 bucati a cate 2 kg, “calitate superioara, cu granulatii albe si colorate”, dar si 5 pompe de desfundat “ghiuveta” (sic!), prevazute cu ventuza si maner de sustinere.
Nu au fost uitate nici masinile institutiei. Se mai cumpara solutie parbriz iarna - 70 bidoane a cate 5 litri si alte 70 de bidoane solutie parbriz vara, precum si 50 de odorizante auto spray.
Consiliul Judetean mai are nevoie de apa imbuteliata, in valoare aproximativa de 11.900 de lei. Cerintele din caietul de sarcini mentioneaza ca e vorba de apa naturala plata, ambalata in bidoane din policarbonat, de cate 19 litri, capsate cu capace din polietilena.
Aceasta achizitie de apa vine la cateva luni dupa ce, in 24 mai, Consiliul Judetean a atribuit un contract in valoare de 4.538 de lei, adica aproximativ 1.000 de euro, firmei SC Crolux SRL, cu valabilitate pana la finalul acestui an, care are ca obiect furnizarea de produse de protocol, printre care 700 de sticle de 0,5 litri de apa plata si alte 700 sute de sticle de 0,5 litri de apa minerala.

Setila si Curatila lucreaza
in adminstratia judeteana

Am fost curiosi cam cata apa se bea zilnic la Consiliul Judetean si cam ce cantitate de produse de curatat se utilizeaza, pentru a vedea in ce masura achizitia este justificata de nevoi reale.
Am gasit pe internet furnizori de apa plata, la bidoane de 19 litri, care vand bidonul cu 12 lei. De 11.900 de lei se pot cumpara 991 de bidoane a cate 19 litri, ceea ce inseamna 18.841 de litri de apa. “mpartim la 249, numarul de zile lucratoare din acest an. Constatam, astfel, ca la Consiliul Judetean se beau 75 de litri de apa zilnic. Sigur nu merge nici un angajat acasa deshidratat.
Putem amintim in context ca Directia de Sanatate Publica Salaj spune de fiecare data cand vine vorba de apa de baut in Zalau ca apa de la robinet este potabila si este recomandata pentru consum. |i costa mai putin de patru lei metrul cub, adica 1.000 de litri.
Si curatenia e musai sa fie luna si bec, la cata solutie de curatat gresia si parchetul se foloseste.
E nevoie, am vazut, de 75 de litri de solutie pentru curatat parchetul si 150 de litri de solutie pentru spalat gresia intr-un an. Asta inseamna un consum zilnic de peste o jumatate de litru din solutia pentru gresie si de circa 300 de mililitri din cea pentru parchet. Asta in conditiile in care, stie orice gospodina, cele doua se dozeaza c

Consiliul Judetean Salaj cheltuie  peste 420 de milioane de lei vechi  pentru pastile de pisoar, solutii  de curatat WC-ul, mopuri si galeti
u capacelul si se dilueaza in apa, atat de mica e cantitatea necesara.
Cat despre detergentul de vase, putem spune ca se spala vesela la greu la Consiliul Judetean, mai ceva ca la o cantina. 150 de bidoane a cate 500 de mililitri inseamna 75 de litri. Din nou, stim cu totii cam cat ne tine acasa un bidon cu detergent pentru spalat vase.

Bariera din parcare se strica
sigur de peste 4.000 de lei

Consiliul Judetean achizitioneaza, de asemenea, servicii de mentenanta pentru sistemul de bariere automate de la intrarea in parcarea din spatele institutiei, pe strada 1 Decembrie 1918. Valoarea totala estimata a contractului este de aproximativ 4.165 de lei pentru un an.
Prestatorul se obliga prin contract sa asigure buna functionare, lucrarile de reparatii si intretinere ale barierelor, dar si sa raspunda in timp de o ora solicitarilor beneficiarului.

Pompierii nu mai pupa TV SMART

In 29 septembrie, Consiliul Judetean a lansat, pe site-ul propriu, invitatia de participare pentru cei interesati, avand in vedere intentia de a achizitiona un “TV SMART cu diagonala de minimun 164 cm”. Valoarea estimata a produsului era de 4.100 lei, fara TVA (4.879 lei, TVA inclus). Era considerat necesar activitatii de la ISU Salaj. Aceasta achizitie a fost insa anulata de Consiliul Judetean. Pompierii nu mai pupa TV SMART.

 Sacul este fara fund si la Primaria Zalau; dam peste un miliard si jumatate de lei vechi pe an pentru a face curatenie in institutie

Pe site-ul Primariei Zalau nu sunt afisate, la sectiunea Achizitii publice, si contractele cu valoare mai mica de 5.000 de euro, asa ca nu putem vedea in mod transparent pe ce cheltuie administratia locala “maruntisul”. Asa ca daca Primaria face o suta sau o mie de achizitii sub 5.000 de euro, habar nu avem cati bani se duc si pe ce se duc. Din banii nostri.
Aruncand o privire peste contractele a caror valoare depaseste acest prag, am gasit contractele pentru serviciile de curatenie in cladirea primariei si pentru serviciile de mentenanta a calculatoarelor din institutie, contracte cu preturi ce trec de pragul de 5.000 de euro.
Pentru “Servicii de curatenie a birourilor, spatiilor interioare si exterioare ale sediului Primariei municipiului Zalau” , administratia plateste, din bugetul local, 13.219 lei pe luna. Asta inseamna 158.638 de lei intr-un an de zile, adica aproape un miliard sase sute de milioane de lei vechi. Contractul a fost atribuit prin achizitie directa firmei SC Justbrill Clean SRL Zalau.

