Consilieri locali zalauani habar n-au ce contin proiectele de importanta majora pentru dezvoltarea orasului

49
5228
Consilieri locali zalauani habar n-au  ce contin proiectele de importanta  majora pentru dezvoltarea orasului

Tocmai au votat Strategia Integrata de Dezvoltare si Planul de Mobilitate in mai putin de un minut pe amandoua in sedinta de ieri, fara sa-si puna cea mai mica problema daca sunt bune, daca ajuta comunitatea, sau daca sunt realiste si realizabile

-----------------------

 Doua proiecte mari, de importanta capitala, in care sta scris ca in stele viitorul Zalaului, au fost supuse dezbaterii si votului in sedinta de Consiliu Local de ieri. Iar lipsa dezbaterilor si votul ignorant a dat masura preocuparii consilierilor locali fata de viitorul nostru.

Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului Zalau in perioada 2016 - 2030 a fost votata de 19 consilieri prezenti din totalul de 21 de consilieri ai Zalaului in sedinta de ieri cu 19 voturi pentru, nicio abtinere si niciun vot impotriva.
Planul de Mobilitate Urbana pentru Zalau pentru perioada 2016 - 2030 a fost adoptat tot cu 19 voturi de catre consilierii locali. Nicio dezbatere, nicio abtinere, niciun vot impotriva.
Cele doua proiecte au fost votate in mai putin de un minut. Niciunul dintre consilierii locali nu au vrut sa dezbata proiectele. Desi de acestea depinde viitorul orasului
In lipsa oricarei dezbateri, am avut curiozitate sa vedem daca cei care au votat proiectele stiu ce contin sau la ce se refera si am contactat la intamplare sase consilieri locali cu cate o intrebare-capcana atat pentru Strategia de Dezvoltare Urbana, cat si pentru Planul de Mobilitate. Am facut verificarea responsabilitatii consilierilor cu intrebari despre proiecte care nu se regasesc in Strategia de Dezvoltare sau in Planul de Mobilitate. "Are sanse pana in 2030 aeroportul prevazut in Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului Zalau 2016 - 2030 adoptata astazi in sedinta? Cand credeti ca poate fi gata drumul expres prin Zalau, asa cum este prevazut in planul de mobilitate adoptat astazi in sedinta?". Acestea au fost cele doua intrebari-capcana. Strategia de Dezvoltare nu prevede construirea vreunui aeroport in Zalau, iar un drum expres nu are cum sa treaca printr-un oras.
Cei sase consilieri contactati au fost PSD-istii Gurzau Mariana, Ioana Tuduce si Ciobanu Anda Maria; dar si Bogdan Zsolt Miklos de la UDMR, Vasile Lungu de la PMP si Crisan Dana de la PNL.
Din cei sase consilieri contactati, doar unul si-a dat seama ca este o capcana. Doi au raspuns ca aeroportul are sanse a fi construit in Zalau conform Strategiei de Dezvoltare, iar trei nu au dorit sa raspunda pe motiv ca nu stiu.

Consilierii vorbesc in dodii despre aeroport in Zalau

La intrebarea "Are sanse pana in 2030 aeroportul prevazut in Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului Zalau 2016 – 2030 adoptata astazi in sedinta?", consilierul Ciobanu Anda Maria de la PSD ne-a spus: "Pai... eu zic sa... pai proiectul aeroportului in Zalau? Pai eu zic ca are sanse. Daca ma sunati maine va pot da mult mai multe detalii, ca acum sunt la munca". Consilierul Gurzau Mariana, tot de la PSD, spune in legatura cu aeroportul inventat de noi: "Noi speram ca da...". Intrebata unde este prevazut a se realiza aeroportul, Mariana Gurzau ne-a mai raspuns: "....Poftiti? Chiar nu stiu sa va dau acum amanunte".
Consilierul Bogdan Zsolt de la UDMR, intrebat despre aeroport a spus: "Nu stiu...nu raspund, daca ne intalnim asa putem discuta, prin telefon nu discut".
Singurul consilier care ne-a spus ca aeroportul nu va fi realizat, pentru ca nu se afla in Strategia Integrata de Dezvoltare este Crisan Dana de la PNL.


