Condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani si sase luni de inchisoare se dovedeste o tema foarte greu de rezolvat pentru Curtea Suprema

20
2816
Condamnarea lui Liviu Dragnea  la trei ani si sase luni de inchisoare  se dovedeste o tema foarte greu de rezolvat pentru Curtea Suprema

Ieri a fost un moment tensionat la maxim in justitie si in politica; nu degeaba se spune ca la noi cele doua merg de mana. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut termen de judecata in recursul facut la condamnarea de trei ani si jumatate pronuntata in vara anului trecut in dosarul angajarilor fictive din Teleorman. 

Completul de cinci judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a acceptat cererile de amânare formulate de toti inculpatii prin aparatori, iar urmatorul termen de judecata este 20 mai.
Procurorul DNA care se ocupa de caz s-a opus amânarii, subliniind ca se încearca tergiversarea cauzei, având în vedere ca unul din judecatorii care alcatuiesc completul urmeaza sa se pensioneze pe data de 1 iunie, ceea ce ar putea duce la o reluare a procesului.
Din octombrie 2018, dosarul a intrat în faza de apel, fiind apoi amânat pe parcursul a cinci termene de judecata. Intre timp s-a ivit portita contestarii completurilor de trei judecatori de la ICCJ – un astfel de complet l-a condamnat si pe Dragnea in aceasta cauza – iar Curtea Constitutionala se va pronunta vineri, 19 aprilie, asupra posibilitatii de a contesta condamnarea pornind de la posibile vicii privind constituirea completurilor. Asa ca strategia la zi a fost amanarea cel putin pana la decizia Curtii Constitutionale privind completurile specializate de trei judecatori.

Decizia CCR de vineri il poate scapa
sau il poate baga dupa gratii pe Dragnea

Curtea Constitutionala a amânat saptamana trecuta, joi, decizia asupra sesizarii vicepresedintelui Camerei Deputatilor, Florin Iordache, privind constituirea completurilor specializate în cazurile de coruptie de la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Pronuntarea a fost amânata pentru 19 aprilie.
Presedinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, a respins acuzatiile vicepresedintelui Camerei Deputatilor, Florin Iordache, cu privire la încalcarea legii în cazul repartizarii dosarelor de coruptie.
"Înalta Curte nu a încalcat dispozitiile legale, Înalta Curte s-a conformat întru totul dispozitiilor legale care excludeau Curtea Suprema de la constituirea unor completuri specializate în materie de coruptie, toate completurile au fost specializate în materie de coruptie", a spus presedinta ICCJ.
E de amintit ca tot printr-o decizie a CCR, Dragnea si-a schimbat judecatorii din completul de cinci de la ICCJ. Pe 7 noiembrie, Curtea Constitutionala a admis sesizarea premierului Viorica Dancila în legatura cu un conflict juridic de natura constitutionala între Parlament si Înalta Curte de Casatie si Justitie pe tema constituirii completurilor de 5 judecatori. Decizia a fost luata cu majoritate de voturi.

Faptele pentru care Dragnea este condamnat
in prima instanta la 3 ani si 6 luni cu executare

Instanta suprema a pronuntat in 21 iunie 2018 solutia in dosarul in care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de coruptie. Magistratii instantei supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare pentru instigare la abuz in serviciu.
Faptele prin care DGADP Teleorman a fost pagubita de o suma importanta de bani sunt descrise in rechizitoriul procurorilor.
"in perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, respectiv de presedinte al organizatiei judetene a unui partid politic, cu intentie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, sa isi incalce atributiile de serviciu prin mentinerea in functie si implicit plata drepturilor salariale pentru doua angajate ale aceleiasi institutii. In realitate, cele doua persoane si-au desfasurat activitatea la sediul organizatiei judetene Teleorman a partidului politic al carui presedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urma", spun procurorii.
Pe scurt, doua femei erau platite fara sa munceasca, din banii de la Protectia Copilului Teleorman. Au primit in total suma de 108.612 lei, suma cu care Protectia Copilului Teleorman s-a constituit parte civila in procesul penal, spun procurorii.
DNA ceruse pana la 7 ani si 6 luni de detentie pentru Liviu Dragnea si anularea suspendarii pedepsei din dosarul Referendumului, in care liderul PSD a fost condamnat la inchisoare cu suspendare.

COMENTARII

  1. Politica romneasc? este, de departe, murdar? ?i corupt?. Baronii de partid mpart joburi ?i contracte publice. Oligarhii care de?in posturi de televiziune le folosesc ca ma?in?rii de propagand? pentru a distruge reputa?iile rivalilor sau pentru a fi ei ale?i. O singur? excep?ie str?lucit? n acest stat a fost DNA, care a fost condus de Kovesi, men?ioneaz? cunoscuta publicatie britanica The Economist.

  2. Liviu Dragnea este reprezentantul acelei p?r?i a administra?iei publice care s-a mbog??it nem?surat dup? Revolu?ie ?i care caut? acum s? evite ac?iunile justi?iei aflate pe urmele lui.

  3. Statul paralel este format din toti politicienii corupti si hoti din aceasta tara. Dintre ei, cei mai de seama reprezentanti sunt baronii locali ai PSD, in frunte cu tartorele lor, boul suprem Liviu DRACnea. Toata aceasta mafie incearca, din rasputeri, sa controleze Justitia, pentru a scapa de puscarie si confiscarea averilor realizate prin furt din banul public.

  4. Publicatia aceasta are un istoric indelungat de diversiune politica si a functionat zeci de ani "pe stanga".Eu nu am fost si nu sunt PSD-ista dar este uimitor cum sare toata lumea pe Dragnea pentru un dosar-doua, dar inxhideti ochii la cele 80 de dosare nefinalizate impotriva lui Traian Basescu,o figura politica dezastruasa care a pus bazele consolidate ale unei structuri de tip mafiot-fascist si pe care iar il mangaiati unii in zonele intime!

  5. Nimic despre Blejnar, care a primit 5 ani la completul de 3 judecatori, iar cel de 5 l-a achitat.Asta e bun ca este ciumat portocaliu.Toti basistii scapa de puscarie.Dar justitia este corecta , nu? Dragnea le va da muie cat de curand.

  6. Lua v as familiile la goana pe toti muistii care sustineti ciuma rosie ! Baaa p...leor voi nu vedeti ce frumos e clujul, oradea , TM , ? Pt ca nu conduc slujile lu dracnea muistu care se fute cu nepoata sa ! Bata va cel de sus in postul pastelui ca iar alegeti pe Baraba !

  7. Circ pe pine, aceasta este justi?ia din Romnia . Jalnic ?i trist este viitorul acestei ??ri. S? nu ne miram ca n c?iva ani ?ara noastr? va avea o alt? configura?ie.

  8. Dar care ar fi bun?ca din cati spera sa ajunga la ciolan nu am vazut unul corect,moral cu calitatile necesare a redresa aceasta tara.Oare nu mai sunt astfel de oameni,sau nu se amesteca in gunoi?Din clanta toti promit ca o sa faca o sa dreaga,dar cand ajung sus fac, dar fac pentru ei.

  9. SUBIECTUL ESTE DRAGNEA CARE TREBUIE IMPUSCAT, PT. CE A FACUT DIN ROMANIA. POSTACII AVOCATI AI LUI DRAGNEA AU LOC ASIGURAT LA PUSCARIE, DEOARECE NUMAI PENALII IL APARA.

  10. 21.10 Subiectul e unul ca tine.Tu nu trebuie?ti mpu?cat,ci pus spre p?strare intr-un borcan cu formol,n scop didactic.Sa vad? ?colarii cum arata prototipul criminalului.

  11. Justi?ia e corect? SI nchide pe unul care o furat o g?in? dar pe cel care o furat SI distrus o tara precum hotul Dragnea l vor sc?pa de pu?c?rie. Halal judec?tori se fac de risul lumii.

  12. Ceau?escu o construit fabrici,uzine, combinate o dat de lucru la to?ii cet??enii acestei ??ri si a pl?tit cu moartea oare hotul Dragnea care a furat SI distrus tot ce a construit Ceau?escu cum ar trebui sa pl?teasc??

LASA UN COMENTARIU

Comentariu
Nume

Site-ul graiulsalajului.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.