Pentru “asistenta tehnica si de mentenanta a aplicatiilor informatice utilizate in cadrul Primariei municipiului Zalau”, autoritatea locala plateste 12.240 de lei pe luna. Asta inseamna 146.891 lei pe an, adica aproape un miliard si jumatate de lei vechi. Contractul a fost atribuit, prin negociere fara publicare firmei SC Indeco Soft SRL din Baia Mare.
Asadar, trei miliarde de lei vechi din bugetul local se duc anual, dintr-un foc, doar pe curatenia si mentenanta calculatoarelor din birourile primariei.

Daca facem un calcul simplu, pornind de la cei 13.219 lei platiti lunar pe curatenie si raportandu-ne la 21 de zile lucratoare intr-o luna, constatam ca, la Primaria Zalau, curatenia costa 629 de lei pe zi.
Referitor la mentenanta calculatoarelor din institutie, care costa 12.240 lei pe luna, observam ca tariful zilnic este de aproximativ 583 de lei pe zi.

Ca o concluzie, la cate produse de curatat se consuma la Consiliul Judetean si la cat de scumpa e curatenia la Primaria Zalau, un lucru e sigur: e mizerie mare in administratia publica locala...

 

Vizualizari 1943
Comentarii articol

>

in 13 Octombrie 2017 0:39

Inutil, rahatii din cladirea respectiva sunt prea multi.Cred ca doar in vreun institut de cercetare de talie mondiala se cheltuie asemenea suma pt curatenie.

>

in 13 Octombrie 2017 4:58

Este foarte bine sa Miroase frumos in bude,dar cum miroase pe Boulevard si in apartments pe nimenea nu intereseaza.

>

in 13 Octombrie 2017 6:44

Saracii!In unele institutii nu poti intra la baie,iar dansii se lafaie!!!

>

in 13 Octombrie 2017 8:16

16 octombrie 2006 – ziua in care Ionel a intrat in istorie Sa-l felicitam pentru bravura de la bancomat pe cel dintai cetatean al Zalaului, profitor al puterii politice PSD, nationale – de trei ori prefect si locale – administrator public la Consiliul Judetean condus de presedintele sau de partid, platit din bani publici sa faca politica de partid. Problemele fostului prefect cu legea au inceput in seara de luni, 16 octombrie 2006, pe la ora 23.30, cand a incercat sa scoata bani din bancomatul amplasat la sediul Bancii Transilvania din Zalau. La multi ani politicianului venit de la castrat de porci si care face parte din partidul care a dus Salajul la sapa de lemn. In final, recomandam bancilor din Zalau sa-si monteze un bancomat la strada, ca eventual prietenul la volan cu Bachus sa fie nevoit a urca cu masina pana la zid, pentru a-l demola, dupa bunul obicei cand se imbata!

>

in 13 Octombrie 2017 8:47

Cel putin jumatate din aceste solutii ajung in casele angajatilor bugetari de la institutie ....!!!!

>

in 13 Octombrie 2017 8:53

DNA , te pl?tim sa g?se?ti ho?ii. Î?i d?m ?i teme rezolvate.

>

in 13 Octombrie 2017 9:04

"CURAT MURDAR"

>

in 13 Octombrie 2017 9:39

Domnule ziarist suntem in 2017, vorbim de bani noi nu vechi. Nu tot spuneti bani vechi, ori traiti in trecut?

Mai tovarase ziarist>

in 13 Octombrie 2017 10:21

Cati angajati sunt in Consiliul Judetean , stii? La cati sunt 75 litri de apa nu sunt mult. Apoi acasa pui tu un capacel de solutie de curatat gresia dar la ce suprafata ? Ce suprafata are Consiliul Judetean de curatat zilnic ? O stire care se vrea bombastica este de fapt o exagerare . La ce ai prezentat mai sus numic iesit din comun .

>

in 13 Octombrie 2017 12:04

Intr-adevar sunt multi bani dar totusi sa nu fim chiar asa rai .Si acasa la noi daca facem curat (cum trebuie ) ai nevoie de multi bani(degeaba cumperi ''ieftinituri ''ca nu curata nimic decat pe moment) ca sa cumperi produse de curatat ,spalat etc , la cat de scumpe sunt nu ma mira ca se duc atatia bani pe produse .

>

in 13 Octombrie 2017 13:28

Unde esti TU Tepes,doamne,ca punind mina pe ei sa-i ....

>

in 13 Octombrie 2017 13:29

Alo ,organele de ancheta ......sau va ocupati de cersetori de o pe str.

12:04>

in 13 Octombrie 2017 13:40

problema e daca achizitiile sunt la pretul pietei si nu umflate si cu dedicatie si daca produsele achizitionate se folosesc 100% in cadrul institutiei?si nu sunt "instrainate".

>

in 13 Octombrie 2017 15:01

O INSTITUTIE DE CACAT !!!!

Comision direct motivant!>

in 15 Octombrie 2017 11:47

-oferte-operatorOnline!Proiect nou.Esti salariat si nu-ti ajung banii?Esti somer si cauti un loc de munca?Inca nu ai gasit jobul care sa-ti asigure un trai linistit?Atunci nu ai nimic de pierdut,realizeaza-ti visul.Noi iti oferim curs gratuit si complet de instruire,lucrand acasa.Nuiti trebuie decat un Calculator,internet si 3 ore din timpul tau pentru a castiga bani. Trimite un e-mail cu textul”info”la pacurarucostica1963gmail com

 (nu este publicat)
NOTA: Sunt interzise injuriile, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.