Batem campii despre drum expres prin Zalau prin 2022 stop_coloana

La intrebarea "Cand credeti ca poate fi gata drumul expres prin Zalau, asa cum este prevazut in planul de mobilitate adoptat astazi in sedinta?", consilierul Ciobanu Anda Maria de la PSD ne-a spus: "Drumul expres e in proiectul 2016 pana in 2022... Pai detaliile astea am zis ca pot sa vi le dau maine, ca m-ati luat asa... prin surprindere si stiu proiectele, dar...v-am spus, sunt la munca, am si eu multe activitati pe langa consiliul municipal. Daca o sa scrieti ceva despre mine in ziar, sa nu scrieti prostii". La aceeasi intrebare, consilierul PSD Gurzau Mariana spune: "Hm...doamne ajuta, aaa, nu pot sa dau raspunsul exact ,ca m-ati luat asa, acuma am iesit dintr-o sedinta de comisie". Consilierul Ioana Tuduce, de la PSD, intrebata daca iI putem adresa o intrebare raspunde: "Se poate, ziceti repede". Întrebata despre drumul expres, Ioana Tuduce raspunde: "Cred ca putem discuta dupa sedinta de consiliu, nu asa la un telefon pe care... mi-l dati cand am alta sedinta. Dupa sedinta va acord a...", spune Tuduce. Întrebata daca ne poate raspunde la intrebare, Tuduce spune "acum nu, acum nu, la revedere".
Consilierul Vasile Lungu de la PMP, intrebat si el despre aeroport, a spus: "Dati-mi voie sa revin cu aceasta, a, acest raspuns. Acum sunt intr-o vizita aici... la o firma locala si... bine? Si nu pot sa stau pe telefon foarte mult. Bine?".

Primarul Ionel Ciunt
promite o analiza
pentru Valea Zalaului

Singurul care a vorbit in sedinta de ieri despre Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana a Municipiului Zalau a fost primarul Ionel Ciunt. Acesta a spus dupa articolul aparut ieri in Graiul Salajului referitor la posibilitatile de curatare si amenajare a Vaii Zalaului ca va face o analiza pertintenta privind solutiile pentru cursul de apa care traverseaza orasul. Ionel Ciunt a spus in sedinta ca Strategia de Dezvoltare nu este "batuta in cuie", ci se mai pot face modificari pe proiect de-a lungul anilor.

Ce au votat ieri consilierii Zalaului cu ochii inchisi

 Strategia Integrata de Dezvoltare Urbana este conceptul de dezvoltare urbana integrata, respectiv stabilirea planului de masuri pentru perioada 2016 - 2023, care, într-o maniera integrata, vin în întâmpinarea problemelor economice, sociale, climatice, demografice si de mediu care afecteaza municipiul Zalau. Asa cum se arata în documentele Comisiei Europene, este tot mai evident ca diversele provocari cu care se confrunta zonele urbane - economice, climatice, sociale, demografice si de mediu sunt strâns legate între ele, iar succesul în materie de dezvoltare urbana poate fi atins numai prin intermediul unei abordari integrate. În cadrul unei astfel de abordari, masurile privind modernizarea fizica a zonelor urbane trebuie combinate cu masuri care promoveaza educatia, dezvoltarea economica, incluziunea sociala si protectia mediului.


Planul de Mobilitate Urbana Durabila este un document strategic care prevede solutii pentru descongestionarea traficului din Zalau. Planul propune construirea pana in 2030 de noi drumuri in oras, reabilitarea tuturor strazilor, dar si alte obiective care tin de infrastructura rutiera a orasului, inclusiv de transportul in comun si de transportul de marfa.

 

COMENTARII

  1. De unde se vede ca au ajuns pe liste niste trogloditi care au dat bani, sau sunt neamuri cu cei care aproba listele.. Iar primarul vrea sa-i responsabilizeze pe fiecare cu cate un sector (?) Din oras. Metoda de pe vremea comunistilor.

  2. Daca citeai articolul pana la capat ai fi vazut ca consilirul PNL nu a cazut in ,,plasa'' si a raspuns corect.Era singurura care stia ce a votat.Daca esti sustinator Margin (deci PNL)trebuia sa critici PSD-UL CARE NU STIU CE AU VOTAT

  3. De aici se vede CALITATEA alesilor locali..............oameni fara pregatire, pusi pe liste ca la o adica sa ridice din maini si sa voteze ceea ce decide majoritatea in CL. Am vizionat pe youtube sedinta de CL de ieri............calitatea discursului ....un mare ZERO..................ca si copiii de la gradinita............vorbeau unul peste celalalt......... jalnic...............

  4. Lungu ala de la PMP stie sa puna mana pe orice, l-am vazut io suflecat la maneci. Numa ca in Consiliul Local tre sa stii vorbi si sa stii despre ce se vorbeste, nu sa umbli suflecat.

  5. sunt reprezentativi ai populatiei care voteaza, daca e sa o luam pe aia dreapta, cand sunt alegeri, cati oameni cunosc ceea ce voteaza? zicem ca toti fura dar daca e sa intrebam ce a furat x sau y , sau de ce e mai bun x sau y, nu prea stim sa raspundem....asta ar fi un prim pas pentru o schimbare in plan politic, sa stim pe cine votam si de ce...si asta trebuie sa vina de la fiecare om in parte

  6. domnule redactor, de ce nu redati fix ce au raspuns, nu ce vreti dumneavoastra. Anda era langa mine cand ai vorbit cu ea si nu a spus ceea ce apare in articl. sa va fie rusine pentru dezinformare

  7. singurul nume de consilier pomenit mai des pe aci e a lui Labo. probabil e singurul care chiar stie ce zice, de aia suscita interes. haterasu' care ar vrea sa-i inchida facebooku daca ar putea- nu-l inteleg :pai sa fii platit ca sa dormi intr-o firma privata- asta mi se pare foarte tare.totusi, nu cred ca exista asemenea patroni. pun pariu ca comentatoru' asta e (sau a fost) un jalnic sinecurist intr-un job la stat

  8. Vai si amar cu asemenea indivizi, altfel n-am cum sa-i numesc. Zalaul incet si sigur dispare de pe harta, saracia o doboara. Cam din astia reprezinta orasul si judetul, securisti si betivi nosa, gunoaie de oameni. Magazine second hand si tigani, vai si amar!

  9. Hi, hi, hi, avem ce au votat unii mai deştepti :blonde, somere,şoferi, nivele de pregătire la genunchiul broastei psd .Ura şi să ne distrăm cu aeroport si drum expres incă4 ani!

  10. Stai să vezi ce vă propune Bode pentru Parlament: pe el, Bode (PD), pe Bogdan Ilea(PD-L) si otto hahaler(PPDD). Aştia de la Consiliul Local Zalău e mici copii!

  11. Erau prezenti fizic, dar cu mintea Gurzoaica la vreun nou amant , ca de cand sa intors acasa la fraier ai tare nervoasa. Stie aia ce so discutat in sedinta?, va dati seama ce atenti sunt alesii celor care i-au votat. Habar nu au, dar la intins mana sa ia salariile sunt primii, banii FRAIERILOR !!!b3a15

  12. Pt 30 sept ,9:43 si 30 sept 9:50 :Despre ce nulitati vorbiti? Despre betivul de Margin si falitul de Labo ?Oare mai trebuie spus ceva despre veleitatiile acestor doi oameni ?Nu-i mai laudati atata ca nu merita ,ar vinde si pe mama lor doar ca sa-si atinga interesele personale.In rest ii doare-n cot de interesele zalauanilor .

  13. Domnule FARKAS EDWARD! -Ești un manipulator ordinar de doi bani și un dezinformator de rangul 118.Păcat ca mai sunt salajeni,cumpărători ale t

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.