Doua victorii, in doua zile pentru Volei Municipal Zalau

Volei Municipal Zalau a avut parte de un început de sezon infernal. Astfel, pentru gruparea de la poalele Mesesului a fost etapa si derby-ul.  Vicecampioana României a avut de jucat împotriva campioanei SCMU Craiova, Arcada Galati, Tricolorul Ploiesti sau Steaua Bucuresti, echipele cu pretentii la primele locuri în acest sezon.
Totusi, elevii lui Marian Constantin au trecut cu bine peste aceste partide dificile, exceptând meciul de la Ploiesti, când zalauani au pierdut doua puncte, dar le-a lipsit poate cel mai important jucator, Adi Gontariu.
 În aceasta etapa, Volei Municipal s-a deplasat la Dej, pentru meciul cu Unirea, formatie aflata pe locul 8 înaintea acestei înfruntari. Meciul se anunta la discretie vicecampioanei, dar nu a fost chiar asa. Lucian Tofan si compania au început foarte bine acest meci, iar primul set a fost destul de echilibrat.
Cel mai mare avans pe care l-au avut zalauani a fost de doua puncte, 14 la 12, dupa care au urmat patru puncte consecutive pentru dejeni. Totusi echilibrul a continuat, iar Volei Municipal a revenit la conducere spre final, 22 la 21, însa din nou, au urmat patru puncte consecutive ale gruparii clujene si Unirea a câstigat primul set, scor 25 la 22. 
 Altfel au stat datele problemei în cel de-al doilea set, pe care vicecampiona l-a început ca din pusca si a condus cu 4 la 0. De aceasta data, formatia dejeana nu a mai avut forta sa revina si tot setul a fost la discretia elevilor lui Marian Constantin, care s-au impus la opt puncte diferenta, scor 25 la 17.
Nici în setul trei, Volei Municipal Zalau nu a întâmpinat prea mult probleme si s-au aflat mai mereu în avantaj, chiar si la sapte puncte, scor 20 la 13. Setul a fost adjudecat de formatia salajeana, scor 25 la 16.
 Dupa aceste doua seturi, toata lumea se astepta ca si în setul patru, gruparea de sub Meses sa câstige fara probleme, iar primul set sa fi fost o surpriza placuta din partea Unirii Dej. N-a fost deloc asa. Gruparea pregatita de Victor Lazar a jucat exceptional în actul cu numarul patru si a început excelent.
Formatia dejeana s-a aflat pe tot parcursul setului în avantaj, 6 la 3, 11 la 7, 21 la 18, sunt doar câteva exemple din acest act. În final, Unirea si l-a adjudecat cu scorul de 25 la 21 si a fortat meciul sa intre în set decisiv si implicit si-a asigurat cel putin un punct din aceasta batalie.
 În setul decisiv, vicecampioana României si-a amitit de faptul stop_coloana ca este o formatie redutabila si ca este una dintre favoritele la titlu, dupa investitiile facute în vara. Baietii lui Constantin au dominat actul decisiv si s-au impus în final scorul de 15 la 8.
Cele doua formatii au jucat si cel de-al doilea meci, de aceasta data, miza a fost mai mare, accederea în semifinalele Cupei României. Dupa ce sâmbata cele doua formatii s-au duelat în campionat, iata de la doar o zi distanta s-au confruntat din nou.
Dupa prestatia foarte buna din meciul de campionat, în care au reusit sa „fure” un punct din meciul cu Volei Municipal Zalau, una dintre candidatele la titlu, baietii lui Victor Lazar aveam sperante ca pot obtine ceva si din meciul de Cupa. Totusi, situatia nu a fost chiar asa.
Unirea Dej a început destul de bine, iar în primul set s-a aflat mai mereu în avantaj, a condus chiar si la 4 patru puncte, scor 14 la 10, iar totul se parea ca este favorabil pentru Unirea. Totusi, Marian Constantin si-a motivat bine elevii, iar Adrian Gontariu si compania au revenit în meci si si-au adjudecat primul act cu scorul de 25 la 23. În cel de-al doilea, situatia a fost mult mai clara, iar Volei Municipal Zalau nu a acordat nicio sansa adversarei si s-a impus extrem de catogoric, scor 25 la 15.
Dupa evolutia buna din meciul de sâmbata, iubitorii voleiului din Dej poate mai sperau la o revenire din partea favoritilor în urmatorul set. Unirea a început foarte bine, dar gruparea de sub Meses a fost cea care si-a adjudecat punctele si care se afla la conducere dupa primele minute, scor 7 la 5. De acolo însa, formatia dejeana a preluat conducerea si avea din nou un avantaj de trei puncte pe tabela, scor 18 la 15. Totusi, experienta baietilor lui Marian Constantin s-a vazut si Volei Municipal Zalau nu avea cum sa faca aceleasi greseli de doua ori, astfel Adrian Feher si compania si-au adjudecat si setul 3, scor 25 la 21.
Dupa punctul pierdut pe terenul Unirii, Volei Municipal si-a revenit si a facut instructie cu formatia din Dej. Prin urmare, biletele pentru semifinalele Cupei României au fost obtinute de gruparea zalauana.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *